fbpx
miercuri, octombrie 9, 2024

Bosch dă startul construcției celei de-a doua clădiri de birouri pentru Centrul de Inginerie din Cluj

Share

Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, a anunțat oficial deschiderea șantierului pentru construirea unei noi clădiri de birouri în cadrul Centrului de Inginerie din Cluj. La evenimentul din 13 iulie 2021 au participat, alături de managementul companiei, reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Lucrările de construcție au început în martie 2021 și vor fi finalizate în anul 2023, clădirea urmând a fi dată în folosință la începutul anului 2024. Investiția totală planificată pentru acest proiect este de aproximativ 21 de milioane de euro. Noua clădire, care va fi conectată cu sediul existent prin două pasarele, se va întinde pe o suprafață construită de circa 10.000 de metri pătrați și zece etaje, fiind prevăzută cu o parcare subterană.

„Activitățile de dezvoltare ale Grupului Bosch în Romania au crescut în mod constant și sustenabil în ultimii ani, astfel că am decis extinderea Centrului de Inginerie din Cluj cu o a doua clădire, care să susţină această creştere şi să asigure infrastructura necesară pentru noi proiecte complexe”, a declarat Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch S.R.L. și reprezentantul Grupului Bosch în România. „Investind în arii de importanță pentru viitor, precum mobilitatea sustenabilă – automatizată, electrică și conectată-, Internetul lucrurilor și inteligența artificială, Bosch continuă să își extindă și mai mult rolul de lider în inovație. Prin consolidarea poziției Centrului de Inginerie din Cluj, experții noștri locali au o contribuție din ce în ce mai mare la procesul de transformare a companiei la nivel global”, a continuat Boldijar.

Adițional birourilor și sălilor de ședințe moderne, având un design atractiv, noua clădire va oferi diferite facilități, precum zone pentru testarea mașinilor, spațiu dedicat proiectelor studențești, sală de conferință și zone de relaxare. Cele două clădiri de birouri ale centrului din Cluj pot găzdui în total peste 1400 de angajați, activând în cadrul unui model de lucru hibrid. Aici, ingineri talentați contribuie activ la viitorul conducerii automatizate, electrice și conectate, prin dezvoltarea unor soluții tehnologice de ultimă oră, sustenabile și sigure. 

„După perioada dificilă pe care am trăit-o cu toții trecând prin pandemia de Covid-19, este o veste extraordinară pentru comunitatea noastră să aflăm că se continuă investițiile în infrastructura care găzduiește cercetare și inovare în oraș”, a declarat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, prezent la eveniment. „Vorbim despre noi locuri de muncă înalt calificate, care răspund nevoilor viitorului muncii în Cluj-Napoca. Felicit compania Bosch pentru reziliență, pentru încrederea de a se extinde în orașul nostru și pentru oportunitatea pe care o oferă tinerilor, aceea de a rămâne acasă, de a-și construi o carieră europeană aici”, a adăugat Boc.

Bosch oferă condiții de muncă flexibile și spații inspiraționale

Centrul de Inginerie Bosch din Cluj oferă angajaților săi condiții de muncă flexibile, într-un model de lucru hibrid, și spații inspiraționale, care favorizează comunicarea și interacțiunea. Prima clădire a centrului, inaugurată în februarie 2020 și având  o suprafață construită de circa 17.000 metri pătrați, este dotată cu cu birouri flexibile, cu un design modern și spații de relaxare. De asemenea, noua clădire a Centrului de Inginerie din Cluj va fi dotată cu echipamente ce vor susține lucrul în echipă, creativitatea și colaborarea, devenind un hub de interacțiune care va stimula generarea de idei inovatoare.

Angajamentul Bosch față de comunitățile locale și educație 

Centrul de Inginerie din Cluj a realizat, în decursul ultimilor ani, diferite parteneriate strategice cu autoritățile locale, companiile partenere și mediul academic, consolidându-și, astfel, implicarea activă în comunitățile locale. În domeniul educației, Bosch a dezvoltat la Cluj, din 2013, proiecte de lungă durată cu universitățile locale. În prezent, compania are în derulare trei programe de masterat și patru cursuri universitare dezvoltate împreună cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea „Babeș-Bolyai”. În acest context, centrul din Cluj oferă, anual, peste 50 de burse studenților talentați.


Inginerie avansată la Centrul de Inginerie din Cluj
Centrul de Inginerie Bosch din Cluj joacă un rol esențial în transformarea sectorului mobilității, încă de la înființarea sa, în anul 2013. Prin expertiza amplă în ingineria software, hardware și mecanică și ingineria fiabilității, dar și în planificarea vânzărilor, peste 1000 de experți locali contribuie la dezvoltarea unor soluții inovatoare, bazate pe inteligența artificială, aplicate în domeniile conducerii automatizate, mobilității electrice, conectate și Internetul lucrurilor. Datorită colaborării strânse cu alte centre de inginerie Bosch și cu fabrica Bosch din Cluj, centrul oferă soluții unice clienților din întrega lume.

Ultimele articole

Alte articole