Campionatul De-a V-ați Ascunselea – etapa Sâncraiu, județul Cluj


Centrul Cultural Clujean lansează primul campionat De-a V-ați Ascunselea. Competiția copilăriei se va juca în format pe echipe pentru prima dată la un nivel profesionist sâmbătă 21 octombrie 2017, în localitatea Sâncraiu, parte din Festivalul Măceșelor, organizat de comunitatea locală în același weekend. Intervenția Centrului Cultural Clujean se înscrie în proiectul TransylvaniaMyths Europe, care va debuta în 2018 cu propunerea constituirii unei rețele a comunităților rurale din Transilvania interesate de dezvoltarea durabilă bazată pe cultură și patrimoniu.

 

 

„Încercăm prin acest joc să atragem comunitatea urbană și să-i prezentăm realitățile pe care poate nu le cunoaște vizavi de satul românesc. Este o oportunitate unică de a petrece activ o jumătate de zi alături de cei dragi într-un mediu inedit, poate nedescoperit”, a transmis Andi Daiszler, managerul de marketing al Centrului Cultural Clujean.

Campionatul De-a V-ați Ascunselea, etapa Sâncraiu, este destinat echipelor formate din până la 6 membri, fără limită de vârstă, formate din prieteni, colegi de muncă, colegi de școală sau rude. Înscrierea echipelor este gratuită și se face completând formularul disponibil pe pagina web www.cccluj.ro/joc. Copiii sub 10 ani trebuie însoțiți însă de un adult. Nu pot exista echipe formate doar din copii sub 10 ani. Regulile jocului se regăsesc pe www.cccluj.ro/joc.

Echipa declarată câștigătoare din ultima înfruntare va primi premii oferite de comunitatea din Sâncraiu. Aceste premii vor consta în diverse gemuri, murături, produse locale și cazare la pensiunile din localitatea Sâncraiu pentru toți membrii echipei câștigătoare la o dată ulterioară.

Înscrierile pentru concurs se vor încheia în 19 octombrie.

Concursul face parte din Festivalul Măceșelor, un eveniment aflat la cea de-a XII-a ediție la Sâncraiu, organizat de S.C.Davincze Tours S.R.L și Asociaţia Agroturistică Sâncraiu. O altă surpriză în programul evenimentului este expoziția de drone organizată de Techsylvania – www.techsylvania.co, cel mai mare festival de tehnologie și informație din Europa de Est, ajuns în acest an la ediția cu numărul 4.  Techsylvania a răspuns invitației Centrului Cultural Clujean de a se asocia cu un eveniment tradițional din Transilvania pentru a studia oportunitățile de inovare la întâlnirea dintre traditional și contemporan. Mulțumim pe această cale reprezentanților Techsylvania pentru deschidere și pentru viziunea de care au dat dovadă. 

TransylvaniaMyths Europe – Rețeaua comunităților din Transilvania autentică

În luna noiembrie, Centrul Cultural Clujean va organiza o conferință pe tema rolului patrimoniului în dezvoltarea rurală. Conferința este destinată primarilor din mediul rural, pe care îi invite să-și înscrie localitățile în proiectul TransylvaniaMyths Europe, care va debuta în 2018.

TransylvaniaMyths Europe este un proiect regional, o rețea de localități transilvănene preocupate de utilizarea patrimoniului și culturii ca motoare pentru dezvoltarea durabilă. Această rețea va lucra construirea unui brand unic și a unei oferte culturale, turistice și de dezvoltare integrată comune pentru localitățile implicate, adresate românilor și Europenilor dornici să descopere Transilvania autentică.

În 2018 începe construcția rețelei și debutează primele evenimente și acțiuni comune ale localităților membre. Comuna Sâncraiu, prin Festivalul Măceșelor și cele două prime experimente pe care acesta le găzduiește, este prima care și-a arătat deschiderea de a participa la proiectul TransylvaniaMyths Europe.

