Între a doua şi a treia ceaşcă de cafea se discută chestiuni financiare, secrete de stat, bârfe obişnuite şi se fac glume. Cafeaua face legături sociale, trezeşte minţile, agită spiritele şi alungă somnul. De la cănile enorme la ceştile delicate, ea, cafeaua, este băutura democratică… spunea inegalabilul Balzac cu foarte mult timp în urmă.
Cuvintele sale simple concentrează, de fapt, o fărâmă din farmecul acelui spirit care a făcut carieră în epoca romantică. Departe de a fi fost un răstimp fără transformări profunde în mentalul colectiv, Belle Époque a pus societatea europeană în faţa unor provocări fără precedent.
Elitele politice şi intelectuale, fascinate de liberalism, socialism, naţionalism şi masonerie, au fost cele care, până la urmă, dat tonul marilor schimbări pe un fond al secularizării accelerate. Dezagregarea treptată a civilizaţiilor tradiţionale, exodul rural, progresul tehnicii şi al instrucţiei, avântul burgheziei, urbanizarea şi creşterea calităţii vieţii erau semnele unei lumi noi, cu alte valori şi cu o altă viziune asupra traiului de fiecare zi.
În partea răsăriteană a Dublei Monarhii, în inima Transilvaniei, măsurile întreprinse au dus la creşterea ritmului de dezvoltare economică a oraşului, la dezvoltarea industriei şi a comerţului ceea ce a avut efecte vizibile asupra modului de viaţă al locuitorilor. Burghezia ardeleană în ascensiune a contribuit masiv la acest progres, iar stilul ei de convieţuire s-a impus, până la urmă, în mod decisiv. Cafeneaua a devenit, astfel, locul său predilect pentru socializare şi, totodată, spaţiul unde opinia publică şi-a trăit clipele la maxim. Un univers întreg într-o ceaşcă de cafea…
Oraşul de pe Someş s-a bucurat de un asemenea privilegiu incitant pentru papilele gustative încă din zorii epocii moderne. Sursele timpului menţionează foarte rar denumirea de „Cafenea” în partea de răsărit a Imperiului, în schimb, sunt pomenite acele locuri de primire a oaspeţilor, restaurantele propriu-zise, grădinile de distracţii sau „casele de chef” unde, cu siguranţă, se servea şi cafea.
Chiar dacă presa vremii şi o serie de voci din lumea medicală nu i-au făcut, iniţial, o reclamă prea bună, considerând aceea că „slăbeşte sistemul nervos, irită corpul şi are efect negativ asupra stării de spirit care îşi pierde calmul din cauza sa”, cafeaua a devenit, în timp, una din cele mai savurate licori.
La mijlocul secolului, în Cluj, existau 4 cofetării şi 21 de locuri unde se vindea cafea. Se poate spune, cu certitudine, că, până în jurul anului 1878, dualitatea „cofetărie-cafenea” a fost una inseparabilă. Numele cele mai cunoscute în acest domeniu de activitate: Ulrich József (la Casa Brand), Tauffer Adolf şi Tauffer József (în Piaţa Centrală a oraşului), Wurcher János (în Piaţa Centrală a oraşului), Simon Ferenc (cu afacerea în actuala stradă a Memorandumului), Orbán József (la Casa Rhédey), Weisz Herman (în Piaţa Centrală a oraşului) au deţinut cofetării şi cafenele deopotrivă.
După toate probabilităţile, cele din urmă, plasate undeva într-o încăpere separată, erau deschise mai mult timp, dând şansa celor dornici de socializare să poată rămâne chiar şi la orele cele mai târzii din seară. Conform surselor de arhivă, una din cele mai celebre cafenele ale Clujului de la mijlocul veacului al XIX-lea a fost cea deschisă de către Tauffer János. Ea funcţiona încă din anul 1853 şi, după mărturisirile proprietarului, oferea „3 mese de biliard şi 48 din cele mai citite ziare maghiare, germane şi româneşti”.
Două decenii şi jumătate mai târziu, potrivit raportului întocmit de Camera de Comerţ şi Industrie, în Cluj, activau 4 cafenele şi un număr de şase comercianţi de cafea. Astfel, din anul 1878, cafeneaua figurează deja ca un loc distinct faţă de cofetăria în sine. În paralel, sursele de epocă mai amintesc şi cafenelele ce ţineau de structura hotelurilor. Astfel, în anul 1895, în Oraşul Comoară, existau 5 cafenele, în anul 1903 – 8 cafenele, iar în anul 1911 – 14 cafenele. În incinta hotelurilor erau active 4 cafenele în anul 1895, apoi 5 cafenele în anul 1903 şi, finalmente, 8 cafenele în anul 1911.
