Campanie de promovare pentru Rugby-ul Clujean


În 15 mai, s-a dat startul campaniei „IUBEŞTE RUGBY-UL”, inițiată de comunitatea online I Love Cluj, în parteneriat cu Revista Bulevard şi fotograful Călin Ilea, pentru promovarea echipei de rugby ”U” Cluj.

Protagoniștii campaniei: 8 jucători care au pozat pentru cunoscutul fotograf Călin Ilea în diverse ipostaze, pe stadionul Cluj Arena.

Campania are rol educativ și își propune să prezinte faţa umană a echipei, în care clujenii să se regăsească şi să îi inspire, prin exemplul personal al fiecărui membru al echipei. IUBEŞTE RUGBY-UL” face parte dintr-o campanie mai largă, desfăşurată în 3 etape. Scopul este sensibilizarea publicul clujean în legătură cu importanţa rugby-ului în educaţia copiilor, în formarea caracterelor, prin dezvoltarea şi cultivarea unor valori sănătoase.

RUGBY U CLUJ - afise conferinte 3 - v01 - 20140514 - vizualizare

Copiii sunt încurajaţi să descopere rugby-ul pas cu pas, mai întâi prin cunoaşterea membrilor echipei- în prima etapă a campaniei, Iubeşte Rugby-ul”, apoi prin învăţarea regulilor de bază, în cadrul unor activități din timpul orelor de sport – în a doua etapă, Rugby în Școala Ta”. În etapa a treia, copiii sunt îndemnați să descopere „pe viu” farmecul unui sport complex din toate punctele de vedere, fiind chemați să ia parte la meciurile de pe teren propriu. Un punct cheie al acestei a treia părți a campaniei este acţiunea din 27 mai-1 iunie, Cupa U Rugby Junior.

Campania „Iubeşte Rugby-ul”presupune lansarea, pe comunităţile online I Love Cluj şi Revista Bulevard, pe parcursul a două săptămâni, în perioada 15-30 mai 2014, din 2 în 2 zile, a 8 vizualuri (afişe) diferite, reprezentând imaginea a tot atâţia membrii reprezentativi ai echipei, alături de un mesaj personal- răspunsul la întrebarea „Tu ce i-ai spune copilului tău despre rugby?”.

Pe fiecare afiş va apărea mesajul general al campaniei „Iubeşte Rugby-ul!” , însoţit de mesajul secundar: „Pentru că Rugby-ul….”, urmat de esenţa statementului jucătorului a cărui imagine va fi promovată.

„Echipa de rugby ne dovedește că există multe lucruri bune care se fac la Cluj, însă nu sunt atât de vizibile pe cât merită.  Am decis să sprijinim această echipa pentru că are potențial de a crește în următorii ani și ne dorim să îi determinăm pe cât mai mult clujeni să aibă o calitate a vieții mai bună, fapt posibil chiar și prin participarea la un meci de rugby, alături de familie sau prieteni. Dorim ca, prin această campanie, să îi facem mai cunoscuți pe băieți și ne dorim să promovăm valorile existente în rugby: curaj, prietenie, integritate, credinţă. Sper ca, o dată cu această campanie, să existe şi o implicare mai mare din partea comunității, pentru că rugby-ul e un pilon care ne ajută să ne închegăm ca și comunitate”, a declarat Andrei Mutu, fondatorul comunităţii I Love Cluj.

Pentru închegarea comunităţii militează de altfel întreaga campanie de promovare a rugby-ul în rândul copiiilor, pe care clubul clujean o desfăşoară în această perioadă în colaborare cu Inspec toratul Şcolar Judeţean. „Ne dorim să mergem din şcoală în şcoală, să le explicăm celor mici importanţa practicării unui sport în primul rând, şi să le deschidem apetitul pentru rugby prin interacţiunea directă cu jucători profesionişti. După ce mergem noi pe „terenul” lor, sperăm că va fi mai uşor să îi convingem pe ei să vină pe terenul nostru- îi vom aduce la stadion, la meciurile de acasă ale echipei ”U” Cluj, a completat Lorin Cantor, managerul executiv al echipei de rugby ”U” Cluj.

Comments 0

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce dorești să publici?
Articol
Text formatat cu embeduri și vizualuri
Poze
Imagine sau GIF

Send this to a friend