fbpx
miercuri, octombrie 9, 2024

Descopera surprizele de la Noaptea Muzeelor 2017

Share

Rețeaua Națională a Muzeelor din România și Centrul Cultural Clujean anunță cea de-a XIII-a ediție a evenimentului național Noaptea Muzeelor, considerat unul dintre cele mai importante evenimente culturale de peste an. Noaptea Muzeelor 2017 va avea loc pe 20 mai.

 

Dacă anul trecut peste 15.000 de persoane au participat la Noaptea Muzeelor în județul Cluj, în acest an există șanse mari ca numărul vizitatorilor să crească. Totodată, Noaptea Muzeelor 2016 a fost considerat de publicul clujean evenimentul cultural al anului trecut în cadrul premiilor Clujlife Awards.  

Pe scurt, Noaptea Muzeelor 2017 înseamnă o zi și o noapte pline de activități intersante. Incintele muzeale pot fi vizitate normal în prima parte a zilei, urmând ca porțile să se deschidă din nou cu începere de la ora 19 și până în jurul orei 1 a doua zi. De la cross-uri și ateliere cu participarea publicului, expoziții de artă contemporană sau inaugurări de spații expoziționale noi și până la inedita șansă de a petrece o noapte în Muzeul de Artă, Noaptea Muzeelor 2017 se prezintă a fi cea mai diversă inițiativă prezentată vreodată publicului clujean.

Cu ocazia Nopții Muzeelor, pe 20 mai, troleibusul 25 va putea fi utilizat pe ruta sa de noapte cu titlu gratuit, prin amabilitatea Companiei de Transport Public, o inițiativă a Centrului Cultural Clujean.

 

Totodată, Noaptea Muzeelor 2017 la Cluj-Napoca va beneficia de sprijinul voluntarilor oferiți de Asociația Beard Brothers.

 

Program:

  1. Muzeul de Artă din Cluj-Napoca

Pentru ediția din anul 2017 a Festivalului European „Noaptea Muzeelor” din ziua de sâmbătă, 20 mai, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca vă pregătește un program de expoziții care dorește să pună în valoare nu numai patrimoniul cultural al muzeului, ci și creațiile artiștilor contemporani.

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca funcționează în Palatul Banffy, fost sediu al guvernatorului Transilvaniei (1787-1822), un edificiu laic baroc al orașului și unul de referință pentru arhitectura secolului al XVIII-lea din Transilvania.

Elementul central al serii este reprezentat de expoziția dedicată operelor aflate în patrimoniul muzeului și supuse unor proceduri de restaurare în ultimii ani. Prin această acțiune, muzeul dorește să ofere vizitatorilor posibilitatea de a admira creații care, în mod normal, nu sunt expuse în Galeria Națională cu caracter permanent. Pe de altă parte, pe această cale, muzeul dorește să aducă în prim plan și activitățile de „culise” din viața instituției și să conștientizeze publicul legat de existența acestei dinamici (restaurare) a operelor de artă din patrimoniu.

 

Expoziții permanente și temporare:

  • Marius Bercea. “A Full Rotation of the Moon”.
  • Expoziția de pictură Culorile Soarelui. 100 de ani de la nașterea artistului Constantin DIPȘE (1917 – 2010)
    1. MOSTAPHA ROMLI. 20 / 21
    2. Expoziție Ovidiu Panighianț
    3. Expoziție:  Lucrări restaurate din patrimoniul muzeului (2013-2016)
    4. Expoziţia de email: Anastasia Vdovkina şi Szvetlána Tóth
  • Galeria Națională

În premieră pentru Noaptea Muzeelor, în acest an 10 iubitori de artă vor avea unica ocazie de a participa la un tur ghidat condus chiar de autorul expoziției “A Full Rotation of the Moon”, Marius Bercea, unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai noului val de pictori ai Școlii de la Cluj, după care să înnopteze în muzeu, la fel cum se întâmplă în alte mari incinte expoziționale precum Smithsonian Museum Washington DC, The American Museum of Natural History New York, Tate Britain London și multe altele. Inițiativa realizării acestui eveniment aparține Centrului Cultural Clujean, cu scopul de a apropia publicul de artiștii contemporani și de incintele muzeale.