TransylvaniaMyths Europe este un proiect al Centrului Cultural Clujean, o organizație culturală de dezvoltare urbană și teritorială formată din 60 de membri: universități, instituții și organizații culturale, cluburi de afaceri, Primăria Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj.

În continuare aveți programul întregii manifestații din localitatea Sâncraiu.

 

Program:

20 octombrie – vineri, Căminul cultural

    • 20.00: Prezentare de carte – Kovács Kurucz János Kalotaszegikrónikácskák
    • 20.30: Trecutul apropiat (1969-2002) a Țării Călatei

                   – prezentare de Dr. Hevesi Attila

    • 21.30:  Spectacol memorial cu ocazia aniversării bicentenare a nașterii poetului Arany János – prezentat de actorul Marosán Csaba

21 octombrie – sâmbătă:

  • 8.00: Pregătirea echipelor, decorarea corturilor şi chioşcurilor pe lângă Parcul Sf. Ştefan;
  • 10.30: Cusături din Țara Călatei – expoziţie de SinkóKalló Katalin în sala de rugăciuni din Zam (în vecinătatea farmaciei, nr.64);
  • 11.00: Concurs de preparat gem de măceşe;
  • 11.30: Defilarea ansamblurilor de dansuri populare pe traseul: Casa de cultură – Parcul Sf. Ştefan
  • 12.00: Inaugurarea panourilor informative;

               Cuvântul de bun venit din partea d-lui primar Póka Andrei-Gheorghe;

                Spectacole: Fanfara din Csongrád, Ungaria;

                                   Ansamblul de dansuri populare „Suhanc” Huedin;

                                   Ansamblul de dansuri populare „Felszeg Gyöngye” Sâncraiu;               

  • 16.00: Jurizarea produselor şi încheierea concursului;
  • 20.30: Balul măceşelor în Căminul cultural (preț bilet 10 lei):

Cuvânt de deschidere;

Spectacolul Ansamblului de dansuri populare “Kalotaszeg”;

Premierea participanţilor concursului de preparat gem de măceşe;

Bal traditional cu membrii Ansamblului de dansuri populare “Kalotaszeg”

                        Muzică retro – DJ. Juhász István

 

Programe auxiliare sâmbătă:

  • Vizitarea unei case tradiţionale (Vincze Kecskés Erzsébet, nr. 291);
  • Vizită la Casa tradiţională Sâncraiu (în vecinătatea Parcului Sf. Ştefan, nr. 356);
  • Cusături din Țara Călatei – expoziţie de SinkóKalló Katalin în sala de rugăciuni din Zam (în vecinătatea farmaciei, nr.64);
  • Vizitarea camerei memoriale Ady Endre, în clădirea grădiniței între orele 10:00-12:00 și 14:00 – 16:00;
  • Vizită în biserica reformată între orele 10:00-12:00 și 14:00 – 16:00;

Sunteţi aşteptaţi la adresele date.

  • Plimbare în sat cu căruţa  pe traseul: Parcul Sf. Ştefan – casa Bánffy – Centru – Parcul Sf. Ştefan;
  • Inițiere în echitație sub supravegherea lui BetlendiBeáta şi István, între orele 11:00 – 14:00;
  • Expoziţie de drone – organizatori Techsylvania
  • Camponat naţional de-a v-ati ascunselea, curtea pensiunii Iluska, nr. 40 – organizator Centrul Cultural Clujean
  • Târgul meşterilor populari – în apropierea Parcului Sf. Ştefan:
      • Sculptură în lemn
      • Cusături populare
      • Mobilier pictat
      • Împletituri din nuiele
      • Mărgelărit
      • Târg de carte

Vă aşteptăm cu diferite băuturi, răcoritoare, siropuri, gulaș unguresc, sarmale, mici, telemea, caș, miere, gemuri, placinte, dulciuri, prăjituri!

Comments 0

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Send this to a friend