Orsi. Fata care vrea sa-i faca pe clujeni mai sanatosi


Orsi te cucereşte. Cu felul ei de a fi. Şi cu o viziune limpede, pe care ţi-o împărtăşeşte natural, imediat ce faceţi cunoştinţă. Îşi doreşte să-i motiveze pe oameni să facă sport pentru o viaţă mai bună. Şi îşi poartă scopul cu sine peste tot. Dacă e 10 zile în Fuerteventura îşi scoate prietenii de acolo la 100 de km de alergare pe malul Oceanului. Dacă este acasă se implică într-un business de familie pentru care s-a întors din UK şi din State, unde plecase să-şi testeze puterea de a face lucruri de la zero. Dacă e în Ungaria se pregăteşte pentru visul de a deveni antrenor. Iar de câteva luni, îşi urmează viziunea, pregătind în Cluj, evenimentul Living Fit. De la zero. Şi dincolo de toate, vorbeşte incredibil de frumos despre familia sa, oamenii cu care face echipă, sau cei ce o susţin în drumul ei.

Orsi 3

Ce înseamna conceptul Living Fit?

Living Fit înseamnă prima ediţie a unei iniţiative ce promovează ideea unui stil de viaţă sănătos prin sport, nutriţie şi prevenţie. Practic, timp de o zi întreagă, peste 1000 de participanţi se pot bucura de 3 tipuri diferite de activităţi: clase de sport (cycling, zumba, kangoo jumps, crossfit etc) precum şi de un boot camp provocator, de workshop-uri de sănătate şi nutriţie şi nu în ultimul rând de o expoziţie de produse din sfera sănătăţii şi alte surprize. Nu vorbim aici de un one-day-show ci de dorinţa de a inspira şi a stârni nivelul de preocupare pentru un stil de viaţă în sine, caracterizat de energie şi echilibru.

 

Cum ţi-a venit idea de a organiza un astfel de eveniment la Cluj?

În esenţă, Living Fit este forma de expresie practică, a unui vis de-al meu mai vechi. Am participant ani la rând la iniţiative similare în Europa, la Fitbalance şi FittArena în Ungaria, la Camp de Fitness în Croaţia, în Italia… Eenergia de acolo m-a cucerit. Imaginaţi-vă 6000 de oameni trăind în sincron, starea aceia de bine, autentică, pe care ţi-o dau 10 km pe banda de alergare. E ceva uluitor. Efervescent. Ideea că sănătatea este un interes ce nu cunoaşte granţe, că o inţiativă în acest domeniu ar putea fi prielnică şi în comunitatea noastră a prins rădăcini în mintea mea. În condiţiile în care orele de birou nu ne mai ajung, iar reprogramarea celor pentru noi înşine devine obişnuinţă, e nevoie de un moment declanşator care să rupă ritmul, şi ulterior de o disciplină proprie în care voinţa personală dar şi inspiraţia joacă roluri covârşitoare.Un eveniment ca Living Fit poate constitui un astfel de moment declanşator şi în egală măsură un moment de inspiraţie. Apoi sunt trainerii extraordinari pe care i-am întâlnit, în al căror program am găsit inspiraţie şi motivaţie continuă. Faptul că ei au acceptat să împărtăşească măiestria lor publicului clujean, prin intermediul unei iniţiative pe care eu o propun, este pentru mine o recompensă nepreţuită şi-mi dă încredere că este momentul potrivit pentru acestă idee.

Crezi că e pregătită piaţa din Cluj pentru un astfel de eveniment?

Da. Eu tind să cred că da. Scăzând provocările oricărui început şi numărul de ştampile, semnături şi aprobări, cu care de altfel te poţi confrunta şi pe alte pieţe, piaţa din Cluj dovedeşte o deschidere crescândă pentru diverse concepte noi. Mărturie stau proiectele din ultimii ani. În cazul Living Fit, vorbim de un proiect pentru comunitate al cărui impact pozitiv este unul direct asupra fiecărui participant în parte şi care, indirect, generează efecte pozitive la nivelul comunităţii. Astfel mă aştept la rezultate pozitive. Iar faptul că vorbim de o comunitate cu o pondere ridicată de tineri îmi întăreşte crezul. Caci ei impregnează oraşului spiritul dinamic, verva ideilor noi şi sunt un promotor de concepte bune, cu o forţă extraordinară.

Care sunt beneficiile pentru cei care vor participa la eveniment?

Dincolo de un welcome package şi distracţia care vin la pachet, participarea îţi aduce o serie de beneficii ce îţi oferă posibilitatea să te informezi la atelierele de nutriţie, sănătate şi prevenţie; să experimentezi aparate şi exerciţii variate; să-ţi testezi starea de sănătate; să socializezi; să concurezi la boot camp, susţinând astfel şi o cauză socială. Şi toate acestea alături de specialişti ce-şi cunosc domeniul la nivel de măiestrie. Şi alături de 1000 de oameni care îţi împărtăşesc valorile şi interesul, constituindu-se astfel într-un fel de nucleu suport, unde gaseşti idei, inspiraţie şi motivaţie.

Cum vezi dezvoltarea evenimentul în anii ce vor urma?

În viziunea mea, Living Fit devine un eveniment recurent. Vom pastra cu siguranţă focusul asupra ideii de sport şi nutriţie ca surse de sănătate şi vom căuta în permanenţă să oferim o experienţă relevantă pentru publicul nostru. Pe termen lung, îmi doresc să pot spune că Living Fit este prima iniţiativă dintr-un program mai larg ce promovează un stil de viaţă activ şi echilibrat.

Ce sporturi iti place sa practici?

Ca primă opţiune pentru mine este antrenamentul funcţional. Pentru că acest tip de antrenament înseamnă nu doar stimulare fizică dar şi mentală, folosind diverse instrumente de antrenament şi o îmbinare de exerciţii care implică întregul corp şi valorifică abilitatea naturală a corpului de a efectua diferite mişcări, ridicări, răsuciri, etc. De exemplu exerciţii de gimnastică, fitness şi atletism. Este tipul de sport pe care îmi place să-l exersez cu regularitate. Pentru forţă. Pentru viteză. Pentru rezistenţă. Pentru flexibilitate în mişcare. Apoi îmi place tenisului de câmp, jogging-ul, cycling-ul şi iarna practic snowboarding.

Orsi 1

Ce alte pasiuni sau vise mai ai?

Lucrez activ la visul de a deveni antrenor. Ma sunt pasionată de arta fotografică şi de montaj. A fost o vreme, cam 5 ani în care am realizat reportaje şi montaje pentru Opera Română şi Opera Maghiară. Apoi, călătoriile şi cărţile… fiecare colţ de pământ ori de pagină pe care nu l-am cunoscut încă mă va atrage mereu.

 Care sunt lucrurile pe care le iubeşti în Cluj?

Iubesc energia Clujului, posibilităţile pe care ţi le inspiră precum şi echilibrul lui. Echilibrul dintre vechi şi nou. Echilibrul din oamenii locului. Dintre dimineţile vibrante ce năvălesc pe toate străduţele şi serile molcome de vară ce apun în P-ţa Muzeului. Iubesc verdeaţa din parcul mare, liniştea din Andrei Mureşanu şi cine pot să fiu eu aici.

Comments 0

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce dorești să publici?
Articol
Text formatat cu embeduri și vizualuri
Poze
Imagine sau GIF

Send this to a friend