fbpx
duminică, octombrie 6, 2024

Bilanțul Jazz in the Street, după o vară și o toamnă cu artă în stradă la Cluj. Peste 17.000 de persoane au participat la Jazz in the Street

Share

Arta i-a întâmpinat pe trecători în stradă în weekend, în cadrul ultimei ediții Jazz in the Street din acest an. Peste 15.000 de persoane au participat în perioada 13-15 octombrie, de vineri și până duminică, la peste 50 de activități artistice, iar mai mult de 2.000 de persoane au fost prezente la edițiile anterioare, desfășurate în această vară și toamnă în diverse locuri din oraș.

Ultimele trei zile au marcat încheierea proiectului. În total, în cadrul Jazz in the Street 2017 au avut loc pe străzile Clujului peste 70 de reprezentații artistice de muzică, dans, acrobații, magie, pictură cu mai mult 150 de artiști din toată țara.

Jazz in the Street a debutat în 26 iunie în cadrul festivalului Jazz in the Park și a continuat lunar și bilunar pe tot parcursul verii și toamnei, în încercarea de a transforma arta stradală în normalitate la Cluj. În timp ce unii artiști au recunoscut că e pentru prima dată când au cântat în stradă, alții sunt deja obișnuiți cu reprezentațiile în stradă. Toți s-au arătat încântați de astfel de manifestări și au acceptat propunerea de a cânta în mijlocul oamenilor.

Programul Jazz in the Street din acest an a fost o experiență foarte diferită față de tot ce am făcut până acum. Practic, am avut peste 15 evenimente pe parcursul verii, în care nu am avut voie să folosim nicio „armă” cum ar fi scene spectaculoase sau producții speciale. Am acționat ca o voce de promovare și am lucrat doar cu artiști care au dorit să se implice în mișcarea noastră de artă stradală. A fost unul din cele mai sincere evenimente în care ne-am implicat. Iar finalul a fost de poveste. Cred că a contat mult suspansul care s-a creat, publicul nu știa exact ce va urma și nimeni nu-și dorea să rateze ceva. A fost o energie incredibilă care ne va motiva până anul viitor. Le mulțumim artiștilor pentru curaj și publicului pentru curiozitate și încredere”, spune Alin Vaida, directorul Jazz in the Park.

 

Printre invitații speciali care au concertat la Jazz in the Street s-au aflat solistul trupei byron, Dan Radu, trupele JazzyBIT și Taraf de Caliu, părintele muzicii electronice Rodion G.A, percuționistul Radu Pieloiu, beatboxerul Cosmin Agache și Famous Art.

Concertele, reprezentațiile de dans, spectacolele de teatru pentru copii, show-urile cu foc și cele de artă digitală i-au întâmpinat în stradă pe trecători.

În ultimele trei zile au avut loc peste 50 de momente artistice în mai multe zone ale orașului. Arta i-a întâmpinat pe trecători pe bulevardul Eroilor, în Piețele Unirii și Muzeului, pe platoul Operei Maghiare, pe străzile Andrei Șaguna, Bolyai Janos, Mihail Kogălniceanu, iar o caravană a străbătut orașul și a trecut pe la principalele centre de birouri din oraș și piețe.

 

Dezbatere și demersuri pentru primul regulament al artei stradale

În cadrul evenimentului, organizatorii Jazz in the Street au adus la aceeași masă autorități, manageri culturali, artiști, producători de evenimente și publicul larg astfel încât aceștia să discute despre principalele provocări și prevederi pe care ar trebui să le conțină un regulament al artei stradale.

Astfel, s-a vorbit despre oportunitatea de a avea o strategie coerentă a artei stradale, de a stabili care sunt zonele unde astfel de manifestări pot avea loc fără să producă neplăceri locuitorilor, în ce interval orar și în ce perioadă a anului sunt cele mai potrivite activitățile de artă stradală.

Toți cei care doresc să-și spună părerea despre arta stradală sau vor să facă propuneri în acest sens pot completa formularul disponibil online pe http://jazzinthestreet.ro/consultare-metodologie-jazz-in-the-street-cluj/.

Pe baza opiniilor de la dezbatere și a celor înregistrate online, echipa Jazz in the Street va formula în această toamnă un set de prevederi pe care le va înainta Primăriei Cluj-Napoca, astfel încât propunerile să facă parte dintr-un viitor regulament al artei stradale.

 

Despre Jazz in the Street

Jazz in the Street își propune să transforme arta stradală în normalitate în România. Este al doilea an când Jazz in the Street are loc la Cluj. În 2016 evenimentul a durat o zi, iar anul acesta au avut loc mai multe ediții, din iunie și până în octombrie.

Jazz in the Street este un proiect Fapte, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și susținut de Staropramen.

Detalii găsiți pe www.jazzinthestreet.ro.  

Ultimele articole

Alte articole