Marius Bercea este absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca unde s-a stabilit și de unde lucrează în continuare. Operele sale au fost expuse în marile galerii și muzee ale lumii din Londra, New York sau Sao Paolo. Aceasta este prima sa expoziție din Cluj-Napoca.

Accesul celor 10 norocoși în muzeu se va realiza la ora 1 dimineața, vor servi o cină târzie alături de Marius Bercea și vor porni apoi într-un tur ghidat special conceput pentru ei, având mereu oportunitatea de a discuta liber despre picturile și activitatea artistului. La finele programului special care va dura circa 2 ore, cei 10 participanți vor avea șansa să doarmă într-una dintre camerele Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, una dintre cele mai frumoase clădiri ale orașului, fostul palat al Familiei Bannfy. Pentru buna desfășurare a acestei activități participanții vor fi sfătuiți să-și aducă saci de dormit de acasă pentru a putea înnopta în condiții decente în Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.

Cei 10 participanți vor fi aleși de un juriu format din reprezentanții CCC și ai Muzeului de Artă până vinerea viitoare dintre persoanele care se vor înscrie pe pagina de Facebook a Centrului Cultural Clujean.

Partenerii Centrului Cultural Clujean la realizarea acestei inițiative sunt Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Marius Bercea și Restaurantele Hugo – Exclusiv Catering.

 

  1. Vivariul UBB

Cu ocazia Nopții Muzeelor 2017 Vivariul UBB anunță inaugurarea noului spațiu expozițional dedicat țestoaselor uriașe din Africa.

VIVARIUL a fost construit între anii 1998-2001, din fondurile alocate de UBB pentru reparaţia capitală a clădirii, la care s-au adăugat fonduri ale Facultăţii de Biologie şi Geologie, şi fonduri provenite din granturile pentru amenajarea terariilor şi acvariilor. A fost deschis oficial în septembrie 2001.

Acesta a apărut ca o necesitate, el îndeplinind 3 funcţii de bază şi anume: 1. didactică, pentru studiul următoarelor discipline de bază: Zoologia Vertebratelor, Zoologia Nevertebratelor, Etologie, şi a unor discipline opţionale: Herpetologie, Entomologie; 2. cercetare ştiinţifică în domeniile: Zoologia Vertebratelor, Etologie, Herpetologie 3. educare a publicului, în special a elevilor, în vederea cunoaşterii şi ocrotirii speciilor autohtone de reptile, amfibieni, păsări, micromamifere.

 

COLECŢII

În cadrul Vivariului există mai multe secţiuni:

  1. Expoziţia permanentă, care cuprinde aproximativ 57 de specii de animale. La deschidere, în 2001, Vivariul adăpostea doar o colecţie de reptile şi amfibieni. La ora actuală, pe lângă acestea, Vivariul mai adăposteşte 10 specii de peşti, 9 specii de micromamifere şi 6 specii de păsări.
  1. Expoziţiile temporare, au loc în holul din zona de intrare a vivariului.
  1. Biobaza, unde sunt crescute animalele (gândaci, greieri, şoareci, râme, etc.) care sunt folosite ca hrană pentru animalele din expoziţie.

La acestea se adaugă laboratoarele şi spaţiile de lucru. 

Vivariul se găseşte pe str. Clinicilor nr. 5-7, la demisolul Institutului de Zoologie, aripa vestică a clădirii, sub Muzeul de Zoologie.

 

  1. Muzeul de Paleontologie – Stratigrafie UBB

Muzeul de Paleontologie – Stratigrafie UBB Cluj propune pentru Noaptea Muzeelor 2017 o călătorie în trecut, pentru a cunoaște lumea exotică din apele calde ale mării care acoperea cândva Bazinul Transilvaniei. Astfel, fosilele expuse în Colecţia de paleontologie a Bazinului Transilvaniei sunt mărturii ale existenței unei faune marine complexe cu ajutorul căreia se poate reconstitui evoluţia geologică a bazinului, pe parcursul mai multor milioane de ani.

Expoziția poartă numele Fauna din Mările Transilvaniei și poate fi vizitată între orele 19-24 la sediul Muzeului de Paleontologie – Stratigrafie UBB Cluj din strada Str. M. Kogălniceanu nr. 1, Cluj-Napoca.

