fbpx

Prăvălia, o călătorie gastronomică de cinci stele la Cluj

Gustul autentic românesc și calitatea premium a unor produse internaționale de top, în bucătăria clujenilor pasionați de gastronomie

Le unește o prietenie de o viață, pasiunea pentru gastronomie și plăcerea de a savura preparate culinare făcute din ingrediente de cea mai bună calitate. Claudia, Ioana și Diana sunt trei clujence care după ce au făcut carieră în design interior, au schimbat macazul, și-au unit forțele și experiența de business și s-au îndreptat spre un domeniu total diferit, gastronomia. Acum își spun “fetele de la Prăvălia“ și sunt mândre că au reușit în plină pandemie să pună pe roate, în Cluj-Napoca, un concept inedit– Prăvălia Online. 

Chiar dacă la început visul lor a fost să deschidă o prăvălie fizică, de unde clujenii să poată cumpăra produse premium românești și internaționale, planurile li s-au schimbat și astfel a luat naștere, în urmă cu 6 luni, Prăvălia Online. Este vorba, practic, despre un concept inedit, exclusiv online, care se adresează clienților ce apreciază produsele de tip gourmet nu numai pentru gust, ci și pentru calitate și care preferă să gătească acasă, în familie. 

În ultimii ani, consumatorii au devenit tot mai atenți la ce pun în farfurie și, totodată, sunt preocupați de sursa de proveniență a alimentelor pe care le consumă. Cei mai mulți dintre ei sunt dispuși să nu se uite la bani când vine vorba de alimente care provin din surse sigure și care au fost prelucrate prin aplicarea unor practici agricole prietenoase cu mediul. 

Scopul Prăvălia este de a aduce direct în bucătăria consumatorilor din România o gamă variată de produse de cea mai bună calitate, provenite din surse sigure și certificate. Cum piața din Cluj ducea lipsă de astfel de produse, spun cele trei antreprenoare, identificarea surselor de achiziționare a produselor a fost următorul pas în implementarea conceptului Prăvălia. În doar două luni, Claudia, Ioana și Diana aveau deja o lista de furnizori din țară și din afară, pe care i-au testat riguros înainte și care erau pregătiți să le livreze carne premium, brânzeturi artizanale, dulcețuri gourmet cu și fără zahăr, cel mai premiat ulei din lume în acest moment, foie gras, zacuscă de pește de la malul Dunării, dar și o selecție de vinuri, ciocolată de casă, sărățele, biscuiți și condimente. 

Preocuparea pentru tradițional și gustul autohton al produselor este unul dintre elementele în jurul căruia a fost creat acest concept de magazin. Astfel, majoritatea producătorilor locali cu care antreprenoarele au bătut palma sunt din zona Transilvaniei, Moldovei și Munteniei, urmând, în timp, să li se alăture și alți producători pentru că, spun ele, își doresc foarte mult să aducă aproape de clujeni producatori artizanali și din alte zone ale României mai puțin accesibile. 

“Aventura Prăvălia a început din pasiunea noastră pentru gătit, pentru mâncare gustoasă și pentru produse cinstite. Ne-am dorit să cunoaștem producători locali corecți, din toată țara, păstrătorii rețetelor cu gust autentic românesc. Dar ne-am dorit să vă aducem pe mese și produse internaționale recunoscute în lume, de calitate premium. Suntem din Cluj, dar vom fi mereu în căutare de produse noi și de oameni muncitori și talentați, care să ne introducă în universul lor culinar aparte, fie că vin din Dobrogea, Moldova, Banat sau din Spania și Grecia. Și a căror poveste să v-o spunem nu doar prin vorbe, ci și prin experiențe cu gust, la voi acasă“, așa își descriu Claudia, Ioana și Diana afacerea. 

 Cum vremurile pe care le trăim i-au constrâns pe mulți români să se mute în mediul online, atât cu serviciul, cât și cu cumpărăturile, un astfel de magazin a venit la momentul potrivit pentru consumatorii tot mai preocupați de calitatea și autenticitatea produselor pe care le pun pe masă. Fondatoarele Prăvălia susțin că  în numai 10 minute oricine, din orice colț al țării, oricând, poate să comande și să aibă la ușă în doar 24 de ore, un pachet cu cele mai selecte și de calitate preparate gourmet.  

