Ce au în comun jazz-ul și fiscalitatea?

0
376

Numele lui Dan Schwartz trezește ecouri în două lumi cu totul diferite – în mediul de business este cunoscut drept CEO-ul uneia dintre cele mai de succes companii de contabilitate și consultanță financiară din România, cu planuri de extindere în plină criză, iar în comunitatea iubitorilor de muzică este omul cu „Ora de Jazz” de la Radio France Internațional, cea mai veche emisiune din FM-ul românesc. Cum reușește să „armonizeze” două preocupări care aparent nu au nimic în comun? 

Cu o cifră de afaceri pe care Dan Schwartz o estimează la 3 milioane de euro în 2020, RSM este una dintre cele mai mari companii de contabilitate și consultanță financiară din România. Cu 60 de angajați și birouri în București și Cluj-Napoca, RSM are planuri de expansiune agresivă în următorii trei ani, la nivel național. Vizate de primul val al extinderii sunt orașele Iași, Oradea, Timișoara și Craiova, iar expansiunea se va face fie prin deschiderea unor puncte de lucru, cum s-a întâmplat la Cluj, fie prin achiziționarea unor firme locale. Omul de afaceri bucureștean a vorbit cu I love Cluj despre aceste planuri în timpul unei vizite pe care a făcut-o la Cluj imediat ce companiile aeriene și-au reluat zborurile. Suspendată pentru câteva ediții a fost și emisiunea pe care o realizează la Radio France Internațional, „Ora de Jazz”, difuzată duminică de la ora 19.00. Este cea mai veche emisiune din FM-ul românesc: Dan Schwartz o face din 1993 fără întrerupere și – un amănunt important – pro-bono. „RFI se numea atunci Radio Delta și avea sediul în Politehnica București, la etajul 9 într-un cămin vechi, fără lumină și cu un lift mai mult stricat, decât funcțional. Majoritatea celor care lucrau acolo erau profesori și studenți de la Politehnică, plus câțiva oameni din afară, pasionați de câte ceva”, povestește Dan Schwartz. Ce au în comun jazz-ul și contabilitatea? Haideți să vedem:

Reporter: Când a început pasiunea pentru jazz?

În studenție. Până atunci ascultasem ceea ce asculta toată lumea – rock și blues. Muddy Waters spunea, la un moment dat, că blues-ul a avut un copil pe care l-a numit rock. Dar blues-ul, muzica pe care o cântau negri pe plantații la sfârșitul secolului 19, începutul secolului 20, mai are un copil, jazz-ul. Blues-ul este cărămida de la temelia întregii muzici moderne americane, inclusiv a celei simfonice, și deși s-a născut în zona rurală a Americii, a fost foarte repede preluat și adaptat la cerințele și specificul orașelor americane. Combinația de emoție specifică, specială blues-ului, are un echivalent și în muzica românească – doina. Muzical sunt diferite, ca structură armonică, dar sentimental exprimă stări comparabile. În anii 20, jazz-ul a devenit muzica de dans a tineretului american și, cu ajutorul vaselor de croazieră, a „emigrat” foarte repede în Europa, în special în Franța, unde suprarealiștii ca Boris Vian, scriitor, publicist, compozitor și muzician – cânta la trompetă – l-au îmbrățișat cu entuziasm. Mulți americani de culoare au venit în Europa pentru concerte și pentru a face bani, iar unii dintre ei chiar au rămas. Sidney Bechet este un exemplu. Am avut și noi suprarealiștii noștri, cum sunt Tristan Tzara și Urmuz, care au îmbrățișat jazz-ul venit din America. În felul ăsta a început să se creeze un cerc muzical universal și încetul cu încetul jazz-ul s-a transformat, dintr-o muzică specifică, într-un limbaj internațional. Astăzi un muzician de jazz din Cluj se poate înțelege foarte ușor cu un muzician de jazz din Mississippi, sau din Franța, din țările nordice sau din Asia.  

Ați menționat Clujul intenționat sau întâmplător, pentru că suntem la Cluj? Are Clujul un rol în promovarea jazz-ului în România?

