Fost presedinte FC Barcelona, in vizita la FC Universitatea Cluj


FC Universitatea Cluj l-a avut vineri, 7 aprilie 2017, ca oaspete pe reputatul economist Xavier Sala-i-Martin, cel care în 2006 a ocupat funcția de președinte interimar al FC Barcelona, iar între 2004 şi 2010 a făcut parte din board-ul clubului catalan. Acesta a participat vineri dimineață, la Cluj Arena, la un mic dejun oferit de conducerea FC Universitatea Cluj.

 

sdr

Oaspetele spaniol a fost însoțit de prorectorii Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), Dan Lazăr şi Cristian Litan, de vicepreședintele Senatului UBB, Benedek Jozsef, și de prodecanul Victor Octavian Muller de la Facultatea de Ştiinţe Economice, şi a fost întâmpinat la Cluj Arena de preşedintele FC Universitatea Cluj, Radu Constantea, şi de managerul sportiv Ioan Ovidiu Sabău.

Vizita lui Xavier Sala-i-Martin a debutat cu un tur al stadionului, prilej cu care fostul conducător al FC Barcelona a aflat câteva dintre cele mai importante episoade din istoria “Șepcilor roșii”, începând cu perioada romantică a începutului de secol, continuând cu anii „negri” ai bejeniei, cu Cupa din 1965 şi terminând cu renaşterea din vara anului 2016.

A urmat o amplă discuție despre organizarea echipei catalane, modelul “socios”, aplicarea principiilor economice moderne în fotbal şi implicarea clubului în viaţa comunităţii.

„Motto-ul Barcelonei este „Mai mult decât un club!”. Drept dovadă, avem peste 150.000 de socios, număr care depășește cu mult capacitatea stadionului pe care joacă echipa, Camp Nou. De-a lungul istoriei, a existat o perioadă în care Barcelona nu a câștigat trofee, dar apoi la club a venit Johan Cruyff, care a adus cu el o nouă filosofie şi un nou mod de organizare, iar clubul a început din nou să câştige. Am devenit forța mondială de astăzi datorită acestei filosofii şi a susţinerii imense din partea fanilor”, a explicat Xavier Sala-i-Martin.

„Ca să reziste, dar mai ales ca să evolueze, orice club trebuie să aibă a filosofie a sa. Acesta este și sfatul meu pentru Universitatea Cluj: să-și impună o filosofie sănătoasă, pe care să o respecte şi să o aplice apoi la toate nivelurile şi în toate compartimentele, atât sportiv, cât şi managerial”, a transmis fostul conducător al FC Barcelona. Acesta le-a dezvăluit celor prezenţi la micul dejun oferit de FC Universitatea Cluj detalii despre modul concret în care a fost aplicată filosofia pe care s-a construit succesul clubului catalan.

Reputatul economist a mai abordat aspecte ce ţin de managementul economic al unei echipe de fotbal şi de strategiile de marketing şi merchandising care au făcut din FC Barcelona o forţă financiară. De asemenea, Xavier Sala-i-Martin a ţinut să sublinieze faptul că implicarea comunităţii în viaţa echipei a fost un factor decisiv în reuşitele clubului.

La finalul întrevederii, Xavier Sala-i-Martin a devenit, în mod simbolic, membru al FC Universitatea Cluj, după ce a primit din partea președintelui Radu Constantea cardul de membru cu numărul 1889, care reprezintă anul înființării legendarului club catalan.

Xavier Sala-i-Martin, unul dintre cei mai importanți economiști contemporani, profesor la Columbia University, a fost distins joi, în Aula Magna a Universității Babeș-Bolyai, cu titlul de Doctor Honoris Causa.

Absolvent al Universității Autonome din Barcelona (1985), Xavier Sala-i-Martin a urmat doctoratul în științe economice la Universitatea Harvard (1990). În prezent, este profesor al Departamentului de Științe Economice al Columbia University (New York, SUA), dar și profesor asociat al Universității Pompeu Fabra de Barcelona.

Contribuțiile științifice de excepție ale profesorului Sala-i-Martin vizează trei domenii de maximă importanță: creșterea și convergența economică, inegalitatea distribuirii veniturilor și sărăcia, respectiv competitivitatea economică, cercetările sale constituind unul dintre punctele de pornire ale filosofiei fundamentale a Uniunii Europene privind convergența economică.

Universitatea Cluj a revenit în vara anului 2016 la originile sale de club universitar. Într-o nouă organizare, dar şi cu o nouă abordare managerială, clubul s-a întors cu faţa spre comunitate şi şi-a asumat astfel un rol important într-un fotbal care face faţă cu greu dezechilibrelor.

FC Universitatea Cluj a adoptat un model organizaţional inspirat din poveştile de succes ale cluburilor europene de tradiţie. În plan sportiv, clubul pune un accent important pe jucătorii produşi în propria academie. În ceea ce priveşte deschiderea către comunitate, suntem mândri să anunţăm că peste 850 de persoane au devenit deja membri cotizanţi ai clubului, iar numărul lor creşte în fiecare zi. Astfel, FC Universitatea Cluj este clubul cu cei mai mulţi membri din România.


Ti-a placut articolul? Sharuieste si prieteniilor tai :)

19 SHARES
-1
19 SHARES, -1 points

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fost presedinte FC Barcelona, in vizita la FC Universitatea Cluj

Logheaza-te

Fa parte din comunitatea I Love Cluj

Nu ai un cont?
Inregistreaza-te

Reseteaza Parola

intoarce-te la
Logheaza-te

Inregistreaza-te

Devino membru I Love Cluj

intoarce-te la
Logheaza-te
Ce doresti sa publici?
Intreaba comunitatea
Articol
Top-uri/Liste
Video
Poze