 

  1. Muzeul de Istorie a „Universității Babeș-Bolyay”

Muzeul de Istorie a Universității „Babeș-Bolyai” vă invită la expoziția temporară ,,Universitatea din Cluj la răscruce de vremuri – momentul 12 mai”.

Expoziția își propune să scoată în evidență câteva evenimente importante din îndelungata istorie a prestigioasei universități clujene, evenimente care au avut loc în luna mai, în secole și circumstanțe extrem de diferite. Publicul va afla care sunt motivele pentru care data de 12 mai reprezintă un reper important în viața academică, dar și în tradiția locală a Clujului, și își va putea completa cunoștințele despre elita intelectuală românească și maghiară care s-a reunit în cadrul universității cunoscute azi cu numele de Babeș-Bolyai.

Expoziția se înscrie printre acțiunile care marchează apropierea centenarului unirii Transilvaniei cu România și transformările aduse în regiune de Primul Război Mondial.

 

Parteneri: Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud; Muzeul Grăniceresc Năsăudean, Năsăud.

 

Muzeul de Istorie a Universității „Babeș-Bolyai”  se poate vizita între orele 19-24 pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 4, Cluj

 

  1. Muzeul de Mineralogie UBB

Muzeul de Mineralogie UBB Cluj îsi propune să facă cunoscută lumea fascinantă a mineralelor utilizate ca pietre preţioase, pietre de podoabă sau pietre decorative.

Vizitatorii pot vedea atât materialul în formă brută, cât şi în formă prelucrată, finisată, gata de a fi montat sub formă de bijuterii. Pot afla informaţii despre modul de selecţie şi evaluare a pietrelor preţioase, dar şi stiluri de prelucrare. Le vor încânta privirea pietre preţioase precum diamante, safire, rubine sau smaralde, din Africa de Sud, India, Sri Lanka, Brazilia, etc., dar şi pietre fine, în special granaţi, turmalină, varietăţi de cuarţ (ametist, citrin, cristal e stâncă, agat, etc.) şi opal (nobil, de foc), spineli, turcoază, din toată lumea.

 

În plus, vor fi prezentate minerale şi roci din peste 90 de ocurenţe din ţara noastră, care pot fi folosite la confecţionarea podoabelor sau a unor obiecte decorative. Predominante sunt varietăţile de cuarţ şi opal, dar sunt prezente şi alte minerale sau chiar roci comune, mai rar utilizate în scopuri gemologice.

 

Muzeul de Mineralogie a Universității „Babeș-Bolyai”  se poate vizita între orele 19-24 pe str. M. Kogălniceanu nr. 1, parter, Cluj Napoca

 

6. Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei – Colecția de Istorie a Farmaciei (Muzeul Farmaciei)

Noaptea Muzeelor 2017 la Colecţia de Istorie a Farmaciei – Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Piața Unirii nr. 28.

Publicul poate vedea gratuit în locaţia vechii farmacii a Clujului două colecţii permanente şi o expoziţie temporară: colecţia de istorie a farmaciei, colecţia de aparatură medicală şi expoziţia „Animale vindecătoare. Ingrediente de origine animală din vechile farmacii transilvănene”. Destul de multe ingrediente farmaceutice se obţineau din animale şi insecte. Sursele scrise din secolul al XVIII-lea din Transilvania menţionează 80 de asemenea ingrediente, mai multe decât erau prevăzute în farmacopeile austriece de exemplu. Unele erau exotice, obţinute din caşalot, pisici civet, sepie etc., iar altele erau locale, din specii europene comune (precum gândac de frasin, urs, cerb, porc şi altele). Se foloseau diferite organe, secreţii sau chiar „produse” patologice din corpul diferitelor specii de animale, precum bezoarele, însă în categoria ciudăţeniilor poate fi inclus şi cel mai celebru ingredient, praful de mumie.

 

Colecţia de Istorie a Farmaciei este una dintre cele mai importante colecţii ale Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei şi este găzduită în spaţiul celei mai vechi farmacii din Cluj, la “Sfântul Gheorghe”, care datează din anul 1573. Colecţia ilustrează activitatea farmaceutică din Transilvania între secolele al XVI-lea şi al XX–lea. Cele mai valoroase obiecte farmaceutice transilvănene provin din colecţia profesorului Iuliu Orient (1869-1940), expusă în anul 1904 la Muzeul Ardelean, şi îmbogăţită pe parcursul timpului.