Are un rol în jazz pe care mulți clujeni probabil nici nu-l știu. Clujul a fost prezent în marele jazz internațional în zona de critică de multă vreme. Poate vă este cunoscut numele Liviu Mihaiu, profesor la Academia de Muzică din Cluj. El a început să scrie pentru „Jazz Forum”, cea mai serioasă revistă de jazz care apărea atunci într-o țară comunistă, Polonia, și așa a ajuns să colaboreze cu „Down Beat”, cea mai veche revistă de jazz din lume. Și nu numai că a scris, dar a fost cooptat în echipa de critici responsabili de selecția pentru cele mai bune clasamente de jazz din lume, clasamente care nu au criterii comerciale. Criticii de la „Down Beat” judecă numai capacitatea artiștilor de a se încadra în muzica pe care o numim jazz. „Down Beat” are și clasamente făcute de cititori, care nici ele nu se bazează pe vânzări, ci pe preferințele celor care ascultă jazz. 

Coincid clasamentele publicului cu cele ale criticilor?

Nu întotdeauna, dar se întâmplă să și coincidă. Anul trecut, de exemplu, atât criticii, cât și cititorii au avut aceeași alegere pentru albumul anului: Emanon, al saxofonistului Wayne Shorter. Revenind, tot „Down Beat” ne mai dă un indiciu despre importanța Clujului în promovarea jazz-ului, scriind despre Jazz in the Park, un festival tânăr, dar care s-a impus foarte repede în lumea jazz-ului. Doar două alte festivaluri din România mai sunt menționate în „Down Beat”- cel de la București și cel de la Timișoara. Avem festivaluri, dar, din păcate, nu avem cluburi de jazz, în România. 

Apropo de lipsa cluburilor – cât de greu era, în timpul studenției, să aveți acces la jazz?

Deși în perioada comunistă nu era interzis oficial, jazz-ul nu era difuzat, iar în magazine nu găseai albume de cumpărat. În consecință, în București a apărut o așa numită mafie a discurilor – și eu făceam parte din ea – care multiplica, prin copiere, albume ajunse pe sub mână în România. La concerte, dacă aveau loc iarna, pur și simplu se întrerupea căldura în sală. Asta era forma de opoziție a guvernului față de libertatea pe care o reprezenta jazz-ul. Îmi aduc aminte de un concert al unor muzicieni din Timișoara care cântau la pian și la chitară cu mănușile pe mâini. Iar noi, în sală, băteam din picioare nu ca să ne exprimăm entuziasmul, ci ca să ne încălzim. 

Vă amintiți momentul în care v-a câștigat jazz-ul? 

Când am ascultat V.S.O.P. (n.a. – abrevierea este împrumutată de la o denumire a coniacului care desemnează un stoc vechi și implicit de calitate), un album concert de referință din istoria jazzului, interpretat de V.S.O.P. Quintet, grup care reunea cei mai buni instrumentiști ai momentului. La pian era Herbert Hancock, la tobe era Tony Williams, de asemenea un monstru sacru, la contrabas era Ron Carter, care acum este una dintre legendele vii ale jazz-ului, Wayne Shorter la saxofon și Freddie Hubbard la trompetă. Albumul acesta m-a făcut să schimb brusc direcția dinspre rock-ul progresiv și experimental de care mă apropiasem în perioada aceea către jazz. 

Unde ați ascultat albumul?

La o întâlnire underground a mafiei de schimbat discuri și idei culturale subversive (râde). Unul dintre prietenii mei a venit cu el – virgin, sigilat. L-a moștenit la rândul lui de la o prietenă care avea tatăl emigrat în Statele Unite și care-i trimitea periodic muzică. Întâmplarea a făcut ca exact în ziua în care a primit albumul, fata asta să primească și viza de America – mulțumită eforturilor făcute de tatăl ei, care încerca de mult timp să o scoată din România. Pentru că știa că pleacă într-o săptămână, avea și bilet de avion și tot, i-a făcut cadou prietenului meu toată colecția ei de discuri, inclusiv cele cinci discuri din ultimul pachet trimis din America. Prietenul meu a venit cu el la mine tocmai pentru că știa că îmi plăcea muzica și voia să-mi arate ceva nou. Și să mi-l împrumute să-l înregistrez, desigur. Pentru că asta însemna să ai un disc. Să-l înregistrezi și să-l dai mai departe. Am pierdut multe examene la facultate, ca să „trag discuri”, pentru că le ai câteva ore și atunci stăteai toată noaptea, ca să le înregistrezi pe toate. Asta asigura circulația lor pe piața ilegală a muzicii, de la un iubitor de muzică la altul. În sfârșit. Am desigilat împreună cu prietenul meu discul, l-am pus pe pick-up și, când am auzit cum sună, mi-a venit greu să cred că așa ceva există. Muzica este foarte dificilă, nu este o muzică ușoară, dar fiind obișnuit cu rock-ul experimental, mi s-a părut un pas înainte. Și chiar asta era. După ce l-am înregistrat, am început să-l ascult în fiecare zi de câteva ori. Devenise o obsesie. Și atunci am spus că nu mai pot să ascult altceva, trebuie să încep să caut și alte discuri de jazz. Acum am una dintre cele mai importante colecții de jazz din țară – peste 3.000 de viniluri și cred că vreo 2-3.000 de CD-uri. Ce am avut pe bandă și pe casete deja s-a perimat. Așa trece gloria lumii (râde). 

