Eu sunt Răzvan și sunt de loc din Reghin, zis orașul de pe deal sau al viorilor. Acolo mi-am făcut școala gimnazială, liceul și mi-am trăit la maxim adolescența. Tot în distracții și voie bună am trăit și când am venit la Cluj pentru a face facultatea.
Aveam de toate: timp, prieteni și energie de consumat pe tot felul de prostii, asta până mi-am picat câteva examene în prima sesiune, marcat fiind de microeconomie. A fost momentul când am mers acasă, mi-am pus pilota în cap și am început să plâng și să mă simt ultimul om dacă nu fac ceva să îmi schimb în bine viața.
În momentul respectiv viața mea s-a schimbat, am început să frecventez biblioteca, să prind drag de ce mi-am ales(economie agroalimentară) și să fiu pasionat de ce fac, zi de zi tot mai mult! Nu făceam mare treabă, eram leneș dar până la finalul facultății am citit tot ce avea BCU despre economia agroalimentară a țării.
Am început să îmi fac prieteni în Cluj odată cu intenția de a schimba ceva pentru țară, am înfințat asociația „Satul Sustenabil Transilvănean”, cu scopul de a crea politici publice privind dezvoltarea și utilizarea oportunităților din mediu rural. În acest scop asociația a participat și organizat târguri de promovarea a valorilor și tradițiilor din Transilvania.
Un bun exemplu este Târgul Verde Cluj Napoca 2012. Din păcate nu am găsit suficiente resurse pentru a continua dar nu m-am lăsat bătut. Din dorința de a construi ceva și de a ajuta comunitatea locală din Idicel Pădure (jud. Mureș), am hotărât să fac dulceață.
Am căutat în sat un loc frumos unde să îmi clădesc visul și l-am găsit în „Dosul Pii” de pe Valea Mare din Idicel Pădure. Întâmplarea face ca în urmă cu un an să rămân impresionat de loc și să fac o poză cu terenul pe care pășteau niște văcuțe, ele pasc și acum atât doar că în jurul unei case.
M-am pus pe treabă și ce a urmat a fost o perioadă de tatonări, întâlniri, sute de ore de povești si bătăi pe umăr, încercări de a găsi finațări cu Bogdan, care a crezut și el în dulceața mea, dar fără rezultat.
Ultima șansă o vedeam la Londra, unde trebuia să găsesc oameni serioși care să îmi cumpere dulceața, am dat peste povești și nimic concret. În schimb, l-am găsit pe Mihnea, care după cea mai grea oră din viața mea, s-a hotărât să mă sprijine în demersul de a construi o mică făbricuță.
Ceea ce a urmat a fost construcția unei fabrici de ducleață demnă de pus în poză. De la asta am pornit și asta am făcut, totul trebuia să fie ca la Idicel! Ce am simțiti în perioada respectivă? L-am simțit pe Dumnezeu la fiecare bolovan și cărămidă pe care am zidit-o împreună cu Pavel(meșterul).
Am plâns atunci când mai nu aveam apă caldă și a doua zi urma un audit pe calitate decisiv: Am înghețat în mașină dormind, când datorită unei probleme de soft primul transport de dulceață nu a ajuns la timp și m-am dus la București să mă împac cu lumea și să îmi găsesc marfa. Sunt multe povești despre greutăți și satisfacții, iar acele satisfacții sunt de câteva secunde, în rest muncă multă!
Așa am ajuns la dulceață, toate aceste lucruri m-au ajutat să ajung astăzi să îmi văd „un vis împlinit” după cum bine mi-a scris Diana pe fabrica în miniatură.
Azi e împlinitit, pentru că am o cămară cu dulcețuri frumoasă, mi-am adus dulceața în orașul revelator pentru mine și am început să distribui dulceața într-un mare lanț de magazin din București.
Sunt realizări care se datorează oamenilor care mi-au dat o șansă și pe care am fructificat-o. Greutatea apare în momentul în care trebuie să demnostrezi în șansa acordată, în care ești numai tu cu tine, depășit și copleșit de ce ai de făcut. Dar cu răbadare și credință, am reușit!
Casa care găzduieşte această făbricuţă am construit-o în stilul casei tradiţionale din Idicel Pădure, cu geamuri, cu târnaţ, întocmai unei case ţărăneşti. Tot ce am făcut a fost cu gândul la autenticitatea produsului și la grija pe care oamenii aceștia au arătat-o față de mine.
Dulceața mea îi făcută doar din fructe de pădure sălbatice și folosesc rețeta din Idicel Pădure la care adaug multă multă dragoste. În final, singurul lucru pe care mi-l doresc… este să zâmbiți când vedeți dulceața mea.
Dulceața mea o găsiți în magazinul „La Moldovan” (Str. David Ferencz, nr. 21) și pe site-ul recent lansat http://dulceatalurazvan.ro.
Tot ceea ce am făcut până în prezent au fost provocari, dorințe de a învăța și de a face performață în business, partea financiară este atât de minusculă încât voi ,toți care citiți și cumpărați dulceața, cu sigurnață sunteți mai înstăriți.
Așa e, sunt tânăr și lipsit de responsabilități familiale și materiale, dar cu o pasiune enormă care îmi dă putere să merg mai departe și să fac lucruri frumoase, pentru că ele îmi aduc împlinirea de a face lucruri bune.
Deși sunt prins cu multă treabă la Idicel-Pădure, continui să vin săptămânal la Cluj, aici îmi sunt o parte din clienți, furnizori și echipa ce mă ajută să duc povestea mea mai departe. Clujul e pentru mine orașul unde am sperat, învățat și locul ce îmi dă liniște și totodată energia de a continua.
Răvan Rusu Dulceața lu’ Răzvan
