După primul eveniment major hibrid organizat în timpul pandemiei, în România, TEDxCluj revine cu un nou concept, o listă fresh de speakeri, și mai ales cu o temă curentă – CHOICES. Publicul TEDxCluj 2022 va fi pus în fața alegerilor care ne deschid zilnic drumuri noi și ne conturează fel și fel de perspective.
TEDxCluj: Choices
Ultimii doi ani au reprezentat o adevărată provocare, în care ne-am testat abilitatea de a ne adapta la situații noi. Când tragem linie, ne putem imagina o adevărată aventură, în care fiecare prag trecut, fie el virtual sau fizic, a însemnat o decizie.
Dar oricum ar fi, alegerile pe care le luăm ne oferă o nouă perspectivă din care să putem privi realitatea. Pentru că, într-un final, a alege înseamnă libertate.
În 4 iunie 2022, la BT Arena Cluj și în online, participanţii la TEDxCluj Choices se vor întâlni cu peste 20 de speakeri și performeri care ii vor ajuta să navigheze prin labirintul de decizii zilnice.
Siguranța participanților este foarte importantă, motiv pentru care evenimentul va avea loc în format hibrid care va permite participarea atât offline (în sală), cât și online (prin live streaming). Numărul biletelor din online este nelimitat, însă accesul în sală este limitat, întocmai pentru respectarea măsurilor de siguranță.
Biletul offline, în sală, include participarea și experiența completă TEDxCluj, inclusiv welcome snacks, cafea, aperitive, apă, răcoritoare și masa de prânz și bineînțeles, șansa de a vedea speakerii live.
Biletul online, prin live streaming, include acces la vizionarea online, în direct, a tuturor discursurilor TEDxCluj 2022. De asemenea, este inclusă participarea la activitățile online și promoțiile oferite de partenerii evenimentului, pentru o experiență unică, oriunde s-ar afla participanții. Biletele sunt disponibile pe site-ul evenimentului https://tedxcluj.com/ .