fbpx

Cum să conduci în siguranță pe drumurile de munte pe timp de iarnă

Drumurile înguste, serpentinele și zăpada din zonele de munte pot fi o adevărată provocare chiar și pentru cei mai experimentați șoferi.

Dacă vrei să te aventurezi cu mașina la munte pe timp de iarnă, este bine să te pregătești din timp și să te asiguri că și tu și mașina ta sunteți pregătiți. Iată câteva lucruri de care trebuie să ții cont când te pornești cu mașina spre munte:

Urmărește prognoza meteo din timp, dar și înainte de a te porni la drum

Dacă prognoza meteo anunță ninsori abundente, nu este indicat să te pornești la drum, mai cu seamă dacă ești începător sau dacă mașina ta este una destinată mai mult pentru deplasările în oraș. Mai bine mai aștepți o zi acasă, decât o zi înzăpezit. Este bine să verifici prognoza meteo și în ziua plecării pentru că vremea se poate schimba brusc. Interesează-te din timp care este condiția drumului, intensitatea cu care se circulă și, la fel de important, dacă drumurile sunt deszăpezite și a fost împrăștiat material antiderapant.

Fii sigur că mașina este echipată corespunzător

Anvelopele sunt printre cele mai importante dotări când vine vorba de carosabil cu gheață, noroi sau zăpadă înaltă. Deși și anvelopele All Seasons se pot preta pentru un drum ușor la munte, cele mai indicate sunt cele de iarnă. Dacă încă nu ți-ai schimbat anvelopele, vezi aici cauciucuri de iarnă. Pe e-roti găsești o gamă foarte variată de anvelope de iarnă de calitate, care pot contribui la un drum mai sigur spre munte. Pe lângă anvelope în stare bună și o presiune a roților corespunzătoare, vei mai avea nevoie de un rezervor plin, deoarece drumul este mai solicitant, iar mașina va consuma mai mult. Nu strică nici dacă îți verifici ștergătoarele, farurile, lichidele, bateria și frânele.

Adoptă un stil de condus defensiv

Nu te grăbi pentru că oricum nu poți economisi foarte mult timp. Evită manevrele bruște de orice fel, în special frânarea bruscă și păstrează distanța de siguranță. Un drum înghețat și viteza mare înseamnă automat și distanță de frânare mai mare. Nu poți ști niciodată când îți iese ceva în cale și ești nevoit să reduci viteza sau chiar să frânezi. Frânarea bruscă pe un drum înghețat crește riscul de pierdere a controlului mașinii și de producere al accidentelor. Nu te aventura în depășiri dacă nu te-ai asigurat înainte sau dacă îl încurci pe cel pe care îl depășești. La fel de important, nu sta foarte aproape de axul drumului. În cazul în care pierzi controlul volanului, este foarte ușor să ajungi pe sensul opus de mers iar riscul de producere al unor accidente grave este foarte ridicat.

Fii pregătit și pentru situații mai puțin favorabile

Șansele de a rămâne blocat în zăpadă sunt destul de mari. Astfel, poți să îți pui din timp în mașină un set de lanțuri auto, un sac de material antiderapant și o lopată de zăpadă. Dacă ai rămas blocat în zăpadă, nu accelera. Dezactivează sistemul de control al tracțiunii, lăsați mașina în cea mai joasă treaptă de viteză și pornește ușor. Dacă nu ai lanțuri sau material antiderapant, poți pune în fața roților covorașele auto din mașină. După ce ai reușit să te pui în mișcare, reactivează sistemul de control al tracțiunii.

Nu te grăbi, fii atent la drum, încetinește în special în zonele de pădure unde umbra favorizează formarea gheții pe asfalt și fă suficiente pauze astfel încât să ajungi în siguranță la destinație.

Sursa foto : Unsplash.com

CITEȘTE ȘI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai citite