Untold #3 începe, iar Dannic avertizează: „Tomorrowland să fie atent”


No’, o început, da? Untold sau „Nu zî la nime’” așa cum îl promovează colțul transilvan din festival (vorbim în curând și despre el, nu vă faceți griji), începe pentru al treilea an consecutiv și atât așteptările fanilor cât și promisiunile organizatorilor sunt legate de faptul că „third time’s (another) charm”. Farmecul este asigurat de dragonul mitologic imaginat pentru această ediție, dragon care l-a adus, printre mulți alții, și pe Dannic, Dj-ul venit din patria muzicii electronice, Olanda. Venit pentru al doilea an consecutiv, semn că îi prinde bine Clujul, Dannic a anunțat că se leagă tot mai mult de România, atât prin relația tot mai strânsă cu fanii, dar mai ales prin intermediul unei colaborări muzicale cu star-ul pop autohton, Inna. De asemenea, Dannic lansează și un avertisment cel puțin promițător: „Tomorrowland să fie atent! Untold vine tare din spate”.

Foto: Dan Bodea

A ajuns toată lumea la Untold? Orașul așa pare și e mai viu ca niciodată, semn că a început Untold. Și dacă ați așteptat festivalul cu sufletul la gură, nu sunteți singuri. Dannic, DJ-ul venit pentru al doilea an consecutiv din patria-mamă a muzicii electronice, a declarat înaintea concertului că ardea de nerăbare să se întoarcă în inima Transilvaniei.

„A fost unul dintre cele mai bune show-uri ale mele din anul trecut și sunt foarte onorat să mă aflu aici din nou.  Nu am mai avut nici un concert la care să pot prezenta atât de multă muzică nouă cum am acum, așa că sunt foarte entuziasmat. Nu am văzut scena principală, doar backstage-ul pentru că abia am ajuns aici. Este uimitor ca de obicei și am auzit că scena este acum mai mare decât anul trecut. E un public minunat. Printre cei mai minunați oameni din lume. Când am anunțat în social media că voi reveni la Untold,  foarte mulți români mi-au scris c abia așteaptă să mă vadă și este incredibil să se întâmple așa ceva”, a spus artistul.

Pentru cârcotașii care încă mai cred că munca de DJ se traduce prin conectarea unui stick la un laptop, Dannic dă un șut cârtorilor și anunță un show unic,

„Nu folosesc niciodată aceleași set-uri pentru că urăsc să fac asta. Tot timpul fac ceva nou, iar acum am două piese noi, am pregătit o versiune de club a unei piese semnată de Fedde le Grand, două producții solo și ceva ce voi testa pentru că încă nici nu e gata”, a mai spus el.

Și vorbind despre muzică, Dannic a anunțat că de România îl leagă nu doar concertul din 2016 de la Untold, ci și o colaborare cu star-ul muzicii pop din România, Inna, cu care lucrează la un proiect ce își va arăta roadele la finele acestui an.

„Am o colaborare cu Inna, dar piesa nu este gata așa că nu o voi cânta. Este ceva ce s-a născut aici, la Untold, pentru că am fost întrebat dacă știu artiști români talentați și am spus „Inna”, pentru că știu multe piese de-ale ei. A făcut o treabă extraordinară cu ceea ce i-am oferit, ar trebui să apară anul acesta, dar poate o auzim anul viitor aici, la Untold, cu ea pe scenă”, a mai spus artistul.

Dannic a ajuns la Untold cu un calendar nebunesc în spatele său: vineri a zburat 12 ore la Taiwan pentru un show care a fost anulat din cauza unui taifun, s-a întors încă 12 ore, a schimbat două zboruri pentru a ajunge la un concert în Croația și joi dimineața la ora 2 a ajuns la Cluj unde a dormit aproape în permieră pentru această săptămână. Partea bună însă este că nu se plânge.

„Este o viață minunată pentru că am ocazia să îmi prezint muzica în fața a zeci de mii de oameni, iar asta este extraordinar. Uneri suntem obosiți, dar am un regim de viață destul de sănătos, fac sport, beau și apă din când în când și lucrurile merg bine”.

Dannic se află pentru al doilea an consecutiv la Untold (Foto: Dan Bodea)

Iar dacă sunteți fanii lui și vă pasionează acest gen muzical până la a-l transforma într-un stil de viață, vestea bună este că Dannic are o casă de producție pentru care promovarea tinerelor talente este unul dintre obiectivele principale.

„Totul ține de tinerele talente pentru că la fel am început și eu, cu unul dintre foarte bunii mei prieteni Hardwell. Avem experiență, am călătorit în toată lumea, pe marile scene ale lumii, iar cei mai tineri vor să ajungă la acest nivel, muncesc foarte mult pentru asta și noi vrem să îi ajutăm. Dacă cineva îmi trimite un demo și îmi place ideea, îl voi ajuta pe acel cineva să facă produsul unul foarte bun”, a explicat olandezul.

La final, o declarație de dragoste din partea lui Dannic, alături de un avertisment prietenesc pentru gigantul Tomorrowland.

„Untold este un festival foarte important, pentru că anul trecut am primit un feedback foarte bun. Concertul meu va fi transmis live pe internet și asta este este oarecum o presiune în plus pentru mine. Ce se întâmplă acum este doar începutul festivalului Untold, pentru că Untold va fi din ce în ce mai mare și i-aș transmite festivalului Tomorrowland să fie atent, pentru că Untold vine”.

Așadar, păzea! Untold a început.

Comments 0

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce dorești să publici?
Articol
Text formatat cu embeduri și vizualuri
Poze
Imagine sau GIF

Send this to a friend