fbpx
joi, aprilie 25, 2024

Frunza verde Romanie, am purtat ie si palarie

Share

Noroiul, ploaia și nici măcar frigul nu i-au speriat pe cei care au participat la provocarea Pepsi, despre care vă vorbeam în articolul anterior. Din fericire vremea a fost alături de noi și am avut ocazia să participăm la prima filmare Ultra HD din satelit. Ne-am alăturat cu mândrie, purtând ie și pălărie, celor două personaje uriașe, îmbrăcate în costume tradiționale românești și conectate prin simbolul internaţional al păcii.

 

Pepsi@Electric-Castle-2015-5.jpg

200 de oameni au manevrat cei 4000 de metri pătrați de pânze în culorile naționale şi au compus mesajul ţării noastre atunci când Urthecast – primul sistem video full-color Ultra High-Definition din lume, situat la bordul Stației Spațiale Internaționale – a trecut pe deasupra României, la ora locală 13.20.

 

„A fost o desfăşurare impresionantă de forţe, iar vremea ne-a ajutat să avem vizibilitate foarte bună din satelit, un aspect esențial în acest proiect. Cele două personaje tradiționale reproduse la scară uriaşă vor apărea alături de consumatori într-un film de  scurtmetraj foarte special, a cărui premieră o așteptăm cu nerăbdare toamna aceasta. Suntem extrem de mândri că România face parte dintr-un proiect global de o asemenea anvergură, prin care Pepsi provoacă limitele marketingului și aduce împreună tehnologia, cinematografia şi consumatorii din toată lumea”, a declarat Adriana Nestoriuc, Marketing Manager Carbonated Soft Drinks & Juices PepsiCo România.

 

 

Ne-am desfășurat pe o suprafaţă de 50×100 m, folosind stadionul din zona festivalului. Durata? Mai puțin de un minut pentru desfășurarea coregrafiei complete, adică timpul maxim în care poziția satelitului permitea filmarea mesajului.

Tot ce ne mai rămâne de făcut este să așteptăm scurtmetrajul global realizat de Pepsi, care va avea premiera internațională în această toamnă 🙂 Ne vedem la film?

Ultimele articole

Alte articole