Cu ce să „începem” jazz-ul

Dacă ar fi să inițieze un începător, Dan Schwartz i-ar recomanda să asculte jazz-ul din țările europene nordice – pentru lirismul special și melodicitatea din exprimare. Sau pe muzicienii tineri din Statele Unite, cum este și Jazzmeia Horn, pe care amatorii de jazz din România au putut-o asculta live la JazzTM 2019. Totuși, dacă ar fi să aleagă un singur album, s-ar opri la Kind of Blue (1959) al lui Miles Davis, „primul album de improvizație colectivă”.  „Miles Davis a avut ideea de geniu de a transpune improvizația din zona individului în zona echipei, în zona trupei de jazz. Muzicienii cu care cânta la vremea aceea, majoritatea mai tineri decât el, au făcut acest album fără repetiții, l-au înregistrat dintr-o suflare. Atunci. Și este considerat de mulți cel mai bun album din istoria jazz-ului”, motivează el. 

Digital aveți muzică?

Am și digital, pe telefon, și o mai folosesc când înregistrez emisiunea de la radio. Inițial o făceam în direct, pe urmă, din lipsă de timp, am optat să o înregistrez. Dar toată muzica ce se aude de la RFI este de la mine din discografie. 

Cu ce v-a cucerit jazz-ul?

Frumusețea jazz-ului este că artiștii improvizează. Jazz-ul și baschetul american sunt două tipuri de activitate umană care se caracterizează prin creativitate. Asta a fost demonstrat științific, pe bază de studii făcute de profesori americani. Și se studiază în școli ca activități specific creatoare prin ele însele. Muzicienii de jazz sunt creatori prin ei înșiși. Și sunt compozitori fără să compună. Sunt compozitori pentru că pur și simplu crează muzica pe loc. Termenul de improvizație este specific jazz-ului. Și mai are ceva specific: comunicarea. Dacă o să mergeți la un concert de jazz și muzicienii sunt muzicieni adevărați, care își crează muzica în fața publicului, o să vedeți cum se urmăresc ei între ei, cum dialoghează instrumental și cum își aduc omagii atunci când solistica cuiva este deosebită. Și o să mai observați ceva – zâmbesc tot timpul cu gura până la urechi. Își exprimă sentimentele fără niciun fel de restricții. 

Este așa mare diferență între ceea ce povestiți despre jazz, cu zâmbete și improvizație, și ceea ce înseamnă să fii contabil, adică să aduci vești proaste să te ghidezi după niște reguli foarte stricte pentru a păstra lucrurile sub control. Cum se potrivesc astea două pasiuni?

