În timp ce scriu acest articol, la Iaşi lumea e la SoNoRo. Stau toţi în scaune căutând vreun punct interior de sprijin. Nu, nu vreau să cred că am nimerit exact momentul de pauză. Ar fi culmea.
Sâmbătă şi duminică seara am avut program. Regret că m-am dezmeticit doar acum să scriu. Aşa e atunci când nu ştii la ce să te aştepţi şi te invadează prea multe stări. N-am mai putut să iau cuvintele de coadă şi să le întorc spre mine, nu după ce-am părăsit sala cel puţin. Mai ales după impactul de sâmbătă. Mi-am zis, în schimb, că jumătate din tristeţile mele, trecute şi viitoare, au dispătut definitiv. Când vezi oameni care cântă cu asemenea plăcere, nu mai poţi să fii trist. Cântăm doar ce ne face plăcere, declara Diana Ketler, director artistic al festivalului, într-un interviu.
De fapt, instrumentele devin prelungiri ale corpului, parte din el, iar fiecare dintre ei va cânta pentru tine într-o gamă ascunsă, deosebit de intimă. Îţi laşi sufletul să silabisească în zona aceea, că la aplauze va tăcea mereu şi le va zâmbi celor care-au fost pe scenă.
Foto de Șerban Mestecăneanu. Gilles Apap şi Răzvan Popovici la repetiţii
Sâmbătă: FIDDLER ON THE MOON: GILLES APAP & FRIENDS. Piese de Astor Piazzola, Maurice Ravel, Pablo de Sarasate, Fritz Kreisler, Balkan, Irish & Indian traditionals, după cum era trecut în program. Violoniştii Gilles Apap şi Kirill Troussov în premieră la Cluj.
Gilles începe să cânte din spatele sălii. De la primele grimase, îţi dai seama că te vei amuza teribil. Dacă mai adaugi şi cămaşa lui colorată, dubii rămân puţine. Urcă pe scenă şi ia microfonul: It’s funny cause it says Gilles & friends, but i don’t know any of this guys! Sala râde şi aşa începe concertul care-a inclus în repertoriu piese ale căror influenţe au reprezentat, în parte, experienţele, călătoriile şi transformările lui Gilles. De altfel, pe scenă au apucat să strălucească toţi, căci Gilles le-a acordat timp şi spaţiu fiecăruia. Un moment special în prima parte a serii a fost între Alissa Margulis (vioară) şi Diana Ketler (pian). Comuniune perfectă.
Un moment memorabil l-a reprezentat o interpretare a unei piese de Ceaikovski de către Kirill Troussov şi Diana Ketler (pian), intens ovaţionată de către public. Din unghiul în care am stat, cât timp Gilles a fost în spatele scenei pe durata momentului, mi-a apărut doar de la picioare până la brâu, iar de la jumătatea cadrului în sus era pianul. Era amuzant, căci şi atunci când nu încerca să se completeze cu vreun instrument, vizualul se aranja în favoarea sa. Scurta revelaţie mi-a fost întreruptă de începutul aplauzelor. Gilles a luat microfonul şi s-a orientat spre Kirill: You’re the man! And she’s the woman! arătând spre Alissa. Sala râde a nu ştiu câta oară, iar Diana Ketler pare să-şi fi trăit toată viaţa cu degetele pe clape, este absolut uimitoare! La fel ca toţi cei care au urcat pe scenă: Gilles Apap (vioară), Kirill Troussov (vioară), Alissa Margulis (vioară), Marcin Sieniawski (violoncel), Diana Ketler (pian), Christian Naş (violă) şi Răzvan Popovici (violă) şi cei trei bursieri SoNoRo interferenţe.
Seara de sâmbătă s-a încheiat cu o mărturisire din partea lui Gilles Apap: iubeşte muzica românească şi maghiară, şi iubeşte România! Tocmai apucase să viziteze câteva sate de prin împrejurimi, fusese şi la Târgu-Mureş, şi-a mai furat şi câteva acorduri de influenţă ţigănească. Mulţumim, Gilles Apap şi SoNoRo 2013, a fost o seară specială!
Duminică: LETTERS FROM THE SKY 2. Piese de Wolfgang Amadeus Mozart şi Antonín Dvořák. Nu vreau să spun prea multe, pentru că a fost şi seara în care ne-am despărţit de SoNoRo... Un lucru, doar. Comunicarea aceea care are loc pe scenă între artişti te face să te gândeşti la două lucruri: ca e inutil să încerci să o descifrezi, dar ţi se adresează ţie în totalitate, şi n-ai decât să-i găseşti răspunsuri mai târziu.
