fbpx
joi, octombrie 10, 2024

Am testat noul serviciu de food delivery de la Cookera. Cum a ajuns mâncarea?

Share

Piața de food delivery din Cluj-Napoca se dezvoltă rapid și tocmai de aceea încercăm să ținem pasul pentru a-ți recomanda cele mai gustoase variante. De curând a apărut un nou concept de food delivery pe piața clujeana si anume Cookera, care promite și livrează preparate sănătoase și diferite în fiecare zi. 

Modalitatea de comandă este simplă, deoarece există o aplicație proprie Cookera disponibilă pe Android și iOS. După instalarea ei, poți să vezi meniul pentru ziua în curs, dar și pentru cele care vor urma. Meniurile sunt disponibile de luni până vineri, iar în weekend nu se preiau comenzi. Din păcate, deocamdată nu există un restaurant fizic Cookera, însă fiecare dintre noi ne putem simți „ca la restaurant” dacă preparatele sunt gustoase, indiferent de loc.

Pentru a putea plasa o comandă este nevoie de realizarea unui cont personal în aplicație. Pasul următor este să îți alegi ce preparate îți dorești în ziua respectivă. În plus, în aplicație există și opțiunea de a realiza comenzi de grup. Astfel, atunci când se apropie ora prânzului, poți să apelezi la această variantă pentru tine și colegii tăi de la birou.

Comandă

De exemplu, comanda pe care am realizat-o a fost în ziua de marți, 25 august 2020. În coșul de cumpărături s-au regăsit: o supă cremă de roșii cu brânză de capră, la care am adăugat o pâine de casă, o porție de costițe cu sos dulce-acrișor și cartofi la cuptor, un desert alcătuit din clătite cu cacao, banane, brânză dulce și sos de smântână cu miere și o sticlă mare (750 ml) de apă plată.

Meniul Cookera oferă o varietate de preparate pe care nu le găsești în mod obișnuit la un serviciu de food delivery și tocmai de aceea ai mereu noi opțiuni pe care să le încerci. Pâinea de casă, apa plată/minerală și sticlele de vin rămân aceleași de luni până vineri.

Livrare & Ambalaje

Un mare plus când realizezi o comandă în aplicația Cookera este faptul că îți poți alege intervalul de timp dorit la care să-ți ajungă mâncarea.

În urma comenzii plasate, pachetul a ajuns la mine la ușă în intervalul selectat. În plus, am observat atenția la detalii: sticla de apă plată a fost rece, cei care au pregătit comanda au adăugat șervețele suplimentare pentru fiecare preparat în cazul în care ai nevoie, iar ambalajele și tacâmurile au fost calitative. Cum știi că un ambalaj este de calitate? Când îți ajunge mâncarea comandată exact ca la restaurant: caldă și în stare perfectă. Preparatele nu au curs și ambalajele s-au păstrat în stare foarte bună, fără a se rupe, îndoi sau deschide.

Preparate

Comanda a fost alcătuită din supă + pâine de casă, fel principal și desert, iar fiecare preparat a fost într-o cantitate generoasă. Supele au prețurile cuprinse aproximativ între 15 lei și 19 lei/porție. Sunt energizante și sățioase și se potrivesc perfect cu o pâinea pufoasă de casă Cookera, care conține măsline și roșii uscate. 

Felurile principale sunt variate și aromate, în meniu regăsindu-se diferite opțiuni inclusiv pentru persoanele care sunt lacto-ovo vegetariene. În funcție de preparatul dorit ca fel principal, prețurile variază între 15 lei și 55 lei/porție.

Nici iubitorii de dulce nu sunt uitați. În cursul săptămânii, cei doi chefi Kozocsa Istvan și Vincze Robert se ocupă de realizarea întregului meniu. Nu există aceleași trei variante standard pe care le au majoritatea restaurantelor, ci deserturile se schimbă zilnic. În fiecare zi există două opțiuni noi din care poți alege.

Concluzii

Mâncarea este gustoasă și totodată gătită într-un mod cât mai sănătos. Dacă te-ai săturat de preparate îmbibate în ulei și combinații alimentare nesănătoase, atunci este timpul să încerci meniurile Cookera.

Deși supele creme sunt realizate în foarte multe restaurante într-un mod clasic, la Cookera acestea vin cu ingrediente suplimentare pentru o aromă aparte. De exemplu, supa cremă de roșii a fost cu brânză de capră. Delicios!

Conceptul este unul foarte atractiv pentru că exista în fiecare zi alte preparate, însă dacă de exemplu mănânci un desert bun, (cum au fost clătitele cu cacao, banane, brânză dulce și sos de smântână cu miere) ar fi drăguț să îl mai regăsești și în altă zi. 

Aplicația în care se realizează comenziile oferă multe informații necesare, precum ingredientele din care a fost realizat fiecare fel de mâncare. Acest aspect este un mare plus mai ales pentru persoanele alergice.

Care preparat din comandă ți-a făcut cu ochiul? Așteptăm comentariile tale mai jos.

Folosește codul iloveclujcook20 și beneficiezi de 20% discount la prima comandă. Intră pe  și vezi ce bunătăți au pregătit chefii! 


Ultimele articole

Alte articole