De azi până duminică clujenii sunt așteptați pe Aleea Stadionului la cea mai mare ediție de Street FOOD Festival de până acum

3 min


Începând de azi și până duminică clujenii sunt așteptați pe Aleea Stadionului la cea mai impresionantă ediție Street FOOD Festival de până acum, numită și Street FOOD Octombrie. Ediția aceasta este una specială și diferită de tot ceea ce a însemnat Street FOOD Festival până în acest moment și este gândită astfel încât să ofere o experiență completă celor care participă la eveniment.

Zona de festival a fost extinsă, iar numărul food truck-urilor cu bunătăți care vor participa la această ediție ajunge la 90. La fel ca și la ediția din primăvară întreaga zona de festival va fi formată din mai multe zone tematice precum: Little Asia, American Dream, Cabrones sau La Vita e Bella. În aceste zone pe lângă preparatele culinare specifice, gurmanzii vor putea experimenta și diferite activități specifice fiecărei zone în parte. De exemplu, la American Dream cei care au chef de joacă vor putea experimenta jocul corn hole sau în zona La Vita e Bella vor fi prezenții cei de la Vespa unde cei curioșii vor putea să descopere festivalul pe două roți.

Pe lângă activități specifice zonelor, un punct de interes vor fi și decorurile tematice care, cu siguranță, vor fi cele mai instagramabile locații din oraș zilele acestea. 

O noutate a acestei ediții de toamnă este faptul că vor exista în festival câteva zone noi care vor atrage atenția participanților. Una dintre aceste zone este chiar „Octombrie” unde va exista un cort semideschis decorat tomnatic și în care dj-ii locali vor întreține atmosfera. De asemenea, sâmbătă cortul Octombrie va găzdui o petrecere retro. 

Nici copiii nu au fost uitați la această ediție de Street FOOD Octombrie pentru că vor putea să se joace și să se bucure de diferite spectacole la zona „Copilării”. Cei mici vor avea parte de o zonă întreagă a lor, un tărâm fantastic în care vor deprinde diferite calități și skill-uri. Activități precum ateliere de muzică, unde au ocazia să învețe să cânte la diferite instrumente, ateliere de creație unde învață să mânuiască acul și ața, teatru de păpuși și spectacole pentru copii, sunt doar câteva dintre cele mai interesante îndeletniciri de care se vor bucura piticii, în timp ce părinții se pot distra prin festival.

În zona Tarabe de Toamnă, decorurile tomnatice și producătorii locali, vor servi ca punct de plecare de la originile țăranului român. De aici se pot achiziționa alimente bio, precum paste de casă, ulei presat la rece, ouă, gemuri, miere, zacuscă, siropuri și altele. Mai mult, demonstrațiile de olărit îi va face curioși atât pe cei mari, cât și pe cei mici.

Și la această ediție muzica live va răsuna din Hambarul Muzical unde artiști renumiți precum Vița de Vie, Mădălina Pavăl, JazzyBIT sau Luiza Zan vor urca pe scena de pe platoul Cluj Arena. 

Chef Foa va fi și el prezent la această ediție și vine pregătit cu noi provocări culinare.  Mai mult, acesta își va petrece timpul printre vizitatori, astfel că oricine este binevenit să-i pună întrebări legate de bucătăria stradală.

Street FOOD Festival este un concept de festival care a debutat în 2016 la Cluj-Napoca, iar ulterior a fost dezvoltat în alte 11 oraşe. An de an festivalul a atras tot mai mulți „pofticioși” și participanți, iar în anul 2018 festivalul a fost vizitat de peste 800.000 de persoane care au avut ocazia să încerce rețete ingenioase și să participe la activităţi recreative.

Revoluţia street food a avut un impact însemnat şi la nivel de comunitate prin conştientizarea nevoii de a-i ajuta pe cei defavorizaţi sau prin combaterea fenomenului de risipă alimentară.Mai multe informații despre evenimente pe pagina festivalului: streetfoodfestival.ro si pagina de facebook.


Ti-a placut articolul? Sharuieste si prieteniilor tai :)

0 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ce dorești să publici?
Articol
Text formatat cu embeduri și vizualuri
Poze
Imagine sau GIF

Send this to a friend