A început votul final pentru ”Bugetare participativă Cluj-Napoca 2017


Astăzi a început votul final în cadrul procesului ”Bugetare participativă Cluj-Napoca 2017”, care se va desfășura timp de 3 săptămâni, până în 19 noiembrie 2017.

Primăria Cluj-Napoca a finalizat validarea celor 30 de proiecte votate în cadrul primului proces de bugetare participativă online din România. Clujenii au dat dovadă de implicare și de mobilizare în ceea ce privește depunerea de proiecte și votarea acestora.

Votarea proiectelor se desfășoară strict online, iar pentru a vota, cetățenii trebuie să își creeze cont pe platforma www.bugetareparticipativă.ro. Până acum au fost create 11.429 de conturi active și au fost acordate 29.138 de voturi pe proiectele eligibile, în prima etapă de vot pe domenii.

Primăria Cluj-Napoca a amenajat un spațiu de vot asistat la Centrul de Cultură Urbană Casino, din Parcul Central, pentru persoanele care nu au acces la internet sau nu sunt familiare cu mediul digital și doresc să voteze proiectele pentru orașul nostru. Cetățenii vor fi ajutați la Casino de doi voluntari ai Primăriei pe perioada votului final (30 octombrie – 19 noiembrie), în fiecare zi lucrătoare, între orele 13:00 – 17:00, să își creeze cont și să voteze.

Este important faptul că în etapa de vot final se va putea vota un singur proiect din toate domeniile.

După etapa finală de vot se vor selecta 15 proiecte – primul proiect din fiecare domeniu clasat în funcție de numărul de voturi va fi selectat automat. În 27 noiembrie 2017, va fi publicată lista celor 15 proiecte pe care Primăria Cluj-Napoca le va implementa, începând cu anul 2018.

Vă reamintim faptul că în total au fost depuse 338 de proiecte, din care au fost declarate eligibile 126 (după perioada de analiză din punct de vedere tehnic și legal de către departamentele din cadrul Primăriei). Prima etapă de vot s-a desfășurat în perioada 2-22 octombrie. În această perioadă, votul s-a desfășurat pe domenii, fiecare cetățean având posibilitatea de a acorda 6 voturi – câte un vot pentru fiecare domeniu.

Au fost alese astfel 30 proiecte, cele mai votate inițiative depuse de clujeni pe platformă, care au intrat în etapa finală de vot.

Proiectele din domeniul ”Infrastructură educațională și culturală” s-au bucurat de cel mai mare interes în rândul clujenilor. Acest domeniu a înregistrat 6.869 de voturi (23.57 % din totalul de voturi).Vă prezentăm mai jos celelalte voturi exprimate pe domenii:

– ”Alei, trotuare și zone pietonale”: 4.574 (15.7 %)
– ”Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației”: 4.367 (15 %)
– ”Spații verzi și locuri de joacă”: 4.643 (15.93 %)
– ”Amenajare spații publice” (mobilier urban, iluminat public etc.): 4.562 (15.65 %)
  – ”Infrastructură educațională și culturală”: 6.869 (23.57 %)
– ”Orașul digital”: 4.123 (14.15 %)
Mai multe informații despre primul proces online de bugetare participativă din România sunt disponibile:

  1. – pe website-ul: www.bugetareparticipativa.ro;
  2. – la adresa de email: bugetareparticipativa@primariaclujnapoca.ro;
  3. – la telefon: 0371 376 646 (în fiecare zi lucrătoare în perioada de depunere a proiectelor, de luni până vineri, între orele 13.00-17.00);
  4. – pe Facebook pe paginile: Bugetare participativa (http://fb.com/bugetareparticipativa) și Municipiul Cluj-Napoca (http://fb.com/PrimariaClujNapocaRomania).

Platforma www.bugetareparticipativa.ro este realizată de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu compania Evozon, prin clusterul iTech by ARIES Transilvania, sub egida Consiliului Consultativ pentru Antreprenoriat și Inovare în IT.


Ti-a placut articolul? Sharuieste si prieteniilor tai :)

0
68 shares

Comments 0

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *