fbpx
sâmbătă, octombrie 12, 2024

Idei de amenajare a locuinței. Cum să îți transformi casa cu buget limitat

Share

Atunci când îți dorești să îți renovezi casa sau măcar să reamenajezi anumite colțuri ale casei, primul lucru de care trebuie să ții cont este bugetul. În funcție de acesta, poți decide ce anume vrei să schimbi, ce dorești să redecorezi sau ce trebuie să ajungă la gunoi. 

Designerii de interior recomandă ca înainte de a te apuca de treabă, să faci o listă cu tot ce ai vrea să renovezi și apoi să stabilești un buget, iar în funcție de acesta să iei deciziile viitoare. 

Din materialul următor vei afla cum poți să îți amenajezi casa cu un buget redus, dar vei găsi și câteva idei de desing interior, dacă ai nevoie să te inspiri pentru ca locuința ta să arate senzațional! 

Cum să îți aranjezi locuința ca în revistele de design interior 

Lumina este extrem de importantă în ceea ce privește ”fața” întregului apartament astfel că vei avea nevoie ca spațiile (mai ales cele în care petreci foarte mult timp) să aibă o lumină bună, indiferent de anotimp sau de vremea de afară. Încearcă, pe cât posibil (dacă nu te bucuri de o casă cu ferestre uriașe) să eliberezi zona din fața ferestrelor pentru ca lumina să pătrundă nestingherită în casă. În plus, pentru a te bucura de o casă luminoasă, vei avea nevoie și de câteva lampadare de hârtie de la Homelux.ro, acestea fiind alegerea perfectă pentru a da spațiului un aer discret și interesant. 

Tot pentru a te bucura de o luminozitate mai mare, poți schimba draperiile și perdelele casei, cu unele în culori neutre, care vor face ca spațiul să pară mult mai luminos, ba chiar și mai mare! Pentru un efect fabulos (acesta fiind un truc folosit de designerii de interior, mai ales că nu costă deloc mult) achiziționează câteva pernuțe in culori vii, o husă pentru canapea într-o nuanță pastelată și câteva vaze de flori în aceleași culori ca și pernuțele. Vor da un plus de rafinament camerei și vor arăta superb, mai ales dacă vei pune și flori în ele. 

Spațiul este extrem de important și cum momentan nu te muți într-o casă mai mare, ceea ce vei avea de făcut (și cu buget 0) este să aerisești locuința. Lucruri în dezordine, prea multă mobilă, toate acestea dau senzația de spațiu mic și înghesuit. Fă ordine, adună lucrurile mărunte și pune-le în diverse coșulețe sau cutii, iar mobila în exces poate fi donată sau vândută. Astfel, ai făcut rost de un spațiu uimitor. În plus, dacă ai reușit să scapi de lucrurile care nu îți mai foloseau, este momentul să te bucuri de loc, de ordine. 

Dacă ai rezolvat problema luminii, a culorilor și a spațiului, deja ai o altă locuință, mult mai ordonată, mai luminoasă, mai spațioasă, în care te vei întoarce cu drag și te vei bucura de fiecare minut petrecut acasă. În plus, poți cumpăra câteva lumânări parfumate, care te vor îmbia cu un miros diafan și vor da senzația de curățenie. 

Iar dacă vei urma sfaturile din materialul de mai sus, vei reuși în timp record și cu bani puțini să îți tranformi locuința în casa visurilor tale. 

Sursa foto: Pexels.com

Ultimele articole

Alte articole