Noi reglementări de circulație str. Alexandru Vaida Voevod și Teodor Mihali


Primăria municipiului Cluj-Napoca, în calitatea sa de administrator al drumului public, împreună cu Poliția Rutieră anunță decizia privind interzicerea virajelor la stânga în toate intersecțiile străzilor Alexandru Vaida Voevod și Teodor Mihali cu străzile/aleile adiacente. În acest sens au fost amplasate indicatoare rutiere corespunzătoare de interzicere a virajelor la stânga, respectiv obligatoriu la dreapta.

În zilele următoare, în funcție de condițiile meteo, se vor aplica și marcajele rutiere longitudinale de separare a sensurilor de circulație, de tipul „linie dublă continuă”. Conducătorii auto pot să efectueze manevra de întoarcere utilizând cele două sensuri giratorii existente, de la intersecțiile str. Unirii-str. Alexandru Vaida Voevod, respectiv str. Alexandru Vaida Voevod-str. Slănic.

Menționăm că această măsură are drept scop principal reducerea riscului producerii unor accidente de circulație în intersecțiile în cauză.     

Rugăm conducătorii auto să circule cu atenție în zonă și să respecte noile reglementări de circulație instituite.

Comments 0

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce dorești să publici?
Articol
Text formatat cu embeduri și vizualuri
Poze
Imagine sau GIF

Send this to a friend