fbpx

Educație pentru viitor, din Cluj în întreaga lume

Liceul online hibrid deschis la Cluj pentru tineri din toată lumea le oferă elevilor șansa la o educație personalizată, adaptată vremurilor. 

Anul 2020 a fost, fără îndoială, pentru mulți tineri din România, dar și de peste hotare, unul provocator și dificil. Pandemia i-a obligat pe tineri să se confrunte cu o situație complet diferită de tot ce trăiseră până atunci și să învețe să se adapteze la noua normalitate aceea în care închiderea școlilor și lipsa interacțiunii față în față, cu colegii și grupul de prieteni, a devenit un lucru greu de acceptat pentru mulți dintre ei. Totodată, pandemia a fost pentru unii antreprenori și contextul ideal pentru a demara start-up-uri adaptate noii realități. Este și cazul Spark School, un start-up inovator menit să aducă un suflu nou în sistemul educațional românesc și nu numai. Cu atât mai mult cu cât, potrivit ultimelor studii, doar în anul 2020, numărul elevilor înscriși în școli internaționale online în întreaga lume a crescut cu 483%. Prin urmare, a crescut și nevoia elevilor de pretutindeni de a avea acces la o educație flexibilă, livrată de școli internaționale cu reputație. 

Pentru a le oferi elevilor o viață normală și o educație adaptată nevoilor acestei perioade, Transylvania College a creat prima școală hibrid din România, denumită Spark School, care oferă cursuri pentru elevii de liceu din toată lumea, după curriculum Cambridge.  Acest model de școală hibrid le permite tinerilor să învețe online, în ritmul propriu, să aibă, periodic, sesiuni de evaluare cu profesorii și să se întâlnească cu colegii în spații fizice, hub-uri regionale, pentru munca în echipă și discuții pe diverse teme. Examenul final nu este bacalaureatul clasic, ci constă în mai multe evaluări de-a lungul anilor pe care elevul îi parcurge în această școală. Acest echivalent al bacalaureatului este recunoscut în peste 150 de țări din întreaga lume, inclusiv România, iar în cazul în care elevul dorește să urmeze o facultate în România poate să facă aceste lucru, la fel ca absolvenții unei școli de stat. 

Spark, un start-up inovator

Spark nu este un start-up născut peste noapte, ci un proiect gândit riguros, de oameni cu experiență în educație de top, ca urmare a unei nevoi reale create de pandemie, iar ideea și conceptul acestui model de școală au la bază cunoștințele și experiența vastă a Transylvania College, „școala mamă”. Transylvania College este una dintre cele mai cunoscute instituții private de învățământ din România. A fost fondată în anul 1993 ca grădiniță, iar în prezent oferă cursuri pentru toate nivelurile de educație.

Acum Spark School este gata să pregătească elevii, pe de o parte, pentru examenul Cambridge IGCSE, practic, cea mai populară certificare internațională pentru elevi, recunoscută de marile universități din întreaga lume și de angajatori la nivel mondial. Iar pe de altă parte, examenul Cambridge A-Level, pe care elevii îl pot susține după parcurgerea unui an sau doi de materii din curriculum-ul Cambridge. 

„Ideea mi-a venit mie, anul trecut, în plină pandemie, când mi-am dat seama că atâția tineri, și din România, dar și din străinătate, stau acasă și pierd vremea. Practic, liceele nu s-au adaptat atât de repede vremurilor și noi aveam un avantaj și de timp, pentru că am implementat de mai mult timp în școală învățarea mixtă, dar și de expertiză, pentru că am fost aleși în top 30 școli inovatoare din lume. Știam ce se poate face și am adunat o echipă de oameni din Transylvania College, inclusiv profesori externi și, în mai puțin de 8 luni, am lansat școala Spark”, spune Ruxandra Mercea, fondatoarea școlii Spark și directorul executiv Transylvania College din Cluj-Napoca. 

Ruxandra are mai mult de un deceniu de experiență în conducerea unei școli internaționale. Ea se află în spatele succesului a ceea ce este astăzi Transylvania College. Este trainer internațional certificat și membru activ al G30 Schools, organizație internațională ai cărei membri sunt acceptați doar pe bază de invitație, Ruxandra Mercea fiind astfel recunoscută ca unul dintre cei mai inovatori 30 de lideri de școli din lume.

Spark, liceu internațional după curriculum Cambridge 

Spark School, acest proiect educațional dezvoltat la Cluj-Napoca, este, de fapt, un liceu internațional hibrid care are la bază curriculum-ul Cambridge. Fondatoarea școlii spune că, urmând cursurile școlii Spark, elevii vor avea șansa să își dezvolte competențe esențiale de care au nevoie în viitor, indiferent unde vor ajunge să trăiască și să profeseze. Acest program educațional hibrid pune bazele unui sistem de învățare continuă și îi ghidează pe elevi să își descopere și să își urmeze pasiunile. Ei pot să își personalizeze parcursul educațional, alegându-și singuri materiile pe care doresc să le studieze și pot învăța totul în ritmul propriu, în funcție de timpul pe care îl au la dispoziție în fiecare zi. Cu alte cuvinte, este vorba despre o oportunitate unică de învățare care le permite tinerilor să îmbrățișeze cultura unui mediu de învățare care nu mai este limitat de granițe fizice, creând astfel o comunitate internațională de studiu.

