fbpx

Industria de gambling angajează. Ce posturi sunt disponibile în era cazinourilor online

Clujul, alături de Capitală și de alte câteva mari orașe, se află în topul celor mai importanți jucători din industria de gambling. Competiția a devenit strânsă atât la nivelul unităților stradale, cât și în online, acolo unde cazinourile se întrec în oferte. Pe fondul dezvoltării fulminante a platformelor de joc, există și o nevoie tot mai mare de personal. Chiar dacă totul se desfășoară acum în mediul virtual, operatorii vor ca experiențele de joc să fie cât mai reale și cât mai apropiate de cele din sălile clasice. De aceea, caută în permanență angajați care să supravegheze și să gestioneze corect toate activitățile. Se caută în continuare, însă, și personal care să lucreze în cazinourile fizice. 

Indiferent că își desfășoară activitatea într-o sală obișnuită sau într-un studio special amenajat pentru interacțiunile online, fișa postului este aceeași pentru un angajat din domeniul gamblingului.

De exemplu, un dealer are aceleași atribuții atât în situația în care se află fizic printre jucători, cât și în cea în care interacționează cu ei prin intermediului unui ecran. 

Cei care își caută un loc de muncă pentru care nu este nevoie, neaparat, de experiență, ci doar de un traning bun, se pot orienta spre acest job. În online, dealerii au misiunea de a împărți cărțile, de a prezenta jocul, dar și regulile atunci când este cazul. În plus, ei trebuie să știe exact cum se desfășoară toate etapele de joc, pentru a putea interveni la nevoie. 

Pentru un astfel de job, angajatorii oferă salarii care variază între 3.500 și 4.000 de lei, însă există și sporuri pentru orele suplimentare pe care angajații le pot petrece la lucru. 

Industria jocurilor de noroc a generat job-uri și pentru programatori. În spatele unei platforme prietenoase se află munca minuțioasă a unui specialist care a creat, pas cu pas, o adevărată experiență pentru jucător. Pentru ei, paleta salarială este mult mai diversă și mai generoasă, în funcție de experiență și de aptitudini.

Dincolo de job-urile care au legătură cu activitatea în online, există și cerință pentru activitatea offline, iar printre posturile scoase la bătaie de cazinouri este cel de manager de sală de joc. Angajatorii spun că, înainte de toate, candidatul ideal trebuie să aibă atitudine de lider, să comunice eficient cu cei din jur și să fie dinamic. Odată ce ajunge să lucreze în companie, el va supraveghea toate activitățile din sala respectivă de joc și se va asigura că sunt respectate toate normele interne de funcționare. În plus, va coordona echipa din subordinea sa și își va crea un sistem eficient de evaluare periodică. Pe lângă salariul fix, patronii promit tichete de masă, pachete gratuite de servicii medicale și posibilitatea de a avansa în funcție. Și job-ul de supraveghetor în sălile de joc este la fel de popular printre anunțurile de angajare. 

Unul dintre principalele lucruri care îi atrag pe tineri spre acest domeniu este faptul că nu au nevoie de experiență să se angajeze. Pe de altă parte, unii își creează relații și învață să comunice mai eficient după ce au lucrat o perioadă într-un cazino. Nici lipsa rutinei nu este un aspect de neglijat pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă. Unii nu vor să ajungă să se plictisească stând la birou, așa că aleg un astfel de job care vine la pachet și cu unele situații imprevizibile. 

De cele mai multe ori, faptul că au parte de un program flexibil și că cineva se ocupă de inițierea lor în domeniu, îi determină pe candidați să accepte rapid oferta angajatorilor. 

Abonează-te la newsletter și o să primești o dată la două săptămâni cele mai interesante știri din Cluj.

- Publicitate -spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Ultimele articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.