 


  1. Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează NOAPTEA MUZEELOR 2017,  în cadrul evenimentului european cu același nume. Se vor organiza mai multe evenimente, atât la sediul instituției – Palatul Reduta (secția pavilionară – str. Memorandumului nr. 21), cât și în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” (secția în aer liber – str. Tăietura Turcului).

Programul de vizitare va fi 13 – 01 Palatul Reduta, str. Memorandumului nr. 21; 10-18 Parcul Național Etnografic „Romulus Vuia”, str. Tăietura Turcului. Accesul este gratuit.

Tot în cadrul Muzeului Etnografic, expoziția permanentă „Cultura populară din Transilvania – sec. XVIII-XX” abordează principalele domenii ale culturii materiale şi spirituale din Transilvania rurală, ilustrate prin exponate reprezentative, selectate din cele peste 40.000 de artefacte existente în colecţiile instituţiei noastre. (Palatul Reduta, str. Memorandumului nr. 21)

Expoziția permanentă tactilă „Atinge și înțelege – mesajul tactil al obiectelor țărănești tradiționale”este destinată în primul rând vizitatorilor cu deficienţe de vedere, oferind însă, în acelaşi timp, o experienţă de un tip aparte şi vizitatorilor obişnuiţi, mai ales unei anumite categorii de vârstă: copiilor dornici să atingă şi să manipuleze asemenea obiecte neobişnuite. (Palatul Reduta, str. Memorandumului nr. 21)

Expoziția etnografică „Tineri colecționari din România” cuprinde piese de port, podoabe, documente fotografice și țesături ale unor colecționari din diverse zone ale României: Ligia Alexandra Bodea, Deborah Faoro, Marius Matei, Mariana Sorana Copil, Patricia Tomas, Laura Diaconu, Sebastian Paic, Flocea Silviu Darius, Boriceanu Gabriel. La eveniment va fi prezent dl. Sebastian Paic, președintele Asociației Zestrea (Palatul Reduta, str. Memorandumului nr. 21)

Festivalul Național de Ceramică Contemporană CAOLIN 2017 este, în acest an, la editia a IV-a. Evenimentul oferă o imagine elocventă a evoluției artei ceramice românești, care se exprimă astăzi într-o impresionantă diversitate stilistică si semantică. Festivalul este un eveniment organizat Sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României. Evenimentul va cuprinde o expoziție cu vânzare cu 19 artiști, iar tipurile de ceramică expuse sunt: produse utilitare, bijuterie contemporană, obiecte de design și decorative. De asemenea, vor avea loc ateliere gratuite și demonstrații de creație pe suport ceramic susținute de profesori ai Liceului de Arte Plastice din Cluj, de membri ai asociației Terra Dacica Aeterna și de artiști ai Fabricii de Pensule. (Palatul Reduta, str. Memorandumului nr. 21)

Ateliere de modelaj în lut – Asociația Terra Dacica Aeterna – Atelierele vor presupune o parte demonstrativă și una interactivă. Vor avea loc 4 ateliere (reproducere diferite figurine zoomorfe, crearea unor vase de diferite dimensiuni, replici după vasele antice, obținerea unor obiecte folosite la treburile casnice, „îmbrăcarea” unor împletituri special cu lut, așa cum sunt stupii arhaici ai apicultorilor români. Înscriere la 0742217029 Laura Petresc. (Palatul Reduta, str. Memorandumului nr. 21)

Expoziția „ArhiVe” (de arhitectură vernaculară) reunește amintiri din câteva expediții de observare a patrimoniului construit expus în parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Expoziția este organizată în 3 secțiuni: cea dintâi cuprinde imagini de ansamblu, care încearcă să surprindă trecerea de la natură la spațiul controlat din jurul caselor și la arhitectura însăși; cea de-a doua cuprinde detalii, fie ele spațiale, constructive sau ornamentale; iar ce-a de-a treia se apropie de texturi și materiale. ArhiVe a fost creată în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei de către studenți și alumni ai Facultătții de Arhitectură și Urbanism din Cluj, reuniți în cadrul grupului de fotografie de arhitectură photo-FAU Cluj  (Palatul Reduta, str. Memorandumului nr. 21)

Expoziția permanentă în aer liber cuprinde 2 sectoare: unul tehnic şi unul al gospodăriilor zonale, organizate spaţial pe numai 16 hectare, într-o reţea aerată ce sugerează  structura unui sat tradiţional răsfirat. Primul sector include instalaţii tehnice şi ateliere ţărăneşti databile în perioada  secolelor XVIII-XX, care ilustrează tehnicile tradiţionale de prelucrare a lemnului şi a fierului, de obţinere a aurului, de prelucrare a ţesăturilor de lână, a lutului, a pietrei, de măcinare a cerealelor şi de obţinere a uleiului comestibil. Al doilea sector conţine gospodării ţărăneşti tradiţionale reprezentative pentru zone etnografice distincte din Transilvania, cuprinzând construcţii datate în perioada secolelor XVII-XX, echipate cu întregul inventar gospodăresc necesar. Selectate riguros, cu discernământ şi probitate ştiinţifică, în urma unor îndelungate campanii de cercetare, de către trei generaţii de muzeografi etnografi, stimulaţi de devotamentul profesional al unor personalităţi marcante, de talia regretatului Valeriu Butură, construcţiile expuse – majoritatea datate prin inscripţii – se numără printre cele mai vechi şi mai valoroase monumente de arhitectură din patrimoniul etnografic al României. (Parcul Etnografic „Romulus Vuia”, str. Tăietura Turcului)

Crosul Muzeului – Transylvania Ethno Run – concurs de cross, pe un traseu de 2 km, în care concurenții vor parcurge mai multe ture, în funcție de experiență. La ora 12 va începe categoria 4 km, iar la 12,30 categoria 8 km. Premierea va avea loc la ora 14. La finalul concursului, concurenții care vor obține premiul I, vor fi recompensați de către Muzeul Etnografic al Transilvaniei cu câte 1 abonament anual de intrare la muzeu (Parcul Etnografic „Romulus Vuia”, str. Tăietura Turcului)

Atelier şi demonstrații de olărit tradițional cu participare și din partea publicului, cu o introducere teoretică despre tehnicile ceramice ale dacilor, susținute de renumitul artist popular Daniel Leş. Activitatea va avea lor între orele 14-18, cu limita de 20 de locuri pe atelier. Pentru detalili: +40 741 963 261 Letiția Câmpan (coordonator PR) și +40 723 778 403 Ioan Sumedre Jr. (președinte și fondator) (Parcul Etnografic „Romulus Vuia”, str. Tăietura Turcului)

Parteneri ai evenimentului: Asociația CAOLIN, Clubul Sportiv CLUJUL PEDALEAZĂ, Asociația ZESTREA.

 

  1. Cinema Dacia – Mănăștur

Noaptea Cinemedia reprezintă un eveniment prin care absolvenții Departamentului  Cinematografie şi Media din cadrul Facultății de Teatru şi Televiziune, Universitatea Babeş-Bolyai vor proiecta filme realizate de ei pe parcursul anilor de studiu. Puteți viziona filmele de scurt metraj ale absolvenților de anul acesta, imagini de culise (making-of), filme de prezentare şi fotografii realizate de studenți. Ultimele vizionări încep la ora 24, accesul fiind liber.

Organizatori: Facultatea de Teatru și Televiziune – UBB Cluj

  1. Centrul de Cultură Urbană Casino – Parcul Central

„Clujul are farmec” – Expoziție de fotografie

Oraș cosmopolit în plină dezvoltare, Cluj Napoca are un farmec aparte, dat de toate aspectele vieții: cultură, artă, sport, economie, așezare geografică și, nu în ultimul rând, locuitori. Fie că sunt copiii care se joacă în parcuri, studenții care învață sau adulții care muncesc, Cluj Napoca are un ritm aparte, vizibil cu precădere în orașele mari ale țării.

Organizatori: Asociația și festivalul Photo Romania, împreună cu Primăria Cluj-Napoca, au invitat pasionații de fotografie să expună în imagini, viziunea lor asupra acestui oraș unic. Iar pe parcursul Nopții Muzeelor, vă invită pe dumneavoastră, locuitori și vizitatori deopotrivă, să vizionați această expoziție de suflet.

