Peste 200 manageri de top din companii românești și multinaționale ce operează în România se vor întâlni la Cluj-Napoca, la conferința “Putere prin oameni”, ediția a XIII–a, care va avea loc în 4 octombrie, la Opera Plaza.

Ediția 2018 a conferinței, care este organizată anual de Fundația Centrul de Dezvoltare Managerială (CDM) din Cluj-Napoca, propune ca temă de discuții creșterea impactului liderilor prin utilizarea unor rețele formale și informale: “Network Leader”.

Manageri de succes din partea unor companii precum BRD Groupe Société Générale, Bitdefender, Bosch, Emerson și nu numai vor vorbi despre legătura dintre comunicare, rețele sociale și productivitate în cadrul unor sesiuni de prezentare de bune practici, situații dificile și chiar dileme, urmate de întrebări și răspunsuri.

Vor împărtăși din experiența lor:

    • François Bloch, CEO BRD Groupe Société Générale
    • Balazs Hopka, General Manager, Emerson Cluj
    • Konrad Kaschek, General Manager, Fabrica Bosch Cluj
    • Dana Oprișan, Director Executiv Resurse Umane, Grup Renault România
    • Florin Talpeș, CEO Bitdefender
    • Steve Tarpey, Managing partner, Human Dimensions, UK
    • Andreea Van den Bosch, Managing Director, Bombardier  
    • Andreea Voinea, HR Executive Director, BCR
    • Florin Ioan Petean, Director Executiv, CDM

Atât vorbitorii – care vor susține prezentări în cadrul conferinței, cât și participanții vor răspunde la întrebări precum: Cum putem construi o comunicare puternică și rețele de sprijin eficace?  Ce ingrediente ale rețelelor sociale organizaționale susțin apariția și productivitatea liderilor?

„Suntem mândri că organizăm a XIII-a ediție a conferinței Putere prin oameni, este o carte de vizită a Centrului de Dezvoltare Managerială. Am pregătit o temă foarte actuală, pentru a dezbate cum pot managerii să își crească influența și productivitatea prin construirea de rețele formale și informale, în interiorul și în exteriorul organizațiilor”, a declarat Florin Ioan Petean, directorul executiv al CDM.

Participanții la conferință sunt invitați să se înscrie și la un masterclass de dezvoltare organizațională (OD), susținut de expertul Steve Tarpey din Marea Britanie, cu tema: ”Purpose, Power and Personality: a story of seismic change”, care va avea loc în 3 octombrie.

Anul trecut, Yves Caracatzanis, Managing Director Groupe Renault Romania, Miroslav Majoroš, CEO Telekom Romania, Shibu Nambiar, SVP & COO Genpact Europa, America Latină și Africa, Daniel Metz, CEO NTT DATA România și Shelly Hossain, director, Global Learning, UK, au fost invitații speciali ai conferinței.

Înscrierile pentru a participa la eveniment se fac online, pe site-ul http://putereprinoameni.ro/, unde sunt prezentate mai multe informații despre invitați și despre program.

Sponsori și parteneri: World Class, British Romanian Chamber of Commerce (BRRC), Cariere, HR Manager, Manager Expres.

Fundația Centrul de Dezvoltare Managerială, www.cdm.ro, este o organizație românească, cu sediul în Cluj-Napoca și care, din 1994, oferă sprijin în dezvoltarea oamenilor și a organizaţiilor prin programe de training, coaching și consultanță livrate în România, precum și în alte țări din Europa și Asia.


Ti-a placut articolul? Sharuieste si prieteniilor tai :)

0 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.