 “Ideea de start a fost un magazin fizic, o băcănie în care noi ne visam drăguțe, cu baticuț și ruj roșu, interacționând cu clienții, dar în contextul pandemiei acest lucru nu s-a putut realiza, iar partea de magazin fizic va veni când vom fi și noi și piața pregătite. A venit firesc această direcție nouă, identificând o lipsă  pe piața din Cluj, dar și pe piața din România, de produse premium, selectate din mai multe locuri, astfel încât să îi fie foarte ușor clientului să își conceapă coșul perfect“, spune Claudia Preda, una dintre fondatoarele Prăvălia Online.

 

Dulcețuri gourmet marca Părvălia

După ce s-au documentat amănunțit, au călătorit mult și au testat multe produse de la producători locali, cele trei clujence au încercat să se diferențieze de restul pieței și au creat propria gamă de dulcețuri gourmet fără adaos de zahăr. 

De la apariția și până la punerea în aplicare a ideii nu a fost decât un pas. Au găsit lângă Cluj o unitate de producție gata să le pună în borcane rețetele de dulcețuri aromate fără conservanți. Astfel că acum puteți găsi în Prăvălia Online cele mai aromate și mai inedite combinații concepute chiar de cele trei antreprenoare: pere cu cafea, pere cu vin spumant, mure cu vin ars și scorțișoară, ciocolată albă cu zmeură, pere cu nuci pecan, caramel și unt, căpșune cu șofran, cireșe negre cu mentă și ghimbir. Gama de dulcețuri fără zahăr e îndulcită cu pectină, o pudră specială ecologică din măr. Zacusca de ghebe cu ulei de măsline este un alt produs inedit, marcă proprie, pe care o puteți cumpăra din Prăvălia Online.

 “Fabrica folosește spălarea fructelor și legumelor în baie de apă cu ozon, ca să scoată din ele orice urmă de chimicale, pentru că, chiar dacă ele provin din livezi ecologice, nu putem controla ploaia și pentru a fi aduse în starea în care să devină stabile, fără niciun fel de adaos de zaharuri și conservanți, ele sunt întâi curățate în acest fel“, explică Diana Radu.

Cel mai bun ulei de măsline din lume, la Cluj

Și dacă nu știați încă, cel mai premiat ulei de măsline din lume nu este cel grecesc, ci unul produs în Sudul Spaniei, care ani la rând a ocupat locul întâi în topul celor mai bine cotate uleiuri de pe tot globul. Rincon de la Subbetica este numele lui și trebuie să știți că nu îl veți găsi în niciun supermarket sau alt magazin artizanal din Cluj, ci doar în Prăvălia Online

“În primele 20 de uleiuri de măsline din lume, nu este niciunul din Grecia, cu toate că este cel mai cunoscut ulei. Cel pe care îl aducem noi este din Sudul Spaniei, din Andaluzia, din soiuri monovarietale, din livezi bio, atestate, cu toate actele și care câștigă, de vreo cinci ani la rând, locul întâi în lume“, explică Claudia Preda. 

Produse de calitate care fac diferența 

Pe lângă renumitul ulei de măsline din Spania, o altă vedetă a Prăvăliei este sarea Maldon, adusă din Anglia, fiind una dintre cele mai bune săruri de masă din lume, datorită gustului și texturii ei clare. Sarea Maldon este preferata bucătarilor profesioniști din toate bucătăriile gourmet ale lumii. 

Carnea premium de înaltă calitate face parte, de asemenea, din oferta Prăvălia. Și în acest domeniu Prăvălia a reușit să aducă pe piață produse noi, care nu se regăsesc în oferta altor magazine de profil sau în restaurantele clujene. Pe de o parte, gurmanzii care apreciază burgerii pot găsi pe site-ul magazinului câteva sortimente atipice: burgeri din carne de rață, de prepeliță, de struț sau de berbecuț.

