Jurnalistii BBC fascinati de Cluj


De atâta „publicitate” cred că nu am mai avut parte, noi românii, de foarte mulţi ani în Marea Britanie. Nu cred că mai există multe publicaţii „în insulă”, care să nu îşi fi speriat bine cititorii spunându-le de milioanele de români şi bulgari, care din prima zi a noului an, vor da buzna în Marea Britanie.

photo: Cristina Beligar
photo: Cristina Beligar

Pe acest fond, redacţia BBC din „judeţul Lincolnshire” a venit în România să vadă care este de fapt situaţia. S-au perindat prin diferite ipostaze, prin „diferitele Românii” care există în această ţară. Ghidaţi de Paul, un ardelean plecat de mai mulţi ani în Marea Britanie şi care şi-a propus să se întoarcă anul viitor în ţară, reporterii BBC au mers pe rând la Zalău, au întâlnit o comunitate rurală, una de romi şi au aflat probabil că cei care vor să plece din România, au făcut-o deja. Pe urmă au avut mai mulţi invitaţi în studioul teritorial Radio Cluj, de unde au realizat o emisiune în direct, care le-au confirmat că nu au prea mari motive de îngrijorare, ci dimpotrivă, noi suntem cei care ar trebui să ne facem griji, din cauza exodului forţei de muncă supracalificate.

Pe rând, primarul Clujlui, Emil Boc, Andrei Roth, un tânăr om de afaceri care a locuit şapte ani în SUA şi s-a întors în ţară şi Paul, însoţitorul celor de la BBC, cel care le-a organizat cea mai mare parte a întâlnirilor (mă bucur că l-am putut ajuta şi eu într-o mică măsură), le-au pictat o imagine a României mult diferită de stereotipurile cu care veniseră la Cluj.

Pentru mine, partea cea mai interesantă a emisiunii a reprezentat-o cea în care au vorbit despre cât de frumos este Clujul şi despre cât de surprinşi sunt să descopere un oraş total necunoscut în Anglia.

Palatele din centrul oraşului, diversitatea culturală şi religioasă, până şi mult blamatul Târg de Crăciun, i-au impresionat pe jurnalişti. Apropo de târg, în cadrul emisiunii matinale a existat un reportaj despre târgul de Crăciun din Lincolnshire, cel mai mare din regiune, la care sunt aşteptaţi zeci de mii de oameni şi care este un eveniment „crucial” pentru producătorii locali din „judeţ”.

Cu toate astea, prezentatorii matinalului au declarat că luminile de sărbători ale târgului din Cluj sunt cu mult peste cele din Lincolnshire, comparabile cu cele din… Londra. Probabil că punctul culminant al experienţei lor turistice a fost vizita la repetiţiile ansamblului folcloric „Mărţişorul”, unde englezii au învăţat să joace ardeleneşte.

Recomand tuturor clujenilor şi celor care nu ştiu sau au uitat cât de frumos este oraşul în care locuiesc să asculte emisiunea de aici[+]

(Notă: este posibil ca înregistrarea să nu mai poate fi vizionată după o anumită perioadă).

Haideţi să descoperim împreună Clujul văzut de străini.

Comments 2

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce dorești să publici?
Articol
Text formatat cu embeduri și vizualuri
Poze
Imagine sau GIF

Send this to a friend