 

  1. Muzeul Mitropoliei Clujului – subsol Catedrala Mitropolitană – Piața Avram Iancu

Sub genericul: Icoanele făcătoare de minune ale Maicii Domnului de la Ilișua și Strâmba, Muzeul Mitropoliei Clujului vă invită la evenimentul Noaptea Muzeelor cu expoziţii, ateliere demonstrative de pictură și restaurare, intermezzo muzical.

Pentru credincioșii ardeleni evlavia față de Maica Domnului este cea mai neîngrădită şi spontană formă de cinstire arătată vreunui sfânt de care ne leagă în primul rând sentimente de familiaritate, recunoştinţă şi înţelegere.

Pentru a sublinia această evlavie, în cadrul nopții europene a Muzeelor, la Muzeul Mitropoliei Clujului vor fi expuse două din cele mai reprezentative icoane ale Sfintei Fecioare Maria din spațiul Transilvaniei. Icoanele Maicii Domnului de la Ilișua (1673), aflată în colecția Muzeului Mitropoliei și cea de la Mănăstirea Strâmba din Jud. Sălaj (1673) sunt considerate făcătoare de minuni și poartă amprenta harului de pictor al preotului Luca din Iclod.

Prin mâna aceluiași zugrav, dar mai ales prin istoria zbuciumată la care au fost martore mai bine de 3 veacuri, aceste două icoane, surori cu Icoana Făcătoare de Minuni de la Nicula (1681), formează un veritabil triptic de credință, mărturisire și speranță.

  

  1. Centrul de Cultură Urbană Bastionul Croitorilor

NOAPTEA MUZEELOR 2017 debutează la Cluj-Napoca în ambianța medievală a Bastionului Croitorilor când cornul străjerilor va suna de nouă ori. La intrarea primului cat străjerii cu făclii vor întâmpina nu doar  breslele din Castrum Clus, ci și oaspeții sosiți în Orașul-Comoară spre a se bucura de la ceasurile 9 din noapte de priveliștea romantică a cavalerilor și domnițelor care profitând de tăcerea armelor în această noapte aparte vor oferi celor ce vor intra în bastion sonete, dans medieval, commedia dell’arte, fabule, oralitură și surprize … pentru cei mici.

Partenerii evenimentului sunt: Serviciul Public pentru Administrare obiective culturale şi sportive Cluj-Napoca, UrzelnZukunft Klausenburg, Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză Cluj-Napoca, Centrul Cultural Italian Cluj-Napoca, Liceul Teoretic BÁTHORI ISTVÁN, Asociația de chitară TRANSILVANIA, Asociaţia Trompetiştilor din România, Revista Historia, Compania Transilvană de Tipar.

 

Informații suplimentare:

La nivelul județului Cluj, Noaptea Muzeelor 2017 va înseamna acces gratuit și pentru persoanele care vor vizita Muzeul de Istorie Turda, Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea și Galeria de Artă a Muzeului Municipal Dej.

Centrul Cultural Clujean susține pentru al doilea an la rând evenimentul național Noaptea Muzeelor prin coordonarea pe plan local a activității.

Centrul Cultural Clujean (CCC) este o organizație neguvernamentală, apolitică și independentă, care dezvoltă proiecte cu impact cultural, social și de dezvoltare urbană în Cluj-Napoca și în regiunea Transilvaniei. Centrul are misiunea de a implementa programul cultural cu care orașul a candidat pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, precum și de a dezvolta noi politici culturale și de oraș pentru dezvoltarea Clujului. Membrii CCC sunt universitățile clujene, instituțiile de cultură și organizațiile culturale locale, administrația locală și județeană, precum și organizații din domeniul social, educațional și economic.

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a 13-a ediţie.

Mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene își aprind luminile și deschid porțile în aceeași noapte. Milioane de europeni sărbătoresc cultura ieșind pe străzi în aceeași noapte, însoțiți de prieteni și familii. Anul acesta, evenimentul este sărbătorit de peste 3000 de muzee din toată Europa în data de 20 mai.

Ultimele articole

Alte articole