“Burgerii sunt produși în România, după rețete specifice, care păstrează toate ingredientele naturale, numai cu condimente naturale, nu este nimic  adăugat, nu au nitriți, niciun alt fel de conservanți, îi comercializăm înghețați. Sunt înghețați cu tehnologia shock freeze, adică astăzi s-a tăiat carnea, s-au procesat burgerii și instant s-au înghețat“, explică Ioana Rus.

Pe de altă parte, o altă “vedetă“ a magazinului este carnea de vită, foarte apreciată de mulți consumatori, cu un gust aparte, provenită de la viței crescuți în Statele Unite ale Americii în spații deschise și hrăniți doar cu cereale. Și cei care iubesc carnea de porc găsesc la Prăvălia o gamă diversificată de produse, printre care și celebrul Porc Iberico. Carnea provine de la porci semisălbatici, care cresc în pădurile de stejari din sudul Spaniei și se hrănesc cu ghindă, ierburi și plante aromatice. Mai mult decât atât, porcii spanioli stau liberi cât e ziua de lungă și sunt sacrificați la cel mult 60 de kilograme.

Această carne are un nivel scăzut de colesterol și un conținut ridicat de acizi grași nesaturați. Conține acid folic, vitamina E și B, dar și cupru, fier, zinc, magneziu, calciu și fosfor. Carnea are o grăsime specifică ce îi conferă o marmorare aspectuoasă și gustoasă. Tot de la categoria carne, gurmanzii pot cumpăra cârnați de prepeliță cu porc mangalița, un produs 100% românesc. Păsările sunt crescute și hrănite natural, fără steroizi, hormoni de creștere sau antibiotice. Clienții pasionați de gastronomie, care preferă să gătească acasă și au nevoie de o rețetă la îndemână, găsesc în dreptul fiecărui preparat de pe site-ul Prăvălia Online sugestii de preparare și păstrare a cărnii.

“Spre deosebire de celelalte steak-uri din oferta, cele de struț sunt gătite sous vide, trebuie doar rumenite. La fel stau lucrurile și cu coastele de porc, gătite cu sos barbeque, sau cu ciolanul de porc, copt cu salvie și cu rozmarin. Acestea sunt aproape ready to eat. Lângă ele oferim și garnituri pentru toate poftele: piure de cartofi cu trufe, varză roșie călită, piure de țelină, sau risotto cu ciuperci de pădure“, explică Ioana. 

 “Rețetele pentru burgeri sunt specifice, condimentele nu se repetă. Rața este gătită după o anumită rețetă, prepelița este condimentată cu alte ierburi, nu e doar o carne simplă, condimentată cu sare și piper și atât. E o întreagă poveste în spatele lor. Prepelițele le aducem dintr-o fermă în curs de atestare bio din sudul țării. Cam în această parte a țării sunt toate unitățile de procesare și prelucrare a cărnii cu care colaborăm. Pe partea de vită, noi am încercat să aducem și altceva decât banalul, de acum,  mușchi de vită sau antricot. Steak-uri de vită premium, carne de vită care se topește în gură, adusă din Olanda și din Stalele Unite ale Americii, pentru că frăgezimea cărnii este dată de metoda de hrănire a animalelor. Vita din SUA este celebră pentru că e dulce, cremoasă, e o carne deosebită, o ții minte toată viața. Acolo vițeii sunt crescuți într-o semilibertate și hrăniți cu porumb. La noi, tehnica e diferită, rasele sunt diferite, vita românească încă nu este memorabilă “, explică Claudia. 

 “Se lucrează, practic, cu carnea premium destinată HORECA. Și noi am încercat să aducem consumatorului final topul din această gamă. Sunt restaurante care nu își permit să ofere carnea respectivă, dar datorită furnizorilor noștri, care sunt mari importatori pe segmentul premium de HORECA, acum aducem aceste produse și spre consumatorul casnic“, completează Diana. 

