Diana Buluga, fata care isi fabrica sansele


Diana îşi poartă hainele aşa „cum se cuvine”. Fie că e vorba de o jachetă sau de hainele spirituale ale personajelor pe care le interpretează în spectacolele de teatru. La fel îşi poartă şi visele ei lungi pe drumul de la creaţie la înfăptuire. Mărturie stă compania independentă de teatru şi film Create.Act.Enjoy, construită alături de patru prieteni, precum şi colaborările ei cu Teatrul de Artă Deva, cu Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, cu Teatrul Naţional din Cluj şi participările la festivaluri naţionale şi internaţionale de teatru. Ne întoarcem în timp pe drumul pe care a umblat Diana ca să ajungă până aici şi pentru a afla ce resorturi interioare o conduc înspre vise atât de lungi.

diana1

Calitatea unui act artistic îşi are rădăcinile în calitatea şi priceperea omului care îl înfăptuieşte. Cine este omul Diana Buluga?

Dacă aş şti cine sunt, nu cred că aş mai face teatru. Tocmai asta e fascinant pentru mine în meseria asta – în căutările artistice mă caut, de fapt, pe mine. Nu ştiu cu precizie cine sunt, dar ştiu cu siguranţă ce mă defineşte la momentul actual: perseverenţa şi ambiţia, care atrag perfecţionismul; energia şi curajul de a încerca mereu lucruri noi – chiar dacă înseamnă să o dai în bară din când în când – e constructiv să o dai în bară din când în când; ludicul – latură a mea pe care am redescoperit-o şi de care mă bucur din plin; pofta de muncă – nu-mi pot imagina o zi fără să lucrez ceva; punctualitatea. Şi ar mai fi: cărţile lui Ian McEwan, animalele, călătoriile şi ciocolata.

Care au fost reperele importante care te-au modelat ca om şi ca artist?

Ca om, cel mai important reper e faptul că am avut şansa să mă nasc într-o familie extraordinară, cu părinţi care m-au încurajat permanent şi care m-au susţinut indiferent de alegerile mele. Şi îmi place să cred că nu s-au înşelat făcând asta. Apoi, a fost momentul în care am decis să fac teatru – atunci mi s-au clarificat obiectivele pe următorii ani şi totodată, atunci a fost momentul în care am pariat totul pe-o singură carte. Nu m-am înscris la nicio altă facultate, mi-am zis: teatru sau „pauză de gândire”. Şi s-a întâmplat în aşa fel încât să nu fiu nevoită să intru în pauză.

Ca actor, dar şi ca om, rămâne un reper important facultatea. Am absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune din Cluj-Napoca, avându-i profesori pe Ionuţ Caras şi pe Mara Opriş. Atunci am învăţat cum să vorbesc mai puţin şi să fac mai mult; cum să-mi împing limitele din ce în ce mai departe; cum să mă eliberez de şabloane şi să am încredere în mine.

Apoi, în 2011 am înfiinţat, alături de Cristian Pascariu, Mihail Onaca, Raluca Lupan şi Alexandra Felseghi, compania independentă de teatru şi film Create.Act.Enjoy. Alături de ei am învăţat ce înseamnă să te administrezi singur, să înfiinţezi o asociaţie, să scrii proiecte, să cauţi finanţări, să cauţi spaţii de joc, să construieşti spectacole cu buget minim, să îţi faci un public, să-ţi doreşti ca ziua să aibă minim 48 de ore.

Călătoria în India, la Festivalul Internaţional de Teatru din Kerala (ianuarie, 2013) – unde am fost invitaţi cu spectacolul „This is my body. Come into my mind” (regia Alexandra Felseghi) – a produs mai multe declicuri în mine. Colegii mei şi acum se amuză pentru că primele cuvinte pe care le-am scos după ce am ieşit din aeroport au fost „Sunt copleşită!”. Şi exact aşa simt şi acum! Timp de opt zile am fost într-o altă lume. Fără să vrei, te inundă sufleteşte spiritualitatea lor şi modul aparent simplu, dar atât de puternic în care se raportează la viaţă şi la rolul lor pe pământ. M-am întors acasă mai calmă, mai caldă şi mai împăcată cu mine însămi.

