Suntem obișnuiți să vorbim despre Școala Ardeleană pe un ton reverențios, și de obicei în contexte istorice și/sau literare. Fară discuție, contribuția celor trei corifei (Gheorghe Șincai, Samuil Micu și Petru Maior) în aceste domenii este greu de trecut cu vederea, și în general nu putem vorbi despre iluminismul românesc fara a-l pomeni.
Să nu uităm însă că au fost și ei oameni aplecați asupra prezentului și asupra chestiunilor mărunte, pe care le-au consemnat în graiul ardelean plin de savoare al acelor vremuri. Iar în Transilvania și Clujul sfârșitului de secol XVIII ofereau suficient prilej de picanterii și întâmplări care nu puteau scăpa ochiului scruțător al cronicarului.
Iată ce ne relatează Gheorghe Șincai, într-un pasaj mai puțin cunoscut: “Când era adunat guberniul, gubernatorul (Gheorghe Banfi) toate le făcea asupra lui <…îi spărcea butile si ii strivca berăria, până ce odată au chemat prin guberniu pe Naghiseghi Gabor cu toată compagnia lui din Cluj, ca el să facă aceasta. <…> Fără ce numai a pus în preajma mănăstirii haiduci care să iea vinul de la cei care-l vor căra, și să le frângă vasele, dară mai încolo n-au cutezat a păși, temându-se ca nu cumva să meargă nemții din cetate întru ajutorul mănăstirii. Așa perdu guberniul crâșmăritul din Balgrad.”
Vinul și berea au jucat un rol important în viața comercială a Transilvaniei, iar episodul relatat se încadrează într-un peisaj mai larg, care ne arată încercările Guberniului Transilvaniei de la Cluj de impune un control asupra producerii și vânzării băuturilor alcoolice în comitate –în speță e vorba de Alba-Iulia (Balgrad). Iar importanța vinului – și a taxelor colectate – e pe deplin subliniată de faptul că însuși guvernatorul se preocupă de buna desfacere a acestei băuturi. De numele lui Gheorghe Banfi se leagă nu doar palatul acestuia din Cluj, ci și eforturile de organizare pe care le-a făcut pentru a asigura o disciplină financiară.
Bogatele vii din jurul cetății Alba-Iulia, aflate în proprietatea orașului, a nobililor ori a mănăstirilor produceau cantități substanțiale de vinuri de calitate, foarte apreciate de clientela pretențioasă din Cluj. Iar negustorii încercau să aducă vinul în oraș și să-l vândă fără a plăti taxele necesare, pe care le putem bănui destul de substanțiale încât asigurau un venit important guberniului. Fenomentul a luat o asemenea aploare încât guberniul a trebuit să recurgă la măsuri drastice, mergând pănă la supravegherea drumului dinspre Alba-Iulia și a mănăstirilor (un important furnizor de vin), și chiar la distrugerea butoaielor cu băuturi netaxate. Încercând să-și apere importanța pe piața de desfacere a Clujului, cultivatorii au reușit să obțină ajutorul trupelor autriece staționate în citadela din Alba-Iulia, pentru a asigura supravegherea drumurilor. Guberniul se vede nevoit astfel să accepte pierderea veniturilor din taxarea băuturilor (crâșmăritul) ce veneau dinspre Alba-Iulia.
Unii vor vedea în acest text oglindirea unui caz de evaziune fiscală și de sustragere de la plata taxelor prin folosirea forței. Alții vor trage concluzii legate de inegalitatea socială și lupta dintre clasa nobililor cu cea a negustorilor. Eu, mai sentimental din fire, văd aici drumul vinului și cum acesta a legat Clujul de principalele orașe ale Transilvaniei. Clujenii, pretențioși din fire, doreau să aibă cele mai bune băuturi pe mese, dar în același timp țineau la specificul local, preferând să se aprovizioneze din apropiere, chiar dacă probabil ar fi găsit vin mai ieftin în alte colțuri ale imperiului. Vinul, pe lângă valoarea comercială, creează sentimente puternice, ambiții, discuții, și aduce oamnenii împreună. În aceeași perioadă însă, în principatele române de dincolo de Carpați, scriitorul Radu Rossetti deplângea faptul că boierimea, deși aveau pivnițele pline cu vinuri de soi, adoptaseră obiceiul turcilor de a însoți masa doar cu apă parfumată cu trandafiri…