Cum funcționează liceul Spark 

În timp ce majoritatea platformelor de studiu online oferă doar oportunități academice, școala Spark este pregătită să asigure o educație holistică, având la bază patru arii de dezvoltare: academic, leadership, wellbeing și educație globală. Elevii înscriși în acest liceu hibrid vor avea șansa să participe la acțiuni specifice pe tot parcursul perioadei de studiu, sub îndrumarea unor mentori și profesori dedicați. Acțiunile vor fi organizate și în locații fizice, hub-uri regionale sau în școli partenere. Cursurile vor fi susținute în limba engleză, după curriculum-ul Cambridge.

Elevii pot să aleagă după bunul plac cum, cât și când doresc să participe la cursuri, fără să aibă un program rigid, prestabilit. De pildă, un elev poate să fie prezent la cursurile pe care și le alege, fie full-time, fie part time, în același timp putând să urmeze și cursurile unei școli din sistemul public de învățământ. Elevii care aleg un pachet full-time vor avea incluse la clasa a IX-a cinci materii pe care și le pot alege dintr-o listă amplă de cursuri. Ei vor avea parte de feedback, examene și notare personalizate 1:1, de la un profesor de specialitate. 

Educație care dezvoltă competențe pentru viitor

 „O dată pe săptămână, la fiecare materie au contact cu un profesor care le dă feedback, iar ei pot să pună întrebări. Știm că adolescenții învață ritm diferit și dacă un adolescent are un ritm propriu de a se trezi, de exemplu, la ora 9 și să înceapă la ora 10 să învețe, foarte bine, de ce nu ar putea să facă asta? Să învețe trei ore după ce se  trezește, să meargă după aceea la sport, după aceea să mai învețe sau să mai facă un proiect, să facă voluntariat și apoi să mai învețe ceva, toate în ritmul lui. Așa că, asta ne dorim prin Spark, să spargem aceste bariere clasice, de a te trezi la o anumită oră, de a învăța anumite lucruri în ritm cu toată lumea. Ne dorim ca în Spark elevii să poată învăța într-un cadru mult mai flexibil și personalizat”, spune Ruxandra Mercea. 

Pe lângă asta, elevii vor mai avea în fiecare săptămână întâlniri 1:1 cu un mentor cu experiență în dezvoltarea abilităților de leadership și dezvoltare personală. De asemenea, elevii din același oraș se vor întâlni și fizic, în hub-uri regionale de învățare, pentru a colabora, pentru a învăța unii de la alții și pentru a planifica și implementa proiecte personale cu impact pentru comunitat și, în plus, pentru a socializa.

„Vor fi și întâlniri cu toți elevii, dar și alte cursuri din zona de leadership și de wellbeing, plus cluburi conduse de elevi în funcție de pasiunile și zonele lor de interes. Vor fi și într-un mediu antreprenorial, vor fi inspirați și motivați să facă și altceva în afară de învățare pentru că obligatoriu vor face și practică în companii”, mai adaugă Ruxandra.  

Cele mai populare materii din lume

La Spark School elevii se pregătesc pentru examene internaționale Cambridge care sunt recunoscute în 150 de țări, inclusiv în România. Costurile unui an de studiu sunt cuprinse între 1.200 de euro pentru un curs, până la 6.000 de euro pentru cinci cursuri. La această școală vor preda, pe lângă profesori români de la Transylvania College, și cadre didactice recrutate din mai multe țări, printre care India, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie. 

Materiile sunt selectate în funcție de preferințele și nevoile tinerilor de astăzi. Printre cele mai căutate cursuri sunt cele de business, economie, științe, psihologie, studii media, precum și sociologie, istorie, geografie, artă și design. 

Practic, modelul promovat de Spark, „Educație potrivită pentru viitor”, le oferă elevilor posibilitatea de a-și personaliza calea educațională și de a pune accent atât pe pregătirea academică, cât și pe dezvoltarea personală. În plus, elevii vor beneficia de consiliere pentru admiterea la universitate și pentru orientare în carieră.

„Din paleta de materii academice din curriculum-ul Cambridge am ales cele mai populare materii din lume, în acest moment, în rândul tinerilor. Ne-am uitat la acele materii la care sunt cele mai multe înscrieri în acest moment. Avem business, economie, sociologie, psihologie, matematică, engleză, spaniolă, franceză, științe, o paletă largă de materii și toate sunt foarte practice.”

Din Cluj-Napoca în toată lumea

Spark a luat naștere la Cluj, însă conceptul a fost gândit în așa fel încât să atragă tineri din țările învecinate și nu numai. Totodată, Spark se adresează și românilor din diaspora care doresc să aibă acces la o educație internațională. Deocamdată, acest model hibrid a fost gândit doar pentru liceeni, întrucât aceștia sunt mai autonomi și motivați să se pregătească pentru carieră și dezvoltare personală și pentru că, în acest moment, sistemul public nu le oferă alternative, spune fondatoarea școlii. Ruxandra Mercea nu exclude ca pe viitor acest model de școală să fie extins și la elevi de gimnaziu. 

„Ținta noastră pentru toamnă, pentru anul școlar viitor, este de 170 de elevi în sistem full-time și part time. Ne adresăm României și țărilor din regiune, printre care Turcia, Ucraina, Cehia, Rusia, țări unde încă nu sunt școli internaționale sau în care școlile internaționale au costuri foarte ridicate”, a precizat Ruxandra.

Admiterea în școala Spark se poate face pe tot parcursul anului, fiind vorba de un proces educațional flexibil, adaptat nevoilor fiecărui elev. Toate detaliile pot fi obținute contactând departamentul de înscrieri al școlii, admissions@spark.school, iar pentru a afla mai multe informații despre acest proiect inovator puteți să accesați www.spark.school.

Ultimele Articole

Ultimele articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.