Merg de ceva vreme la un atelier de teatru și improvizație. Oameni frumoși, nu glumă. Ei se exprimă mai mult, eu mai puțin. Ei râd mai cu poftă, eu mai zâmbesc. Mi-e teribil de bine în atelierul ăsta. Că pot fi cum vreau eu, nu alta. Nici măcar cum vreau eu. Pot fi oricum. Și nu sunt multe locurile astea, nu sunt mulți oamenii ăștia unde poți fi chiar ORICUM. A se citi nici ție nu îți pasă cum. Ce iese, iese. Dar iată că există o căsuță în inima Clujului, pe vechea stradă a Moților, unde lucruri minunate se întâmplă, în deplină armonie cu nota boemă a Clujului.

Merg de ceva vreme la un atelier de teatru și improvizație, așadar. Învăț unele, mă dezvăț de altele. Zilele astea am învățat despre prezența corporală. Am învățat cum că, corpul meu, nici să vrea, nu poate ignora un alt corp care încearcă să comunice cu mine. Suntem construiți în modul ăsta fascinant în care simțim privirile ațintite asupra noastră chiar și atunci când nu sunt în raza noastră vizuală. Am învățat că e fascinant să iei de mână un străin și să simți sângele pulsând prin palma lui. Am început să cred în energie, atunci, acolo. Simțind palma caldă a unui străin în palma mea, pulsând plină de viață. Pentru prima dată, nu m-a interesat să ridic privirea, să asociez palma cu o culoare a părului, cu un fel de a zâmbi, cu forma oaselor faciale ale unui OM. Pentru prima dată m-a interesat doar palma aia plină de viață, plină de poveste ea în sine, cu venele ei, cu căldura care nu te poți decât întreba de unde vine, cum poate un corp uman să emane atât de multă căldură.

Merg de ceva vreme la un atelier de teatru și improvizație. Și devin din ce în ce mai conștientă de spațiul pe care îl ocupă corpul meu, de undele pe care le transmite vocea mea. Și mă uit cu minune la mâini, la picioare, la sunetele celor din jur, la respirația mea, la puterea i-i-i-i-i-imensă-ă-ă-ă-ă-ă-ă pe care o are o simplă întoarcere a capului atunci când prin a face asta întâlnește un alt cap.

Create. Act. Enjoy. Așa se numește organizația oamenilor frumoși de care tot vorbesc aici.
Sunt clujeni și sunt conștienți de corpurile lor, de vocile lor și de cele ale celor din jur.
Și să fim serioși. Câte corpuri avem la urma urmei, în viața asta mică și drăguță a noastră?


Ti-a placut articolul? Sharuieste si prieteniilor tai :)

0 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.