Dacă prinzi cu un elastic data de 11 şi data de 20 octombrie, înghesui nişte zile de toamnă-n cerc şi te-ntrebi unde-i limita aia tremurândă dintre comedie şi dramă, şi te-apucă râsu-plânsu: ai COMEDY CLUJ.
Iubesc toamna si pe toţi care n-o plac. Toamna se desface borcanul de zacuscă, ăla proaspăt făcut, nu vreun borcan de gânduri negre. Oameni buni: ploaia, ruginiul, ceaţa, arămiul, ocrul, frigul şi cei din jur transfiguraţi, te transformă într-un film ambulant. Pe scurt, eşti numai bun de dus la filmele altora. Aşa se pune în mişcare motorul unui festival! Lasă, ca şi la TIFF ne-a plouat destul.
Bun, şi-acuma despre piesa lui Purcărete: D’ale Carnavalului, unul dintre evenimentele speciale ale festivalului. E simplu: alegi o piesă de-a lui Caragiale în regia lui Purcărete, şi poţi fi sigur că nu ai cu ce greşi prea mult. Şi-apoi, oriunde văd scris Purcărete, eu mă duc. Cred că e reacţia firească a oricărei persoane care-a stat în Hala Balanţa din Sibiu şi-a înţeles că Faust pare să nu fi avut altă istorie înainte ca Purcărete să-şi scoată bagheta magică (astăzi o numim regie).
Nu m-am înşelat. Ce-am văzut? Aceleaşi moravuri pe care Caragiale le-a însufleţit prin scris toată viaţa sa, duse eroic până la marginea scenei de nişte actori deosebiţi, care te fac să te pierzi când vrei să-ţi alegi un favorit. Plus o scenografie care nu-ţi dă voie să vorbeşti cu cel de lângă, n-ai de ce. Mai adăugaţi şi-o muzică obsedantă, specialitatea casei. Şi pentru că actorii mâncau bine în ultima scenă şi cineva a muşcat sănătos dintr-o ceapă verde, după atâtea lucruri care mi s-au imprimat din piesă, am repetat şi eu gestul când am ajuns acasă. M-a apucat o poftă grozavă de ceapă. Scuza? Era noapte şi nu mai plecam nicăieri. A doua zi, la fel. A treia zi am aflat că n-am fost singura dintre spectatori. Ce spune asta despre mine sau oricare din sală care-a stat ca un elev cuminte la piesă? Că teatrul bun te urmăreşte până şi la cele mai banale gesturi.
Nu v-am convins să ieşiţi din casă când mai vine Purcărete cu vreo piesă? Nici de filme cu nemiluita? Atunci vă fac eu o cafea de vă iese inima pe uşa mai întâi, şi dupaia ieşiţi şi voi. Ca să vă amintiţi cum e la un film bun. Sau ca la o treburile astea, cum le zice, D’ale lui Purcărete.
