Peste 170 000 de persoane au participat la Street FOOD Festivalul care a avut loc weekend-ul acesta, 9-12 mai, pe Aleea Stadionului din Cluj-Napoca. Mâncarea gustoasă, gătită pe moment chiar în fața oamenilor, aromele apetisante, decorurile colorate, muzica și activitățile de tot felul i-au adus pe clujeni în festival într-un număr record. Street Food Festival Cluj Napoca a fost o ediție foarte reușită, poate cea mai de succes din istoria festivalului devenind astfel cel mai mare Street FOOD Festival ca număr de participanți din Europa.
Când zicem succes, îl măsurăm nu doar în numărul de vizitatori prezenți, care a fost impresionant, ci și în reacțiile pozitive ale celor prezenți, atmosferă, zâmbete, felul în care au împărtășite experiețele pe rețelele de socializare sau mulțumirea celor implicați.
Festivalul a reprezentat, de fapt, o intersecție culinară și culturală a diferitelor zone din lume, iar participanții au putut să se bucure nu numai de preparatele culinare, dar și să experimenteze activitățile sau să asculte muzica specifică fiecărei zone în parte. Little Asia, American Dream, Cabrones, La vita e bella, How much is the fish, Green Village și All in for Food au fost zonele în care s-au desfășurat activitățile pe parcursul celor patru zile de festival și, pentru ca experiența să fie una complexă, tot în funcție de acestea au fost organizați și vendorii.
Vendorii din festival
Anul acesta 60 de truck-uri au pregătit bunătăți care de care mai apetisante pentru pofticioșii de pe Aleea Stadionului și pentru gurmanzii interesați să descopere combinații noi de gusturi. Preparatele au fost diverse, de la binecunoscutul burger care nu avea cum să lipsească, până la sushi, supe, clătite sau cheesecake-uri. Ba mai mult, participanții au putut să descopere inclusiv produse și preparate realizate din produse bio, de la producători locali.
Momentele artistice
Clujenii s-au putut bucura de momentele artistice la tot colțul în festival pe parcursul celor patru zile. Una din senzațiile acestui festival a fost One Man’s Band, italianul care a uimit publicul cu spectacolul său stradal prin implicarea oamenilor în momentul său și buna dispoziție. Alte spectacole stradale care au avut loc au fost susținute de Canarro, Magic Puppet sau Koszika&the Hotshots.
Și la concertele de pe Street FOOD Strage au fost un număr record de participanți anul acesta. The Mono Jacks, Lucia&Muse Quartet, Robin and the Backstabbers, Moonlight Breakfast au fost cei care au adunat mii de participanți în fața scenei, seară de seară. Taraf de Caliu au susținut și ei un concert în ultima zi a festivalului creând o atmosferă de-a dreptul perfectă pentru o zi de duminică.
Zonele și activitățile
Fiecare zona din festival a avut diferite activități specifice spre bucuria celor prezenți. La American Dream participanții au putut să asculte în fiecare zi muzică electronică și în același timp să aleagă diferite activități, de la poze la photobooth până la tatuaje temporare sau beer pong.
La Little Asia în penultima zi de festival a avut loc o demonstrație de preparare a ceaiului în parteneriat cu Institutul Confucius din Cluj-Napoca. Alte activități care au atras atenția celor prezenți au fost workshop-urile de preparare a limonadei și show-urile de flair.
Mâncarea bună merge perfect cu un film bun, tocmai de aceea a fost amenajată și o zonă pentru cinema în aer liber unde au putut fi urmărite filmele: Povestea Iubirii, America Venim și Nunta în ofsaid, iar sâmbătă seara Simona Halep a avut galerie de la Cluj pentru că meciul de la Madrid Open a fost transmis în direct pe ecranul de la zona de cinema din cadrul festivalului.
Ediția de la Cluj-Napoca a Street FOOD Festival s-a încheiat duminică, la ora 23:00, iar la 5 h după aceea traficul a fost reluat pe Aleea Stadionului în timp ce Parcul Hotel Sport este supraînsămânțat, iar în zonele în care gazonul a fost afectat din cauza traficului mare de persoane se pune gazon rulat.
Street FOOD Festival este un concept de festival care a debutat în 2016 la Cluj-Napoca şi ulterior a fost dezvoltat în alte 11 oraşe. An de an festivalul a atras tot mai mulți „pofticioși” și participanți, iar în anul 2018 festivalul a fost vizitat de peste 800.000 de persoane care au avut ocazia să încerce rețete ingenioase și să participe la activităţi recreative. Revoluţia street food a avut un impact însemnat şi la nivel de comunitate prin conştientizarea nevoii de a-I ajuta pe cei defavorizaţi sau prin combaterea fenomenului de risipă alimentară.
Street FOOD Festival este un eveniment realizat de: Agenția Why Not & Flavours
Prezentat de: Kaufland România
O Experiență Staropramen
Susținut de Primăria Municipiului Cluj-Napoca