Jazz in the Park iese în stradă cu un program de susținere și promovare a tinerilor artiști.  24 de artiști vor susține reprezentații pe străzile Clujului în 23 aprilie, în cadrul Jazz in the Street. Acesta este un proiect de descoperire, dezvoltare și promovare a tinerilor artiști –  animatori, muzicieni, actori, dar și reprezentanți ai altor domenii artistice.

Evenimentul își propune să aducă artiștii stradali mai aproape de publicul larg și să contribuie la creșterea notorietății artei practicate de aceștia, fie că e vorba de muzică, performance-uri, teatru, mimă sau alte forme de manifestare artistică.

„Prin Jazz in the Street vrem să arătăm lumii că arta animă orașul. O vom face, pe de o parte, prin spațiile pe care le-am ales pentru evenimente, dar și prin colaborări cu artiști, organizatori, trupe și orice alte persoane dornice să încerce arta stradală. Vrem ca Jazz in the Street să devină un cadru de exprimare pentru mulți, iar noi să fim facilitatori în interacțiunea cu comunitatea. Cele mai bune 10 colaborări pe care le vom avea se vor regăsi și la Jazz in the Park, pe o scenă dedicată”, spune directorul festivalului Jazz in the Park, Alin Vaida.

Jazz in the Street răspunde astfel nevoii de afirmare și de promovare a tinerilor artiști și a celei de interacțiunile a artiștilor stradali și a celor aflați la început de drum cu operatorii cultural locali și naționali.


Ti-a placut articolul? Sharuieste si prieteniilor tai :)

0 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.