fbpx
vineri, ianuarie 17, 2025

Ce se mai poartă pe la degustarile din Cluj

Share

Sezonul degustărilor de vin “se poartă” din plin la Cluj în aceasta perioadă, fiecare săptămână fiind populată cu vreo trei sau patru astfel de evenimente, pentru care listele de înscrieri se fac cu multe zile înainte.  Am urmărit acest obicei crescând de la an la an;  erau perioade cu câte o degustare pe lună, populată de câțiva pasionați în jurul unui somelier.  În aceste zile, cramele, magazinele de vinuri și bistro-urile devin neîncăpătoare în zilele anunțate, cu publicul ocupându-și locurile cu jumătate de oră înainte.

Deci, pe unde se poartă degustările? Mă bucur să remarc că aceste evenimente de bucurie a vinului au ieșit din cadrul formal al magazinelor specializate, unde un specialist prezintă o selecție de patru-cinci etichete. Interactivitatea este cuvântul de ordine, iar degustările au început să migreze acolo unde sunt consumatorii: în bistro-uri, restaurant, magazine de delicatese, chiar și în aer liber.

Fie că au un program regulat, cum e la Crama Noastra sau la Corso, fie ca au o tentă mai casual, ca la Bruno, ori mai gourmet cum sunt cele de la Golden Tulip, toate au câte ceva specific.

Cum se poarta degustarile? Și formatul s-a mai schimbat, migrând de la o expunere teoretică urmată de înghițituri scurte din pahar și aprobări adânci din cap, spre o discuție liberă, veselă, deschisă, despre ce ne place și de ce ne place. Au devenit nelipsite gustările și platourile pe mese, pentru ca publicul “mănâncă” vinul și este atent la asocierile culinare. De asemenea, multi clienți au început să-și noteze sticlele preferate, și asocierile culinare.

Cine se poartă pe la degustări? Mă bucur când remarc multe chipuri cunoscute la aceste evenimente, și mă simt mandru când văd tot mai multe persoane noi. De fapt, publicul începe să aleagă restaurantul ori cafeneaua dupa genul acesta de evenimente. Hipsteri, familiști, corporatiști, studenți, liber-profesioniști, majorete ori turiști, consumatorii de degustări sunt un grup ecletic, și de fiecare dată ai ocazia să întâlnești pe cineva interesant. Mulți preferă să mearga în grup, cu prietenii, și la fel de multi preferă să întâlnească oameni noi, uniți de interesul pentru vinuri.

Când se poartă degustările? Dacă vorbim de programul formal anunțat, se întâmplă de obicei seara, după șase jumate, de marți până joi, anumite evenimente mai deosebite organizându-se și în weekend (târguri, prezentări, degustări mai elaborate). Nimic nu ne împiedică însă să transformăm o masă oarecare –prânz ori cina- într-o mică degustare improvizată cu prietenii, comandând mai multe vinuri la pahar, gustându-le pe toate, și cerând informații despre ele chelnerului ori barmanului.

Și, în incheiere, să nu uităm că degustările de vin sunt în primul rând un prilej de bucurie și relaxare, și cel mai bun vin este acela care ne place. Nu strică însă să alegem în cunostință de cauză, cu puțină informație, iar procesul poate fi chiar plăcut…

Ultimele articole

Alte articole