Nu puteţi intra, ne pare rău! Veniţi, eventual, când se organizează evenimente. Nu aveţi ce vedea acum nici la parter, iar la etaj cu atât mai puţin! Ce dacă aţi făcut banchetul de absolvire aici?! Nu mai există Sala Oglinzilor! Ce nu pricepeţi?! E ruină… Nu mai e ce-a fost! Conti e mort, deocamdată! Şi uşa de lemn, epuizată de atâta delăsare, se lăsă din nou trântită în faţa unor ochi, pur şi simplu doar curioşi şi, poate, un pic prea nostalgici…
Toalete ecologice de plastic în Hotelul lui Pákei Lajos …
Am revenit însă pe lângă Conti în altă zi, mânat poate şi de elanul ultimelor descoperiri documentare de arhivă provenite din anii de glorie, atunci când Hotel New York trăia la maxim Vremea Eleganţei Regilor şi a aristocraţilor de mare rafinament. Erau acele timpuri de neuitat în care cafelele delicioase savurate la parterul hotelului, în ambianţa unică oferită de şarmul burghezilor de bon ton, ce-i treceau pragul cu bastonul şi jobenul în mână, au făcut din localul plasat în inima Clujului o veritabilă legendă. Am vrut să mă apropii de uşa pe care, odinioară, în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, a deschis-o Împăratul Austro-Ungariei Franz Josef cu ocazia memorabilei sale vizite la Cluj. Deşi eram acolo, n-am avut curaj să mai merg pe urmele Sale. În faţa uşii care trăise istoria, primindu-l ca şi locatar provizoriu pe însuşi suveranul dublei monarhii, se oprise, de data aceasta, cisterna de la salubritate, în vreme ce vajnicii ei angajaţi tocmai scoteau dizgraţioasele toalete ecologice de plastic pe care furtunul cel gros le uşurase de neplăcuta lor povară. Cu o seară înainte, fusese acolo mega petrecere. Printre ruine. Nu se gândise Pákei Lajos, unul din cei renumiţi arhitecţi ai oraşului din toate timpurile, la toalete pentru faimoasa clădire pe care el însuşi o proiectase pentru renumele Clujului?! Se gândise, doar că, la Conti, totul e deja… legendă.
“Poltergeist” printre pereţii care expiră istorie…
După ce am driblat, cu mâna la nas, deja consacratele cutii claustrofobice de plastic ce au dezonorat cu mirosul lor infect clădirea, cândva Perlă, în inima Clujului, am regăsit pe partea laterală a hotelului renumita sa plăcuţă comemorativă. Ea aminteşte şi azi faptul că, în acest edificiu, nume mari precum Cezar Petrescu şi D.I. Cucu au fondat, în anul 1921, celebra revistă “Gândirea” care, după un an, s-a mutat la Bucureşti sub conducerea lui Nichifor Crainic. Era prima revistă românească de cultură din Clujul interbelic în jurul căreia s-a conturat curentul ideologic al gândirismului, respectiv al tradiţionalismului, ai cărui membri au polemizat cu moderniştii de la „Sburătorul” conduşi de Eugen Lovinescu. Era vorba despre dezbaterea celebră dintre vechi şi nou, dintre modern şi tradiţional care a făcut carieră în cultura românească. Şi totul a început la Cluj, la Hotel „Conti”, această veritabilă punte de legătură şi de întâlnire dintre elitele culturii româneşti şi maghiare deopotrivă. Mărturia erudiţiei şi a prezenţei lor memorabile o mai povestesc azi doar pereţii unui edificiu în care delăsarea, ruina şi declinul şi-au intrat cu nesimţire în drepturi. În momentul în care îţi iei inima în dinţi şi te urci, totuşi, la etajele clădirii, pierzându-te, astfel, în labirintul dezolant al încăperilor abandonate în uitare, întâlneşti doar păsări rătăcitoare, singurele care mai vibrează parcă la poveştile tainice ce răzbat încă, mod tainic, dinspre crăpăturile zidurilor condamnate la o tristă degradare. Atunci şi acolo ai impresia frustrantă că te afli în miezul unei lumi care şi-a sacrificat „zeii” şi simbolurile de altădată pe altarul ignoranţei şi al superficialităţii deopotrivă. O lume de vis transformată într-o umbră care, din inima Clujului, bântuie, probabil, multe conştiinţe deja demult adormite. Hotel „Conti”, Fantoma noastră iubită…
