fbpx
joi, aprilie 25, 2024

Avancronică| Ziua în care Vulturii înfruntă legendele La Roja

Share

În cazul în care credeați că aveți o zi de luni complicată, gândiți-vă că baschetbaliștii români vor înfrunta astăzi Spania, în cadrul unuia dintre cele mai așteptat dueluri ale Grupei C a Eurobasket 2017. Pau Gasol joacă meciul 201 pentru națională, Fernando San Emeterio îl joacă pe cel cu numărul 101, în timp ce România joacă al treilea meci la un european în acest mileniu. Ziua începe însă cu Cehia-Ungaria și Croația-Muntenegru. În timp ce maghiarii trebuie să câștige dacă mai vor calificarea, celălalt duel ar putea fi cel mai echilibrat al grupei, în condițiile în care Croația nu pare a fi la forma ei maximă.

Articolele despre FIBA Eurobasket 2017 sunt susținute de

România-Spania

Ultimul meci al zilei nu va fi cel mai probabil sold-out, chiar dacă România are ocazia de a înfrunta legendele La Roja. Moldoveanu și colegii săi vor avea ocazia să se bucure alături de fani de un show special, în condițiile în care o victorie a României este practic imposibilă în condițiile date. După două meciuri, spaniolii au cifre impresionante. Dincolo de cele două victorii, procentajele lor sunt stelare:56% de la două puncte, 50% de la trei puncte și un Pau Gasol care în doar 40 de minute petrecute pe parchet în două meciuri a reușit o medie 18 puncte marcate. În tabăra Vulturilor, Vlad Moldoveanu este liderul de la care fanii vor aștepta sclipirile și atitudinea de luptă, el având până acum o medie de 19 puncte pe meci.

„Va fi un meci bun. Ei joacă acasă, cu fanii lor susținându-i. probabil vor juca foarte fizic și agresiv încă de la început și noi vrem să jucăm la fel pentru a-i contracara. Emanuel Cățe este un băiat bun, care poate juca bine și care cred că își poate ajuta echipa. Pau este star-ul nostru, Fernando este un om extraordinar și mă bucur că am ocazia să joc cu ei în echipă”, a declarat Pierre Oriola, campion al Spaniei cu Valencia și jucător în naționala Spaniei.

Cehia-Ungaria

În timp ce echipa Cehiei are o victorie, maghiarii au 0 la această categorie, după înfrângerile cu Croația și Muntenegru. Vedeta maghiarilor, Adam Hanga, se confrunta în continuare cu problemele unei accidentări minore suferite la meciul inaugural, însă va juca împotriva Cehiei. Cele două formații se aseamănă în special prin faptul că au un joc ce gravitează în jurul a două staruri: Tomas Satoransky la cehi și Hanga la Ungaria. Satoransky are până acum un turneu bun. Cu excepția meciului împotriva Spaniei, în care cehii au fost dezmembrați, conducătorul de joc al lui Washington Wizards a arătat o formă excelentă în partida cu România, marcând 20 de puncte la care a adăugat 13 recuperări și 6 pase decisive.

Croația-Muntenegru

Având în vedere forma nu atât de strălucită arătată de Croația până acum, muntenegrenii au șanse mari de a face astăzi o surpriză. Croația a trăit până acum din evoluțiile excelente ale lui Bojan Bogdanovic, care are medii impresionante de 22 de puncte și 6,5 recuperări, el fiind de asemenea și liderul echipei la aceste capitole. Muntenegrenii îl vor avea însă în teren pe pivotul lui Orlando Magic, Nikola Vucevic, care are de partea sa medii de 14,5 puncte pe meci și 7 recuperări. Cu forța oamenilor mari din partea muntenegrenilor și sclipirile duo-ului Dario Saric-Bojan Bogdanovic, partida a doua a zilei ar trebui să fie una de zile mari.

Ultimele articole

Alte articole