Conferința anuală internațională The Power of Storytelling, organizată de trimestrialul Decât o Revistă, vine anul acesta în premieră și la Cluj.

Vă așteptăm pe 23 octombrie, de la ora 18:00, în amfiteatrul FSPAC (Facultatea de Științe Politice și Administrative ale Comunicării) să vorbim despre puterea poveștilor de a crea conexiuni, de a inspira și de a produce schimbare cu Jacqui Banaszynski, câștigătoarea unui Premiu Pulitzer și profesor la una dintre cele mai prestigioase școli de jurnalism din lume, Cristian Lupșa, editor fondator Decât o Revistă și Mircea Tomescu, care are 15 ani de experiență în spus povești pentru branduri.

The Power of Storytelling este un eveniment unic în Europa de Est, inițiat în 2011 din credința că poveștile bine spuse ne pot schimba viețile și ne pot ajuta să înțelegem mai bine lumea din jur. Aflată la a patra ediție la București, conferința atrage în fiecare an jurnaliști, comunicatori, producători, artiști, ITiști, specialiști în marketing, activiști și antreprenori de renume care vin să-și împărtășească experiențele și tehnicile de lucru cu sute de participanți.

Acest eveniment reprezintă prezența în premieră a conferinței la Cluj. Cei care vor să învețe să povestească (și să se povestească mai bine) în jurnalism, comunicare sau business, se pot înscrie pe site-ul conferinței. Înscrierea costă 40 RON iar locurile sunt limitate.

Evenimentul va începe la ora 18:00 și va cuprinde trei prezentări:

Cristian Lupșa va vorbi despre puterea poveștilor, motivele pentru care le spunem și cum ne pot ajuta să (ne) explicăm, să (ne) vindecăm, să (ne) aparținem.

Mircea Tomescu crede că  succesul unui brand depinde de cum își gestionează poveștile și va vorbi despre cum brandurile mari nu sunt niște povestitori care ambalează iscusit mesaje și informații. Ele creează mereu povești mari, incredibil de reale. Iar noi, publicul, când ne regăsim într-o astfel de poveste, ne dorim privilegiul de a o spune mai departe (uneori plătim pentru acest privilegiu). Jacqui Banaszynski va încheia seara demitizând procesul de facere al unei povești (sau al oricărei alte antreprize creative) și îl va împărți în șase momente cheie, împărtășind unelte și sfaturi de-a lungul prezentării.

Mai multe informații despre program și vorbitori sunt disponibile pe www.thepowerofstorytelling.ro/cluj.


Ti-a placut articolul? Sharuieste si prieteniilor tai :)

0 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.