fbpx
vineri, februarie 23, 2024

D’ale Carnavalului sau despre cum am mancat doua zile consecutive ceapa

Share

Dacă prinzi cu un elastic data de 11 şi data de 20 octombrie, înghesui nişte zile de toamnă-n cerc şi te-ntrebi unde-i limita aia tremurândă dintre comedie şi dramă, şi te-apucă râsu-plânsu: ai COMEDY CLUJ.

Iubesc toamna si pe toţi care n-o plac. Toamna se desface borcanul de zacuscă, ăla proaspăt făcut, nu vreun borcan de gânduri negre. Oameni buni: ploaia, ruginiul, ceaţa, arămiul, ocrul, frigul şi cei din jur transfiguraţi, te transformă într-un film ambulant. Pe scurt, eşti numai bun de dus la filmele altora. Aşa se pune în mişcare motorul unui festival! Lasă, ca şi la TIFF ne-a plouat destul.

Bun, şi-acuma despre piesa lui Purcărete: D’ale Carnavalului, unul dintre evenimentele speciale ale festivalului. E simplu: alegi o piesă de-a lui Caragiale în regia lui Purcărete, şi poţi fi sigur că nu ai cu ce greşi prea mult.  Şi-apoi, oriunde văd scris Purcărete, eu mă duc. Cred că e reacţia firească a oricărei persoane care-a stat în Hala Balanţa din Sibiu şi-a înţeles că Faust pare să nu fi avut altă istorie înainte ca Purcărete să-şi scoată bagheta magică (astăzi o numim regie).

Nu m-am înşelat. Ce-am văzut? Aceleaşi moravuri pe care Caragiale le-a însufleţit prin scris toată viaţa sa, duse eroic până la marginea scenei de nişte actori deosebiţi, care te fac să te pierzi când vrei să-ţi alegi un favorit. Plus o scenografie care nu-ţi dă voie să vorbeşti cu cel de lângă, n-ai de ce. Mai adăugaţi şi-o muzică obsedantă, specialitatea casei. Şi pentru că actorii mâncau bine în ultima scenă şi cineva a muşcat sănătos dintr-o ceapă verde, după atâtea lucruri care mi s-au imprimat din piesă, am repetat şi eu gestul când am ajuns acasă. M-a apucat o poftă grozavă de ceapă. Scuza? Era noapte şi nu mai plecam nicăieri. A doua zi, la fel. A treia zi am aflat că n-am fost singura dintre spectatori. Ce spune asta despre mine sau oricare din sală care-a stat ca un elev cuminte la piesă? Că teatrul bun te urmăreşte până şi la cele mai banale gesturi.

Nu v-am convins să ieşiţi din casă când mai vine Purcărete cu vreo piesă? Nici de filme cu nemiluita? Atunci vă fac eu o cafea de vă iese inima pe uşa mai întâi, şi dupaia ieşiţi şi voi. Ca să vă amintiţi cum e la un film bun. Sau ca la o treburile astea, cum le zice, D’ale lui Purcărete.

Ultimele articole

Alte articole