Există expresia „contabilitate creativă”, dar această expresie are un sens profund peiorativ – atunci când un contabil dă dovadă de creativitate, există riscul să se încalce legea și să vină nota de plată fie în sens judiciar, fie în sens material. Un contabil te poate îmbogăți, dar te poate și sărăci. Totuși, în consultanță fiscală, în tot ceea ce înseamnă profesia contabilă, în tot ce înseamnă economie, imaginația este esențială. Și creativitatea este de asemenea esențială, dar în sensul bun al cuvântului, prin asta înțelegând identificarea celor mai potrivite soluții pentru o problemă pe care trebuie s-o rezolvi, indiferent dacă problema aceea este de natură financiară, sau are legătură cu managementul companiei sau cu business-ul în sine. Contabilul cu mânecuțe, care scrie cu un creion tocit pe o hârtie, cu o viziune limitată asupra lucrurilor, nu mai există. Contabilul, în momentul de față, este o persoană care ajută business-ul să se dezvolte și să fie ținut sub control. Există un limbaj specializat contabil care, dacă este interpretat greșit, poate să producă disonanțe similare cu cele care se produc pe scenă, atunci când muzicienii nu-și cunosc cu adevărat meseria. Limbajul contabil este un limbaj specializat, așa cum muzica este un limbaj specializat. Sunt multe elemente comune – muzica este în esență matematică. Contabilitatea, în ultimă instanță, este aritmetică. În ambele domenii există creativitate și inventivitate. Un contabil fără imaginație se transformă într-un purtător de mânecuțe și creion tocit. Atunci când ai imaginație începi să-i simți muzicalitatea și frumusețea și armonia. Pentru că există frumusețe într-o meserie care pare, la prima vedere, aridă, lipsită de orice fel de imaginație și creativitate.

„Ascultând multă muzică de toate genurile, mi-am dat seama, de fapt, că sunt două feluri de muzică – muzică bună și muzică proastă”, Dan Schwartz.

Spuneți că pentru prima dată în istoria de 27 de ani a emisiunii, „Ora de jazz” a fost suspendată acum, din cauza pandemiei. Cum a afectat pandemia business-ul de consultanță financiară?

Și pozitiv și negativ – a generat o criză în zona ocrotirii sănătății. Sistemele de asigurări medicale nu au fost capabile să facă față unei situații șoc, nici măcar în țările mândre de sistemele lor medicale – vezi Marea Britanie, Franța, Italia. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, pandemia a fost generată de un agent patogen necunoscut și a creat o situație necunoscută. A mai fost ceva similar în Europa și lumea civilizată acum 100 de ani. În 100 de ani oamenii uită, deci nu au mai fost pregătiți pentru așa ceva. Din cauza asta, măsurile luate s-au bazat cu totul și cu totul pe improvizație, dar nu a fost o improvizație jazz-istă, bazată pe comunicare. Nu a existat nimic la baza deciziilor luate – de exemplu decizia de a se privi pandemia cu totală nonșalanță și lipsă de implicare. O eroare. Următoarea decizie a fost căderea în cealaltă extremă – trebuie să închidem totul, ca să ne protejăm. De ce a fost o eroare – pentru că este posibil ca efectele negative ale opririi economiei, parțiale sau totale, efectele negative ale izolării sociale – omul e o ființă socială, nu poate să trăiască o perioadă îndelungată fără oameni în jur – să fie mai periculoase. Chiar citeam niște statistici ale Organizației Națiunilor Unite  care estimează că vor muri mai mulți oameni de foame, adevărat, în țările subdezvoltate, decât au murit în urma virusului. 

Din Berceni, între giganții internaționali 

Absolvent al Facultății de Comerț și Economie din cadrul Academiei de Studii Economice București, Dan Schwartz a devenit antreprenor în 1994, când, împreună cu soția și un prieten, au înființat o firmă privată de contabilitate într-un apartament de la etajul 7 al unui bloc din Berceni. Primii clienți i-a câștigat bătând la ușa gogoșeriilor, chioșcurilor și buticurilor din Capitală. Acum, firma sa face parte din RSM, una dintre cele mai mari rețele de audit, taxe şi consultanţă din lume, cu peste 810 birouri în peste 120 de ţări de pe întreg globul. Principalele avantaje ale apartenenței la o asemenea rețea sunt legate de accesul la informații – membrii rețelei își acordă reciproc consultanță – și de accesul la clienți. „În momentul de față, rețeaua ne trimite 30% din cifra de afaceri. Cel puțin 30% din cifra de afaceri o colectăm de la clienții care ne sunt recomandați de rețea. În plus, participăm la proiecte internaționale, pentru marile grupuri internaționale, dacă câștigăm, câștigăm la nivel de rețea”, explică Dan Schwartz. 

Ce efecte credeți că vor avea deciziile de amânarea a plății taxelor și impozitelor, de suplimentare a bugetelor dedicate măsurilor sociale?