Iar cel mai recent reper este faptul că din septembrie, am intrat în echipa Teatrului Naţional din Cluj-Napoca. Joc deja într-un spectacol –  „Cealaltă moarte a Ioanei d’Arc”, regia Nic Ularu – urmând ca în decembrie şi ianuarie să am alte două premiere. Consider că experienţa de care am parte la Teatrul Naţional se completează foarte bine cu cea pe care o am în teatrul independent. Mă bucur nespus că am ocazia să joc cu actori pe care îi admiram încă din facultate şi ştiu sigur că profesional voi avea foarte multe de învăţat din această experienţă.

Care au fost momentele decisive din parcursul tău profesional, de unde au venit şansele?

Cred că, în cea mai mare măsură, şansele ţi le creezi singur. Nu te va căuta nimeni dacă stai liniştit în fotoliu şi aştepţi să sune telefonul. De când am terminat facultatea, am mers la toate casting-urile la care am avut posibilitatea, am acceptat toate colaborările care m-au convins, am iniţiat alături de colegii mei proiecte cărora nu mulţi le dădeau şansă de reuşită, am dus la bun sfârşit prima campanie de crowdfunding din România pentru un spectacol de teatru independent. Nu am stagnat niciodată – am fost şi sunt tot timpul în mişcare, cu ochii larg deschişi şi urechile ciulite. Şi astfel, s-au născut foarte multe întâlniri, multe dintre ele concretizându-se în momente decisive: iniţiativa Create.Act.Enjoy şi proiectele de până acum, colaborările cu Teatrul de Artă Deva, cu Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, participările la festivaluri naţionale şi internaţionale de teatru, angajarea la Teatrul Naţional din Cluj.

Evident, meritul nu este doar al meu – în scurtul parcurs de până acum, am întâlnit oameni care au crezut în mine şi care mi-au susţinut demersurile artistice. Nu pot să-mi doresc decât ca şi de acum înainte să fie la fel.

Valorile şi principiile personale sunt ca un compas interior ce ne ghidează gândurile şi faptele. Care sunt valorile tale, pe ce principii construieşti?

Niciun vis nu e prea mare dacă ţi-l doreşti cu adevărat. Şi dacă munceşti pentru îndeplinirea lui. Apoi, apreciez sinceritatea şi feedback-ul sincer: fie el pozitiv sau negativ. Un alt principiu de care încerc să mă ţin e să învăţ în fiecare zi un lucru nou – fie că citesc o carte nouă, merg la un film, învăţ să merg pe role sau să fac clătite – încerc să nu treacă nicio zi fără ceva nou.

Şi pentru că am o problemă cu timpul – niciodată nu îmi ajunge pentru tot ce mi-aş dori să fac – ţin foarte mult la punctualitate.

Pe de altă parte, încerc să mă feresc cât mai mult de ipocrizie şi superficialitate. Nu îmi plac oamenii care se mulţumesc cu puţin şi nici oamenii cărora le e lehamite să îşi facă meseria.

Ce îţi dă elan, ce te motivează în alegerile tale?

Nu ştiu cum e să stai şi să nu faci nimic. Chiar dacă la exterior sunt calmă şi serioasă, în interior sunt ca un titirez veşnic în mişcare. Şi implicit, asta mă face să acţionez. Iar acţiunea e urmată de alegeri.

Apoi, mă motivează energia pozitivă a oamenilor. Fie că e vorba de colegii mei sau de publicul de la spectacole, ei mă ambiţionează să merg mai departe.

Mai e şi nevoia de a experimenta. În Create.Act.Enjoy tot timpul am încercat să construim proiecte care să aducă ceva nou – pentru public sau pentru noi, ca actori şi regizori.

foto credit: Laura Balc
foto credit: Laura Balc

Ai un model profesional? Ce fel de oameni îţi sunt exemplu?

E o întrebare foarte grea… Sunt mai mulţi oameni pe care îi apreciez şi îi admir profesional, dar un model anume nu am. Cred că cel mai bine e să „furi” de la fiecare ce ţi se potriveşte şi funcţionează la tine. Te perfecţionezi prin fiecare experienţă. Chiar dacă e una negativă – atunci înveţi că „aşa nu se face”.