Tehnica sous-vide, o nouă atracție în bucătărie

Masa în familie nu a fost niciodată mai ușoară și mai rapidă. De ce? Datorită tehnicii sous-vide, o tehnică de preparare a alimentelor sigilate într-o pungă vidată, apoi introduse într-o baie de apă. Procesul de gătire se face la temperaturi joase, păstrându-se astfel toți nutrienții și textura alimentelor. Gustul este mai intens, iar preparatele sunt mult mai sănătoase.  Astfel de preparate găsiți și în Prăvălia Online la secțiunea Specialități Sous-Vide. “Carne și garnituri gătite în sous-vide, ceea ce îți dă posibilitatea să ai o cină pe masă în 20 de minute. Garniturile doar se încălzesc, așa cum sunt, în punga în care vin. Se pun în apă fierbinte, iar carnea se dă la cuptor sau în tigaie, câteva minute, doar pentru rumenire, ele sunt toate gătite, condimentate. Dar avem și pulpe de rață confiate, gătite prin metoda franțuzească adevărată, în grăsime proprie, lent, 4-5 ore. Tot ce trebuie să facă clientul este să le pună în tigaie și să le rumenească un pic“, explică Diana. 

Toamna vine cu produse noi marca Prăvălia

Pentru a se diferenția și mai mult de competitorii de pe piață, antreprenoarele au gândit câteva produse noi care vor fi disponibile în magazinul online în toamnă. Printre acestea se numără, pe de o parte, siropurile de merișoare, cătină, afine și zmeură, presate la rece, nepasteurizate, cu miere de salcâm. Iar pe de altă parte, va fi disponibilă și o nouă gamă de produse din legume la borcan, dar și tradiționalele murături autohtone făcute după rețetele de odinioară. 

Și pentru că lumea e într-o continuă schimbare, odată cu pandemia și izolarea, s-au născut și noi obiceiuri legate de modul în care mâncăm și ne procurăm hrana. Unele se vor păstra mult timp de acum încolo, printre acestea, cumpărăturile online, interesul tot mai mare pentru o alimentație sănătoasă, comenzile directe de la producători locali, prăvălii sau băcănii, ca să enumerăm doar câteva exemple. Fetele de la Prăvălia au prevăzut asta de la bun început, astfel că s-au gândit să vină și mai mult în sprijinul clientului lor. “Vrem să gândim niște pachete de cină, de unde clientul să aleagă pachetul în care să aibă aperitivul, felul principal și vinul preferat în 2-3 ore dacă vorbim de Cluj-Napoca și 24 de ore în țară“, detaliază Ioana. 

Cumpărăturile se mută în online

E mult mai ușor să faci în zece minute lista de cumpărături și să plasezi o comandă care să îți vină acasă, decât să pleci prin oraș la cumpărături, mai ales că orașele sunt tot mai aglomerate, iar timpul nostru este tot mai prețios. Asta spune Ioana, care crede că viitorul îl reprezintă cumpărăturile online.

“Genul acesta de concept ar trebui, teoretic, să ne ușureze nouă consumatorilor foarte mult viața, să ne dea posibilitatea să ne organizăm mai bine timpul, să îl împărțim  poate mai eficient, să avem timp mai mult pentru familie, prieteni și mai puțin pentru umblat prin oraș după diferite produse“, adaugă Claudia. Cele trei antreprenoare recunosc că, pentru ele, pandemia a fost oportunitatea perfectă pentru lansarea conceptului Prăvălia în mediul online. “A fost oportunitatea perfectă, pe care am gândit-o chiar așa, exploatând nișa asta care până acum nu era foarte vizibilă. Suntem la un click distanță și îți aducem produsele până acasă la ușă. Produse după care altădată mergeai în 4-5 magazine ca să le cumperi și ca să poți concepe un meniu. Acum noi suntem aici pentru voi“, mai spune Claudia. 

