fbpx
joi, octombrie 10, 2024

Anca Buzoianu, decanul Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, este prima femeie din Cluj care a primit Ordinul Naţional de Merit al Republicii Franceze

Share

Ceremonia a avut loc marți, 13 martie 2018, în aula ”Iuliu Hațieganu” a Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, în prezența primarului Emil Boc, a unor personalități marcante din sfera academică, dar și cea medicală clujeană, a actualilor și foștilor rectori și decani ai mai multor facultăți de medicină din țară, a unor cunoscuți lideri din mediul de afaceri clujean, a cadrelor didactice și studenților de la UMF Cluj-Napoca și nu numai.

Excelența Sa, doamna Michèle Ramis, Ambasadorul Republicii Franceze în România, i-a înmânat doamnei prof. univ. dr. Anca Buzoianu, decan al Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, decorația acordată de Republica Franceză printr-un brevet semnat de Președintele Emmanuel Macron.

Doamna Anca Dana Buzoianu este prima femeie din Cluj care primește această înaltă distincție, ca urmare a contribuției importante pe care a avut-o pentru dezvoltarea francofoniei în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, dar și în mediul academic și medical clujean.

În urmă cu 10 ani, eram prima femeie decan din istoria facultății și am preluat de la predecesorii mei datoria asumată de a continua să dezvolt legăturile tradiționale și filonul francofon din facultate. Unul dintre principalele mele proiecte didactice și administrative pe parcursul celor trei mandate de decan a fost cel care a vizat dezvoltarea secției francofone a Facultății de Medicină din Cluj și creșterea internaționalizării facultății.

A fost o viziune căreia i-am rămas dedicată, dar care nu a fost ușor de îndeplinit. Internaționalizarea învățământului medical, sintagmă atât de des auzită astăzi, este, la Facultatea de Medicină și la UMF Cluj, o realitate.

Facultatea de Medicină din Cluj, care anul viitor va împlini 100 de ani, a fost de la început construită după modelul academic francez. Astăzi, la cele trei facultăți avem peste 2000 de studenți internaționali, 1000 de studenți francofoni dintre care 919 studenți francezi, cea mai mare comunitate de studenți francezi din afara Franței. A fost un efort colectiv imens, la care au contribuit toate cadrele didactice ale facultății. – Anca Dana Buzoianu, Decan al Facultății de Medicină din Cluj-Napoca

Evenimentul a constituit o ocazie importantă pentru a aminti valoarea francofoniei pentru comunitatea medicală și academică clujeană, pentru a prezenta perspectivele de dezvoltare și perpetuare a bunelor relații de colaborare dintre Franța și România, dar și pentru a sublinia rolul pe care l-a avut Anca Buzoianu în tot ce a însemnat promovarea spiritului, tradiției și științei franceze în spațiul clujean și românesc.

În 13 martie 2018 a avut loc și vernisajul unei expoziții de fotografie cu titlul ”Femeile și Francofonia”, un eveniment organizat de Ambasada Franței în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca și Centrul Cultural Francez, cu scopul de a omagia româncele care au avut o implicare majoră în dezvoltarea francofoniei la noi în țară. Printre cele 12 femei recunoscute în cadrul expoziției se regăsește și Anca Buzoianu.

Anca Dana Buzoianu este prima femeie decan din istoria Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, fiind aleasă în această funcție pentru prima dată în anul 2008, iar apoi fiind realeasă pentru încă două mandate, cu cel mai mare număr de voturi din universitate. Este medic primar în specialităţile pediatrie şi farmacologie clinică și preşedinte fondator al Asociației Decanilor Facultăților de Medicină din România, are șase cărți ca autor unic, 65 articole indexate Web of knowledge (26 articole ca autor principal), 70 articole indexate în alte Baze de Date Internaționale (54 ca autor principal) și numeroase alte publicații și lucrări științifice.

Sub conducerea sa, Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca a devenit prima facultate de medicină din centrul și sud-estul Europei care primește Diploma de Recunoaștere a Calității – „Label CIDMEF”, certificat de calitate și performanță care apreciază conformitatea procesului educațional cu normele CIDMEF. CIDMEF (Conferința Internațională a Decanilor și a Facultăților de Medicină de Expresie Franceză) este o rețea instituțională a Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), care cuprinde 140 de facultăți membre, din 40 de țări, de pe 4 continente.

Printre proiectele gestionate cu succes de Anca Buzoianu se numără adaptarea curriculei Facultății de Medicină la tendințele școlilor europene moderne, învățarea obligatorie a manoperelor medicale prin simulare, învățarea prin rezolvare de probleme (problem based learning), introducerea unor discipline noi, precum primul ajutor medical, comunicarea medic-pacient, educația interprofesională etc.

Tot sub coordonarea doamnei prof. univ. s-au derulat multiple proiecte, seminarii și conferințe științifice, schimburi de experiență și alte evenimente cu participare internațională, în special francofonă.

Doamna decan a avut un rol decisiv în creșterea numărului de locuri pentru studenții francofoni, de la 100 de studenți într-un an, câți erau când a preluat primul mandat de decan, la 380 studenți/an la cele două secții, astăzi, în urma evaluărilor Agentiei Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (Aracis), care a constatat îndeplinirea standardelor obligatorii pentru desfășurarea unui învățământ medical de calitate. În prezent, Facultatea de Medicină are cel mai mare număr de studenți străini din țară, peste 2000 de studenți internaționali, dintre care francofoni sunt peste 1000 de studenți.

______________

Ordinul Național de Merit al Republicii Franceze (în franceză ”Ordre national du Mérite”) este un ordin universal de stat acordat de președintele Franței și a fost înființat în 1963, ca urmare a unei reforme a sistemului de decorații susținută de președintele Charles de Gaulle, cu scopul de a recompensa servicii deosebite militare sau civile, acte de devotament, curaj, onoare șamd din toate domeniile de activitate. Este al doilea ordin național în Franța, după Legiunea de Onoare. Printre personalitățile române cărora le-a fost conferit Ordinul Național de Merit de către Republica Franceză se numără Cornel Ion (director al RFI România), Medeea Marinescu (actriță și ambasadoare a Conferinței Paris Climat 2015 și a Acordului de la Paris), Laura Codruța Kovesi (procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție).

Ultimele articole

Alte articole