Într-o primă fază, cele mai selecte locaţii de acest gen ale Clujului au fost deschise în zona Centrului, respectiv pe străzile principale care se ramificau de aici: Unió, Wesselényi, Szentegyház, Deák Ferenc sau Jókai. Conform regulamentului de funcţionare publicat în anul 1901, în asemenea locuri, se oferea: cafea, ceai, ciocolată, băuturi răcoritoare, sucuri de fructe, îngheţată şi prăjitură.
Aici nu se puteau servi băuturi alcoolice, concertele sau petrecerile zgomotoase fiind prohibite mai ales dacă locaţiile se aflau în vecinătatea spitalelor, a şcolilor sau a bisericilor.Proprietarii răspundeau de toate acestea sub ameninţarea unor amenzi destul de aspre. Programul de funcţionare era şi el reglementat în mod strict, fiind interzisă servirea în incinta cafenelelor între orele 2 şi 5 dimineaţa. Cele din centrul oraşului puteau să îşi mai păstreze clienţii doar o oră în plus.
Până la finele primului război mondial, cele mai reprezentative cafenele ale Clujului erau în număr de 32: Tivoli (în clădirea învecinată cu Palatul Bánffy, cu ieşire la străzile Tivoli şi Centru), Korona (Unio u. nr. 2 – actuală Str. Memorandumului), Grand (Deák Ferenc u. 2 – actualul Bulevard al Eroilor), Nagy Gábor (Piaţa Mare din centrul vechi – a funcţionat până în anul 1884), Kikakker (Szentegyház u. 2 – actuala Str. Iuliu Maniu), Nagy Komló (Szentlélek u. 1 – actuala Str. Fulicea Virgil), Budapest (Unio u. nr. 1 – actuală Str. Memorandumului), Magyar Király (Wesselényi u. 11 – actuala Str. Regele Ferdinand), Európa (Piaţa Matei Corvin nr. 22), Központi/Centrală (undeva în vechea cetate – a funcţionat până în anul 1890), Jókai (Jókai u. 14 – actuala Str. Napoca), Keresztes (Szentegyház u. 8 – actuala Str. Iuliu Maniu), Thalia (Hunyadi tér 3 – actuala Piaţă Ştefan cel Mare), Korzó (Unio u. nr. 13 – actuală Str. Memorandumului), Royal (Mátyás Király u. 4 – actuala Str. Matei Corvin), Fészek (Jókai u. 4 – actuala Str. Napoca), Egyetem (Jókai u. 15 – actuala Str. Napoca), Bristol (Ferenc József u. 3 – actuala Str. Horea), Abbázia (Ferenc József u. 77-79 – actuala Str. Horea), Wesselényi (Wesselényi u. 23 – actuala Str. Regele Ferdinand), Fiume, Café Restaurant, Hungária (au activat doar puţin timp, undeva în anul 1903. Nu ştim precis la ce adrese), Biasini (Petőfi u. 18 – actuala Str. Avram Iancu), Pannónia (Centru vechi la nr. 28. În anul 1891, cafeneaua s-a extins şi a primit denumirea de Központi/Centrală), Hungária (Wesselényi u. 5 – actuala Str. Regele Ferdinand), Aranysas/Vulturul de Aur (Ferenc József u. 12 – actuala Str. Horea), Otthon/Acasă (Nagy u. 6 – actuala Str. Horea), Pannónia (Kornis u. 1 – actuala Str. Emil Zola), America (Piaţa Unirii nr. 23), Ferenc József (Ferenc József u. 5-7 – actuala Str. Horea), New York/Continental (construită între anii 1894-1895 după planurile arhitectului Pákey Lajos).
La începutul secolului XX şi, ulterior, în anii grei ai primei conflagraţii mondiale, în condiţiile în care au fost deschise şi la Cluj două cinematografe consecutiv, iar proiecţiile s-au multiplicat, efervescenţa publicului a sporit în această direcţie. Cinematografele, la fel ca şi cafenelele din vremuri de altădată, au devenit locuri de destindere şi de uitare, reuşind să coaguleze şi pe mai departe pătura intelectuală şi de mijloc a societăţii. În asemenea locuri, discuţiile au devenit mai aprinse, iar efervescenţa pe măsură.
Timpul părea să nu mai aibă răbdare cu oamenii. În ciuda acestui fapt, oraşul de pe Someş şi-a păstrat totuşi frumuseţea şi pe mai departe, reuşind să rămână polul de atracţie pentru tineri, gata oricand să-i savureze farmecul şi în acel univers aparte care se găsea… într-o ceaşcă de cafea.
Sau aşa cum a rostit-o memorabil unul din cei mai profunzi gânditori ai acestei urbe: Ce este iubirea pentru acest oraş? Nici cel mai învăţat om nu ar putea să explice aceasta celui ce nu o simte, iar cine cunoaşte cu adevărat răspunsul, acela, de fapt, nu are nevoie de cuvinte…
