În municipiul Cluj-Napoca funcționează 2 noi aparate de colectare a deșeurilor reciclabile – stații „Sigurec Public”, care asigură colectarea selectivă automată a variate tipuri de deșeuri și oferă recompensă celor care le utilizează.
Astfel, prin aceste stații, cetățenii pot recicla deșeuri de ambalaje (hârtie, plastic, metal, sticlă), deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE), baterii și acumulatori. Pe baza tichetului eliberat de aparat după introducerea ambalajelor, utilizatorii beneficiază de reduceri în magazinele partenere proiectului.
Una dintre aceste stații este amplasată în cartierul Mănăștur în zona Pieței Flora, iar cealaltă este amplasată în cartierul Zorilor, la intrarea de la Piața Zorilor. Municipalitatea va amplasa astfel de sisteme automatizate de colectare a deșeurilor și în alte cartiere ale orașului.
De asemenea, clujenii vor avea acces în perioada următoare și la stații de colectare cu recompensă cu personal uman (Sigurec City). La aceste stații vor putea fi reciclate deșeuri precum ambalajele de plastic, sticlă, hârtie și carton, lemn, aluminiu și toate tipurile de echipamente electrice și electronice, becuri și baterii. În momentul reciclării, deșeurile vor fi cântărite de către personalul angajat și se va oferi recompensă în bani pentru cantitatea reciclată. Bateriile și acumulatorii se preiau, la fel ca în cazul stațiilor automate, cu titlu gratuit.
Primăria Cluj-Napoca a realizat acest proiect pilot în parteneriat cu Green Group, având în vedere nevoia de creștere a conștietizării consumatorilor în ceea ce privește protecția mediului prin colectarea selectivă și valorificarea prin reciclare a deșeurilor de ambalaje.

Cum functioneaza in practica:
Iti umplii rucsacul cu PET-uri. Mergi prin jumate orasul la aparatul de reciclat. Acolo vezi ca e scos din functiune, defect sau plin. Intrebi personalul din magazin, iti spune ca el nu se baga ca nu-i instruit pt. asta iar cel instruit nu e. Te cari si pe drum arunci PET-urile pt. ca ti-a pierit cheful sa le duci inca odata prin tot orasul. Revii peste cateva zile cu alt rucsac plin, ti se intampla acelasi lucru. Mai repeti aceste faze de 3-4 ori poate cateodata mai ai si noroc. Oricum dupa un timp iti piere cheful si arunci direct la tine acasa la gunoi. Degaeaba ai fost dispus sa faci efortul, renunti. Oricum nu era ca si cum ai fi facut asta pt. a deveni bogat din cei 4 bani pe sticla.
Daca esti intr-adevar hotarat scrii un email la firma care a pus aceste automate. Astepti. Raspuns ciuciu si dupa luni de zile. Atunci iti dai seama ca-i doare in cur, ei si-au luat banii, au luat subventiile de la primarie si din start subventia era afacerea, recyclingul in sine e doar acoperirea.
Si dupa aia te chinui sa scrii, ca mine, o parere la acest articol care-i face reclama la metoda asta de hotie din buzunarele noastre si iti dai seama ca si aici au angajat vreo ruda ca si site-ul asta-i facut de cacat, dar tot pe bani publici multi ca si aparatele cumparate pt. pseudorecycling.
Ah, si personalul instruit unde e? Ca si ala nu probabil nu pe gratis a fost instruit, cu siguranta insa degeaba.
Dupa ce strangi constiincios PET-urile, te duci la automat si constati ca cele de apa, de 5 litri nu se recicleaza. Asa iti trebuie daca nu bei lichide la PET de 2 litri, ca oamenii normali. Plus ca cele de 5 litri se descompun singure, sunt dintr-un plastic minune. Si uite asa iau drumul gunoiului nesortat, pentru ca de ele nu se atinge nimeni, iar gaura de admisie a PET-ului nu e suficient de mare. Nota 2 pentru implementare.
PET-urile mari de 5 litri si pot mototoli foarte bine, ca si cele de 2 litri. Si daca nu incap aici, vor incapea la clopoteii pentru reciclabile. Problema rezolvata.
Clopotei pt. reciclabile n-am mai vazut de cel putin 5 ani. Iar aceste automate nu-ti iau recipientul daca-i mototolit. Pana si daca-i un pic apasat PET-ul trebuie sa suflu in el sa se rotunjeasca caci altfel mi-l refuza.