Jazz in the Park – Tiny Version, un proiect creat din dorința de a aduce normalitate în viața culturală pe timp de pandemie, devine un eveniment de sine-stătător ce va avea loc de acum înainte în fiecare an în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca. Decizia aparține organizatorilor festivalului Jazz in the Park și vine ca urmare a succesului înregistrat de prima ediție care s-a desfășurat în weekendul trecut (18-20 septembrie 2020).
’’Pentru noi, să organizăm acest eveniment a fost o descătușare. În mod normal, când organizăm un eveniment, presiunea pe care o simțim e una pozitivă, fiindcă vrem să facem totul cât de bine. Acum presiunea a fost să nu facem nicio greșeală contextuală. Dar considerăm acest festival o victorie de moral. Abia acum, că s-a terminat, ne bucurăm cu adevărat de ce am făcut. Și sperăm că am dovedit că se poate simți normalitatea, chiar și pe timp de pandemie. Nu ne-am abătut de la nicio regulă tocmai ca să arătăm că unele restricții nu ar trebui să se aplice chiar în orice caz. Vom trece peste această pandemie doar dacă colaborăm <în trei>: organizatori – autorități – public.
De asemenea, salut și laud colaborarea cu Parcul Etnografic. Am întâlnit aici o echipă deschisă și dornică să ne ajute. Pe viitor, ne dorim să facem ceva și aici. Desigur, Jazz in the Park rămâne un proiect cultural important atât la nivel local, cât și la nivel național, și nu vom renunța la a-l organiza în Parcul Central, ca până acum. Dar ne dorim să continuăm Tiny Version în Parcul Etnografic și cu această ocazie să ne implicăm în promovarea și dezvoltarea și acestui loc’’, a precizat Alin Vaida, directorul festivalului Jazz in the Park.
Dorința organizatorilor de a continua cu alte ediții Tiny Version a găsit deschidere la conducerea Muzeului Etnografic al Transilvaniei a cărui secție în aer liber este Parcul Etnografic.
’’Ne dorim foarte mult ca această colaborare cu Asociația Fapte să continue și ca viitoare ediții ale festivalului Jazz in the Park să fie organizate și în Parcul Etnografic din Cluj. Jazzul înseamnă cultură, înseamnă patrimoniu cultural imaterial, iar prezența sa în acest sanctuar al patrimoniului care este muzeul în aer liber din Cluj este pur și simplu perfectă. Transmitem mulțumirile noastre artiștilor și publicului participant pentru contribuția comună la reușita acestui festival și mulțumim partenerilor de la Fapte pentru organizarea ireproșabilă’’, a spus Tudor Sălăgean, directorul al Muzeului Etnografic al Transilvaniei.
Jazz in the Park – Tiny Version a fost astfel unul dintre puținele prilejuri din acest an de reîntâlnire și reconectare a artiștilor cu orașul și comunitatea locală clujeană. 1.500 de persoane au participat, în cele trei zile de eveniment, la concertele și activitățile care au animat curțile Parcului Etnografic. Atmosfera relaxantă a după-amiezelor a fost conturată de artiștii care au evoluat pe scena mică și în livada cu viniluri: Julian M, Muntet, Diana Săveanu, Rubié Trio, As we exhale, Edina & Friends, Karak, Iorga și Moss Farai & Alin Bittel.
Activitățile, gândite în versiune restrânsă astfel încât să respecte toate normele de siguranță impuse de contextul actual, au redat cu succes atmosfera atât de îndrăgită de publicul festivalului Jazz in the Park. Când nu a luat parte la lecțiile de bătut la tobe, concursurile foto sau nu a făcut cumpărături de la Târguțu’ Vintage, standurile cu viniluri și de la Tiny Shop, publicul a putut să se plimbe și să admire bisericile de lemn, atelierele și gospodările țărănești care se găsesc în Parcul Etnografic.
Serile au fost rezervate concertelor de pe scena principală pe care au urcat artiști consacrați ai jazzului românesc – Teodora Brody Enache și Damian Drăghici Etnic Jazz Band, dar și trupe din noul val – JazzyBIT și RVQ.
Prezența evenimentului în Parcul Etnografic a pus în lumină un spațiu pitoresc, care se dorește să se bucure de și mai multă popularitate în rândul clujenilor după această întâlnire.
Cu toate că reglementările în vigoare au impus o limită de 500 de participanți pe zi de eveniment, Jazz in the Park – Tiny Version a reușit să fie o oază de relaxare și de normalitate în dinamica vieții culturale clujene și să funcționeze pe baza unor principii care stau și la temelia versiunii extinse a festivalului: resemnificarea spațiilor din oraș, valorificarea artiștilor locali și legătura cu comunitatea locală.