Adam Dobie și-a început colaborarea cu festivalul Electric Castle în 2019, lucrând ca asistent al lui Edmond Lenarth, principalul agent de booking al evenimentului. În 2021, a trecut la gestionarea rezervărilor și a programării festivalului pentru trupe din România și Ungaria. Pornind din experiența sa de muzician în diverse trupe locale, Adam este dornic să descopere și să promoveze trupe tinere din România și nu numai, ajutându-le să se impună în industria muzicală. Visul și viziunea lui Adam pentru industria muzicală implică crearea de punți între culturi și organizarea a numeroase evenimente muzicale și culturale în România.
Adam va fi speaker la două paneluri organizate în cadrul conferinței Mastering the Music Business, cel mai important eveniment din industria muzicală, ce va avea loc la București între 5 și 7 septembrie. Așa că ne-am dorit să aflăm de la el mai multe despre industria muzicală, despre cum ajung trupele să cânte la cele mai importante evenimente și cum e să fii omul din culisele unuia dintre cele mai mari festivaluri din țară.
Cum alegeți trupele la festival? Cum poate ajunge un band să cânte la un festival ca EC?
Trupele sunt alese în funcție de activitatea pe care o au înainte de festival. Pentru noi contează calitatea pieselor, prezența scenică și reacția publicului de la show-urile live pe care le-a mai avut trupa. Așadar, cu cât mai multe filmări live există, cu atât mai mult ne putem da seama dacă se potrivește în programul pe care îl creem, asta în cazul în care nu ajungem noi la show-urile trupelor să le vedem înainte de festival și să ne dăm seama mai clar de calitatea show-ului.
Care sunt pașii organizatorici în momentul în care ești contactat și confirmat la festival (ce anume trebuie să ai pregătit pentru o organizare mai bună)?
După ce ești confirmat la festival, artistul sau agenția trebuie să ne trimită un press kit, care să conțină minim o poză și o scurtă descriere + un rider tehnic care să aibă minim o persoană de contact (email și număr de telefon).
Cum a arătat EC la 10 ani de la prima ediție? Care au fost provocările și reușitele ediției ce tocmai s-a încheiat?
Electric Castle arată tot mai bine după 10 ani de existență. Colaborarea mea a început din 2019, dar am participat la toate edițiile. Din privința mea, ca boocker, cea mai mare provocare este și a fost, de a creea un program cât mai eclectic și să mulțumim cât mai mult public ascultător de muzică, iar ca și reușită este când publicul vine către tine și îți mulțumește pentru muzica nouă pe care a descoperit-o la festival sau concertul unui headliner la care nu și-a dat seama că se va distra la fel de bine ca la un artist pe care și l-ar fi vrut, dar nu a apărut pe afiș.
Cum se desfășoară luna de dinainte de festival pentru un om din culise?
Cu o lună dinainte de festival mă asigur că toate informațiile să fie trimise către alte departamente. Deocamdată trupele din România trebuie să învețe să trimită informații la timp pentru a avea la rândul lor informații despre show-ul la festival cu minimum o săptămână înainte.
Cum ai descrie, în câteva cuvinte, industria muzicală din România?
Industria muzicală din România are câteva zone bune, dar sunt multe alte lucruri care au dispărut sau nu a ajuns la un nivel din cauza culturii pe care o avem. Știm că există zona de main/ radio band-uri care ajung să aibă hit-uri și să ne reprezinte și în afară, dar mai avem de lucru la trupele din underground, care în ziua de azi pot ajunge foarte ușor să fie un produs bun de export, doar că rămân la piese scrise în română. Recomandarea mea este: un artist la început de drum să scrie un album în română, pentru publicul de aici, dar după acel album, obligatoriu să iasă cu un album în engleză și să înceapă să caute locuri unde să cânte în afară.
Spune-ne puțin despre gusturile tale muzicale. Ce asculți în cea mai mare parte a timpului și ce artiști ți-ar plăcea să asculți în România și nu au fost până acum?
Gusturile mele muzicale conțin o paletă largă de genuri, fiindcă am și cântat în trupe de tot felul de genuri muzicale. Am început cu thrash metal și am trecut la alternative, reggae, indie, funk sau chiar shoegaze. În cea mai mare parte a timpului, în ultima perioadă ascult mult metal, trip hop și soul/ jazz. Artiștii pe care i-aș asculta în România și nu au fost până acum sunt King Gizzard and The Lizard Wizard și Fat Freddy’s Drop.
De pe cealaltă parte a baricadei, ca artist, care sunt cele mai mari obstacole/ provocări pentru un muzician român la început de drum?
Ca artist, cea mai mare provocare, mai ales în zilele noastre este originalitatea. Prin ce ar putea să fie mai special decât alt artist, iar obstacolul suprem este, cum să ajungă să aibă cât mai multe concerte, noi neavând destule agenții sau label-uri care să se poată ocupa de acest aspect.
Despre ce vei vorbi la Mastering the Music Business?
La fel ca anul trecut, prin prezența mea la Mastering the Music Business vreau să transmit trupelor care este procesul pentru a ajunge la festival și cât este de lucru să poți avea un slot în program. Anul acesta sunt invitat la două paneluri – ”Festival Alchemy: Crafting the Perfect Positioning” din 6 septembrie, ora 14:30 și în panelul ”Festival Success Blueprint: Insights for Artists and Organizers” din data de 7 septembrie, ora 16:00. Întregul program se găsește aici – https://www.masteringthemusicbusiness.ro/schedule/
Care e talk-ul sau panelul de la care nu vrei să lipsești?
Pe lângă cele la care particip și eu, n-aș vrea să lipsesc de la panelul ”Empowering Success Through Music Business Education”.
Ce i-ai spune unui clujean care nu știe încă dacă să participe la MMB?
Până când va exista la Cluj o astfel de conferință să-și rezerve locul la cât mai multe dintre discuții, pentru că ar putea să-l ajute pe viitor. Artiștii să vină să învețe cum să-și pregătească show-ul, piesele, imaginea, iar organizatorii să-și pregătească un line-up mai ușor, dar cel mai mult mi-ar plăcea să vină oameni pasionați de industrie și să înființeze agenții pentru artiști.
Pe Adam îl puteți întâlni între 5 și 7 septembrie, la conferința Mastering the Music Business, locul unde poți semna cu viitoarea ta casă de discuri, unde ai ocazia să cânți împreună cu artistul preferat sau să bei o cafea alături de vedetele pe care le-ai admirat mereu. MMB e locul unde se întâlnesc și schimbă idei sute de participanți, printre cei mai cunoscuți profesioniști din domeniu: artiști, compozitori, manageri, agenți de booking, oameni de PR cultural și muzical, promoteri, publicitari, specialiști în online și digital, oameni de radio, jurnaliști, sunetiști, profesori de canto, reprezentați ai label-urilor majore și independente și nu numai.
Mai multe detalii: https://www.masteringthemusicbusiness.ro/