Calitate înainte de toate

“Calitate înainte de toate“ este promisiunea cu care cele trei prietene antreprenoare au pornit la drum în această aventură gastronomică. Deși este abia la început de drum, business-ul lor se autosusține. Clienții care cumpără de la ele sunt de peste tot din România, cu precădere din București, însă acel consumator care a cumpărat o dată, revine iar și iar pentru o nouă  experiență culinară. Printre produsele cele mai vândute se numără cele din gama Prăvălia, adică dulcețurile, zacusca de ghebe, dar și carnea și sarea Maldon sunt printre favorite.

Claudia, Ioana și Diana au și un plan de dezvoltare, step by step, pe mai mulți ani, iar una dintre dorințele lor este deschiderea unui magazin în Cluj-Napoca. Scopul lor este să își creeze un brand pe care să îl consolideze pe piața clujeană, și nu numai, și să păstreze aceeași calitate a produselor și peste zece ani. În ceea ce privește achiziția de produse noi, clujencele intenționează să aducă pe piață carne de pui bio, produse din pește de foarte bună calitate, mezeluri de calitate și gama de siropuri proprii, după rețetele Prăvălia

Prăvălia cu suflet pentru clujeni și gustul din farfurie

“E un proiect de suflet, în care am pus suflet, în care punem în continuare suflet, care a venit din cele mai bune intenții și din dorința noastră de a împărtăși cu toată lumea ce ne place nouă. Noi putem crește împreună, noi Prăvălia și clienții noștri, din toate punctele de vedere. În momentul în care vei mânca sănătos, știi ce mănânci, mănânci controlat și ești expus la atâtea produse cu atâtea povești în spate este și o evoluție a ta personală“, spune Claudia.

De ce Prăvălia Online? Este de fapt o îmbinare între tradițional și modern, un concept ancorat în zilele noastre, dar cu un substrat adânc în tot ceea ce a însemnat și înseamnă gustul autentic românesc al mâncărurilor de altădată. “Am plecat de la faptul că mâncarea de odinioară era mâncarea cu gust, era mâncarea corectă și noi vrem ca mâncarea aceea să o aducem astăzi pe mesele celor care cumpără de la noi. Vrem ca mâncarea să aibă gust în farfurie, iar gustul să vină din calitatea produsului, nu din condimente combinate“, susține Claudia. 

 “Clientul are șansa de a consuma produse care nu sunt în altă parte. În plus, e o selecție bine gândită de produse oferite, astfel încât clientul nu trebuie să navigheze pe mai multe siteuri ca să facă mai multe comenzi“, adaugă Ioana. 

Produsul este vedeta, dar nu orice fel de produs, ci produsul premium, curat și atent selectat, spun antreprenoarele. 

“Focusul este pe produs care să aducă sănătate. Clientul nu mai trebuie să citească etichetele, fiindcă le-am citit noi deja. De fapt, așa cum promovăm și pe site, ne dorim ca totul să fie gustos și sănătos. Clientul care cumpără de la Prăvălia să nu-și mai piardă timpul să studieze produsele, să vină cu încredere că deja ele au fost studiate și tot ce cumpără de acolo cumpără pentru sănătate“, subliniază și Diana. 

Cele trei fete de la Prăvălia cred cu tărie că cheia succesului este să pui omul în fața gustului. Asta este cea mai bună formă de a face reclamă unui brand, spun ele. Astfel, în 8 iulie, pasionații de gastronomie care vor să facă cunoștință live cu produsele Prăvăliei vor participa la o cină inedită pregătită de Chef Vincent Lointier, unde vor putea să deguste, printre altele, dulcețuri, zacuscă, brânzeturi artizanale și preparate din carne.

Evenimentul va avea loc la restaurantul Atelier de Cuisine și este deja sold out, dar fetele de la Prăvălia spun că acesta este doar primul dintr-o serie de evenimente, deci stați cu ochii pe paginile lor de social media. 

Mai multe amănunte despre produse și modalitatea de achiziționare aflați de pe site-ul pravaliei. Tot acolo găsiți și indicații referitoare la modalitatea de preparare a produselor pe care le cumpărați, dar și detalii despre condițiile păstrare sau de livrare. 

Ultimele Articole

Ultimele articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.