După ani buni de competiție cu marii lideri internaționali ai produselor dermatocosmetice, vestea că brandul românesc Ivatherm își va distribui produsele dedicate pielii sensibile pe o nouă piață din Orientul Mijlociu (Bahrain) ne-a făcut să ne întoarcem privirea spre resursele naturale ale României pe care uneori nu le prețuim îndeajuns.
Înființată în 2005, Ivatherm este prima companie românească de produse de îngrijire dermatocosmetice, dedicate pielii sensibile, folosind beneficiile apei termale de la Băile Herculane. „Peste 50% dintre oameni suferă de alergii și au piele sensibilă, datorită poluării, dietei precare și a stresului. Mi-am dorit să găsesc o cale de a vindeca aceste afecțiuni combinând apa termală Herculane cu cele mai inovatoare ingrediente cosmetice, creând produse sigure, eficiente, ce pot fi recomandate de medicii dermatologi în tratarea acneei, rozaceei, dermatitelor sau a pielii atopice“, povestește dr Rucsandra Hurezeanu, fondatoarea Ivatherm, care primea cu ani în urmă „Premiul special pentru pentru valorificarea resurselor românești“.
Produsele sunt benefice tuturor tipurilor de piele sensibilă
Toate produsele au în compoziție apa termală Herculane, pură, din cea mai veche stațiune balneară din Europa. Băile Herculane au fost atestate documentar pentru prima dată în 153 î.e.n., romanii spunând despre aceste locuri că merg „Ad Aquas Herculi Sacras“ (La apele sacre ale lui Hercule). Venind de la mare adâncime, apa termală de la Herculane are o compoziție minerală unică, echilibrată, de 2500 mg/l (ceea ce permite încorporarea în toate produsele brandului), dar și un efect anti-inflamator și calmant asupra pielii, dovedit științific. Este benefică tuturor tipurilor de piele sensibilă,chiar și celei intolerante sau alergice.
Dr Rucsandra Hurezeanu a decis ca fabricarea produselor Ivatherm să aibă loc în Franța, pentru a beneficia de experiența unui laborator de cercetare care să-i asigure ingrediente premium, precum și de profesionalismul lui Alain Fructus, directorul de cercetare și dezvoltare, și fost președinte al Asociației franceze de cosmetologie. „Am ales Franța deoarece are cea mai importantă expertiză în industria cosmetică. Produsele noastre sunt o combinatie fină între ingrediente active inovatoare, precum prebioticele în formulele pentru piele sensibilă („microbiom friendly”), Aquaphyline pentru hidratare, Sytenol pentru acnee, celule stem vegetale și ingrediente clasice, care și-au dovedit deja eficiența, precum acidul hialuronic, resveratrolul sau peptidele“, explică antreprenoarea. Să nu uităm, totuși, nici că francezii sunt cei care au consacrat apele termale în industria cosmetică!
O dorință moștenită din familie
Asocierea dintre cosmetice și prescripția medicală este, totodată, și domeniul care i se potrivește cel mai bine Rucsandrei Hurezeanu, care, fiind medic la bază, a lucrat multă vreme în industria farmaceutică din Franța și România. De fapt, a fost mai tot timpul în această zonă a „halatelor albe“ – tatăl ei a fost medic, iar mama sa, farmacistă, și cea mai bună sursă de inspirație și admirație pentru fiica sa. Rucsandra chiar se amuză spunând că nu i-a fost deloc ușor să își convingă mama, care și-a creat mereu propriile soluții de îngrijire, să devină fidelă produselor Ivatherm.
Chiar dacă astăzi compania Ivatherm deține 10% marketshare în România și se pregătește pentru cucerirea unei noi piețe din Orientul Mijlociu, bucurându-se totodată de prezența internațională în 12 țări din Europa, Asia și Orientul Mijlociu, dr Hurezeanu spune că începuturile nu au fost ușoare, ba mai mult, a primit chiar și oferte de cumpărare, pe care le-a refuzat pentru că asta este ceea ce își dorește din suflet să facă. „În farmacii concuram cu marile corporații, a fost un pas curajos și am dovedit anduranță, putere și caracter. Urmărind aceeași strategie, credem că vom avea succes pe orice piață. Muncim pentru a face accesibile dermocosmeticele cu cei mai noi activi cosmetici, iar astfel viața oamenilor va fi mai bună“, explică cu convingere fondatoarea Ivatherm.
La BBC, alături de giganții industriei cosmetice
În cele 12 piețe în care este prezentă, compania are clienți fideli și se bucură de apreciere în interiorul industriei de profil. O dovadă este și invitația lansată brandului, în luna martie, de către Cosmetics Europe și BBC de a participa la proiectul editorial „Essentials for daily life“, care explorează inovația și tendințele din sectorul cosmetic european într-o serie de 15 filme documentare, alături de mari jucători globali din sectorul cosmeticelor – Henkel, L’Occitane, L’Oréal, Pierre Fabre, Procter and Gamble sau Unilever.
În contextul actual, după ce oamenii au stat izolați în case, dr Hurezeanu a remarcat tendințe noi în ceea ce privește obiceiurile acestora. „Preocuparea crescută față de sănătate schimbă felul în care alegem produsele pe care le consumăm. Oamenii se îndreaptă tot mai mult spre produse sigure de farmacie, testate pentru eficiență și siguranță. Există o tendință nouă de întoarcere la produse care utilizează resursele locale, așa cum este și cazul nostru“.
Reporter I Love Cluj: Ce planuri mai aveți pentru acest an?
Am văzut ce înseamnă să te trezești peste noapte într-o cu totul altă realitate, așa că de-acum suntem nevoiți să cântărim cu mai multă atenție pașii următori.
Rămânem în alertă, dar nu ne abatem de la calendarul de business pe acest an. Continuăm să dezvoltăm produse noi și să intrăm pe alte piețe – Marea Britanie, India, Bahrain, Vietnam.
Pandemia a stimulat creșterea segmentului online, pe care dorim să îl dezvoltăm și noi în continuare și investim mai mult în departamentul de marketing digital.
Nu în ultimul rând, pentru că astăzi este esențial să ai capacitatea de a procesa și analiza rapid un volum uriaș de date, lucrăm intens la implementarea sistemelor ERP și Business Intelligence, care ne vor oferi o imagine de ansamblu a activității și performanțelor de business și ne vor ajuta să luăm rapid și în cunoștință de cauză deciziile corecte.