Clujul este astăzi un oraş viu, dinamic, vibrant din perspectiva evenimentelor care au loc aici. În acest an a fost o explozie de spectacole, evenimente de toate felurile: unele fac parte din categoria evenimentelor de divertisment, altele se încadrează în sfera culturii înalte, iar altele sunt manifestări culturale cu o pregnantă dimensiune socială.

Peste 100 de Festivaluri putem număra în oraş în acest an. Organizatorii consideră că numind un eveniment festival acesta devine automat o desfăşurare amplă de resurse, public şi calitate şi, în acest fel, îşi poate dobândi o vizibilitate şi un respect intrinsec. Dacă ar exista în România o Olimpiadă a festivalurilor, Clujul ar câştiga-o cu siguranţă.

Realitatea însă ne demonstrează că nu încadrarea într-o „clasă superioară” a unui eveniment îl transformă în festival, ci conceptul şi calitatea. Se improvizează prea mult, iar cum detaliile sunt cele care fac diferenţa, am senzaţia de multe ori că nu ne dorim un lucru bine făcut. Nu o să vorbesc despre ce nu mi-a plăcut, o voi face cu altă ocazie, o să aduc în atenţie acele momente care au lăsat ceva în urmă din perspectiva valorificării spaţiului public.

Anul acesta unii dintre noi au descoperit în jurul Clujului un castel, o energie, o provocare – „Electric Castle”. Am rămas surprins să văd că 30.000 de oameni vin să caute un loc nou în care muzica se întâlneşte cu istoria şi cu voinţa de readucere la viaţă a castelului din Bonţida. „Think Big” a fost  energia din spatele conceptului „Electric Castle”. Anul acesta clujenii au descoperit că pot să calce iarba din Parcul Central, să se aşeze pe jos şi să urmărească un spectacol de jazz. Mi se pare desprinderea definitivă de tiparele învechite rezumate de plăcuţa „NU călcaţi iarba!”. Nu pentru toţi, bineînţeles, dar din acel moment din vară iarba din parc a devenit bun public. „Jazz in the Park” a rezolvat fără să vrea o problemă de mentalitate.

Anul acesta, mai spre toamnă, Grădina Botanică a devenit nu doar un loc al turiştilor, ci o scenă în care muzica, arhitectura, poezia primesc un fundal magnific şi o anume stare de spirit numită „Scena urbană”. Dintr-o dată, când trec pe lângă Grădina Botanică, nu mă mai gândesc doar la plante, flori şi copaci, ci la mult mai mult. În 2013, la marginea Mănăşturului, o asociaţie a provocat locuitorii zonei să-şi revendice spaţiul dintre blocuri într-un demers socio-cultural întitulat „La Terenuri”. Surpriza a fost maximă să vezi că oamenii au devenit treptat din spectatori reticenţi ai unui experiment, actori în propriul program cultural. Copiii au urcat pe scena improvizată care avea ca şi fundal afişele reciclate ale spectacolelor ce au avut loc în oraş şi terenul gol din primăvară s-a transformat pe durata verii într-un spaţiu plin de viaţă.

Sunt patru exemple reuşite care au avut în spate o provocare, un concept, o dimensiune socio-culturală sau de divertisment şi care au redesenat spaţialitatea prin cultură. Evident, nu sunt singurele momente din acest an care au îmbinat frumos oamenii, cultura şi spaţiul, dar sunt exemple de urmărit pe viitor. Îmi place că în Cluj se experimentează mult, este un sentiment fantastic şi perspectiva unui oraş-laborator în care cultura este ingredient de bază deschide posibilităţi multiple. Odată cu experimentul vine şi asumarea unor greşeli şi cred că ne putem asuma orice eşec atâta timp cât el nu se repetă deoarece eroarea este componenta de neevitat a unui laborator.

 „Nimic nu este permanent, in afara de schimbare.”  Heraclit

Ti-a placut articolul? Sharuieste si prieteniilor tai :)

0 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.