Dacă se dorește susținerea din punct de vedere social a populației, pe de o parte și a mediului de afaceri, pe de altă parte, acest lucru trebuie făcut fără a pune în pericol bugetele care și așa au fost extrem de strâmtorate, bugetele de investiții publice. Pentru că nu poți să susții dezvoltarea economică fără să creezi o infrastructură la nivel secolului XXI. Iar România nu are o infrastructură rutieră, feroviară, portuară sau de sănătate modernă. Deci guvernul ar trebui să îndrepte înspre aici investițiile, nu să ia bani de la aeroporturi și căi ferate pentru a-i muta în ajutoare de șomaj. Din păcate România de mulți ani a făcut această greșeală – a neglijat anumite zone ale dezvoltării în speranța că se vor dezvolta altele. Fără să înțeleagă că sectoarele economice și sociale sunt interconectate, și că atunci când iei bani de la sănătate pentru a-i pune la învățământ o să ai poate niște elevi mai bine pregătiți, dar care o să plece din țară exact din cauza sistemului medical insuportabil. 

Dar deja s-a amânat plata impozitelor, de exemplu. Ce efecte va produce această măsură?

S-ar putea să se strângă destul de multe datorii la sfârșitul lui iunie și nu știu cum vor sta cu cash-ul cei care au ales să beneficieze de această măsură. Din perspectiva guvernamentală, vreau să cred că lucrurile au fost făcute rațional. Că guvernanții s-au bazat pe alte surse de finanțare, care să înlocuiască sumele care ar fi fost încasate în mod normal. Oricum, guvernanții s-au bazat corect pe o chestiune: foarte multe companii au ales să-și plătească datoriile și să nu beneficieze de aceste facilități. A fost o decizie de business combinată cu o decizie morală. Din punct de vedere al businessului, plățile eșalonate sunt de preferat plăților masive și făcute foarte repede, peste noapte. Cum s-ar fi întâmplat la final de iunie, dacă toată lumea ar fi accesat această facilitate. Presiunea pe cash-flow ar fi fost foarte mare. Iar un manager financiar bun știe lucrul acesta și preferă să plătească eșalonat. În același timp, mulți din mediul de afaceri au înțeles că nu putem trece printr-o perioadă dificilă dacă nu există o înțelegere și o colaborare reciprocă între stat, mediul de afaceri, populație. Companiile care au avut cash nu ar fi câștigat oricum dacă își țineau banii la bancă. Și nici de rulat nu s-au putut rula foarte mulți bani, din cauza activității blocate în special în zona de retail. Și atunci au făcut un lucru foarte normal – hai să ajutăm statul, pentru ca banii plătiți de noi să poată veni înapoi prin ajutorul de șomaj tehnic, de exemplu. Dacă noi nu plătim, nici statul nu o să aibă de unde plăti. Și noi am făcut același lucru, deși puteam să amânăm. Ne-am sfătuit și clienții să-și plătească taxele la timp, cu excepția celor care au avut activitatea blocată și care nu au avut cash-ul necesar. Dacă ai procedat așa, nu doar că ți-ai ușurat povara financiară, ai primit ajutorul înapoi, te-ai simțit mai bine tu cu tine și ai câștigat un plus de imagine, dar când te duci la guvern să ceri ceva, ceri de pe poziția celui care și-a făcut datoria, nu de pe poziția datornicului. 

Vor fi afectate serviciile de consultanță financiară de criza declanșată de pandemie?

Serviciile financiare vor fi afectate mai puțin. În acest moment există un exces de cash în multe zone, din cauză că a scăzut consumul. Iar cei care au cash au nevoie de sfaturi financiare – unde să-și investească banii: să cumpere acțiuni auto, aur, tablouri sau bunuri de lux. Cu siguranță băncile au ieșit foarte bine din perioada de pandemie. În România mai puțin, pentru că românii încă nu au încredere totală în bănci și preferă să țină banii la sertar, acasă. Dar la nivel global, băncile au dispus și dispun de foartă multă lichiditate generată de scăderea consumului. 

Efectele negative ar putea să apară spre sfârșitul anului. Dacă infuzia de bani făcută de guverne prin ajutoarele de șomaj nu se va regăsi în bunuri și servicii, atunci pericolul inflaționist va fi foarte mare. Iar inflația este unul dintre cele mai negative efecte ale unei crize economice sau ale unor decizii guvernamentale greșite. Inflația are o foarte mare componentă guvernamentală, pentru că cel care decide pornirea tiparniței este guvernul. Și de multe ori tiparnița se pornește pentru ca guvernul să-și respecte promisiunile populiste făcute în campanie. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.