Îmi plac oamenii care se autodepăşesc, care încearcă mereu ceva nou, care te surprind prin creativitatea şi prin ideile lor, oamenii care mă fac să spun: „Damn it! La asta nu m-am gândit!”  – de la ei învăţ cel mai mult.

Cum îţi construieşti un stil autentic şi fresh? Care a fost pentru tine momentul în care ai simţit că ţi-ai definit un stil artistic propriu?

Fiind eu însămi, în primul rând. Deschisă, pozitivă şi relaxată. E greu, dar încerc. Pornesc de la mine şi „îmbrac” diferite haine pe care le fac să îmi vină şi să îmi stea bine. Cred că e prea devreme să am un stil artistic propriu, sunt în faza în care caut şi probez foarte mult. E ca atunci când mergi la cumpărături. Care ar mai fi farmecul dacă ai şti din prima ce rochie ţi se potriveşte?

Care sunt pentru tine provocările momentului? Cum le vezi evoluând în lunile ce urmează?

Să joc cât mai mult, să am şansa de a lucra cu regizori cât mai diverşi, să duc la bun sfârşit toate proiectele începute.

Lunile care urmează vor fi foarte pline, iar asta mă bucură teribil. La Teatrul Naţional voi juca în „Spectatorul condamnat la moarte”, în regia lui Răzvan Mureşan – spectacol care va avea premiera în decembrie. În ianuarie va avea loc premiera spectacolului „Excentric”, în regia lui Ionuţ Caras – un proiect „excentric” în care mă bucur mult că am intrat. Distribuţia, abordarea, temele – vor fi, cu siguranţă, o surpriză pentru toată lumea.

În Create.Act.Enjoy lucrurile sunt cel puţin la fel de palpitante. Luna aceasta am scos două premiere: „Snap”, în regia lui Cristian Pascariu şi „Every day is a Bridget day”, în regia Alexandrei Felseghi. Vom încerca să plimbăm spectacolele cât mai mult prin ţară şi să propagăm mesajul teatrului independent cu ele. Apoi, vom începe repetiţiile la „Lost în Transition”, spectacol pentru care tocmai am încheiat cu brio o campanie de crowdfunding.

Aşadar, voi avea parte de un sfârşit şi un început de an aşa cum îmi plac mie: pline cu teatru!

 

SAMSUNG CSC
foto credit: Radu Iani

Care sunt câteva lucrări din zona arts&culture ce te-au fascinat şi le-ai recomanda şi altora?

Expoziţia „The Human Body”, care a fost la Muzeul Antipa în primăvară-vară. Cel puţin un spectacol Cirque du Soleil văzut live. O repetiţie de Kathakali sau o procesiune religioasă din India. Spectacolul „Îngropaţi-mă pe după plintă”, regia Yuri Kordonsky (Teatrul Bulandra). Concertul-spectacol „The Wall” al lui Roger Waters.

Cum vede un om ca tine Clujul? Dacă ar fi să-i dăruieşti Clujului ceva, o idee, un proiect din tot ce te-a inspirat pe tine undeva prin lumea largă, care ar fi acea idee?

Locuiesc de şase ani în Cluj şi a devenit a doua casă. M-am plimbat foarte mult prin ţară şi la momentul actual nu l-aş schimba cu niciun alt oraş. L-aş îmbogăţi cu mai multă artă stradală: statui vivante, muzicieni, graffiti art. Adică, pe lângă evenimentele mari care au loc, să fie tot felul de activităţi culturale de zi cu zi. Circulă foarte multe flashmob-uri pe net. Mă întreb de ce nu se întâmplă mai des şi la Cluj? La Viena, de exemplu, am ascultat foarte multă muzică clasică live în stradă. În Munchen la fel. Pe lângă extraordinarele statui vivante de la care nu-ţi puteai lua ochii. Cred că e nevoie de mai mult curaj din partea artiştilor. Adică, poate fi implicit o formă inedită de a te promova. Dar trebuie ca şi publicul să fie căutător de astfel de activităţi. Merg mână în mână – artiştii au nevoie de public. Iar publicul trebuie să înţeleagă că dacă nu susţine tinerii, nu se va produce o schimbare.

Comments 0

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce dorești să publici?
Articol
Text formatat cu embeduri și vizualuri
Poze
Imagine sau GIF

Send this to a friend