.msg Maraton Apuseni este un festival sportiv care a avut loc sâmbătă, 25 mai, în stațiunea Muntele Băișorii. Pe lângă competițiile de ultramaraton, maraton, semimaraton, cros, cursa familiei și activitățile de divertisment, evenimentul s-a evidențiat prin valorile promovate. Iată cinci reușite de la .msg Maraton Apuseni:
1. A fost setat un exemplu de practici eco-friendly
Echipa msg. Maraton Apuseni și-a propus să reducă impactul competiției asupra mediului și a renunțat la paharele de plastic oferite, în mod obișnuit, la punctele de hidratare de pe traseu. În plus, au fost colectate selectiv 40 de kilograme de sticle de plastic, 110 kilograme de carton și 10 kilograme de doze de aluminiu.
2. Organizatorii au încurajat alergătorii să voteze
Cu ajutorul ambasadorilor msg. Maraton Apuseni – Robert Hajnal (alergător montan pe distanțe lungi) Mihnea Prudeanu (alpinist și ghid montan), Viorica Henry (alergătoare pe distanțe lungi) și Dinu Mititeanu (fost medic și cadru didactic universitar), echipa din spatele evenimentului a creat un filmuleț cu mesajul „În alergare, fiecare PAS contează! Pentru un viitor mai bun, fiecare VOT contează!”. În a doua zi după concurs, în zona de desfășurare a acestuia, participanții au putut vota în stațiunea Muntele Băișorii și în localitatea Băișoara.
3. Prietenii, colegii, cuplurile și familiile s-au conectat
1.911 oameni au participat la probele din munți, individual sau însoțiți de persoane dragi. Maratonul a solicitat fizic și mental alergătorii, care au fost dornici să își depășească limitele. În această provocare, s-au încurajat reciproc, iar la finalul concursului s-au destins în timpul activităților de la festival. Gulyas Party a fost activitatea favorită post-competiție.
4. Copiii au descoperit bucuria în mișcare
Cursa familiei, de 3.2 kilometri, i-a adus laolaltă pe adulți și pe copii. În pași de alergare, părinții i-au ajutat pe cei mici să asocieze fericirea cu sportul. De asemenea, msg. Maraton Apuseni a însemnat un timp petrecut în natură, cu activități distractive. O noutate în programul din 2019 a fost proiectarea filmelor de munte TMF: escaladă, alpinism și canyoning.
5. Mișcarea a fost susținută de comunitatea clujeană
Maratonul din Munții Apuseni a avut prezenți, pe lângă participanții la concurs, suporteri din Cluj-Napoca și persoane din afara orașului, într-un total de 1.000 de persoane. De asemenea, numeroase organizații au sprijinit evenimentul, iar compania IT .msg systems a fost partenerul principal.
Ediția aniversară din 2020 este programată pentru data de 23 mai și va fi lansată în cadrul Salon Ultra Trail UTMB, unde va fi prima competiție românească prezentă la acest eveniment.