fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Poti sa faci un cadou Romaniei de 1 Decembrie: creste o idee care sa schimbe tara asta in bine.

Share

Ai auzit de CreștemIdei?

Anul trecut pe 24 Decembrie, 3 clujence încăpățânate lansau în www-ul românesc prima platformă de schimbat ceva. Și nu oricum: hotărâte să arate că finanțarea de genul “puțin, de la cât mai mulți“ poate funcționa și în România, ele au testat acest mod de a strânge bani pentru un proiect, chiar pe proiectul lor: aveau nevoie de 1000 de euro pentru implementarea platformei de crowdfunding și, în fix 4 săptămâni au obținut 1024 de euro de la 42 Fondatori de Onoare.

Așa s-a întâmplat că Judit, Cătălina și Oana au lansat prin crowdfunding www.crestemidei.ro, platforma de finanțat idei ce pot schimba strada, comunitatea, orașul, țara, lumea în care trăim. În mai puțin de un an, pe crestemidei.ro au fost finanțate 8 super-idei, în curs de implementare sau implementate deja, însumând ~15.000 EUR, printre care: www.iest.ro – platforma de jurnalism independent,  romanul grafic ilustrat al Mariei Surducan “Prâslea cel Voinic și Merele de aur,  sau “Lost in transition”- prima piesă de teatru independent finanțată exclusiv prin contribuții de la public.

De 1 Decembrie, echipa CreștemIdei lansează o provocare: pe pagina de facebook I Love Cluj, așteptăm idei de schimbat România în bine de la tineri din toată țara. Le vor alege pe cele mai curajoase și uimitoare dintre ele și să le vor transforma în proiecte ce pot primi finanțare pe www.creștemidei.ro, pentru a deveni realitate.

Ce poți face tu? De 1 Decembrie, dăruiește țării un cadou original: postează într-un comentariu o idee de schimbat România în bine pe pagina de facebook a comunității I Love Cluj și echipa CreștemIdei te va sprijini să obții finanțare ca s-o pui în practică. Dacă tu nu ești printre cei care zic “ În țara asta nu se poate face nimic“, poți fi unul dintre cei care fac ceva și schimbă România în bine. Idee cu idee.

Ultimele articole

Alte articole