Câștigător al unui premiu Oscar și deținător a numeroase alte trofee obținute în festivalurile de film majore din lume de-a lungul unei cariere de aproape patru decenii, actorul, regizorul și producătorul Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Vedeta americană se va afla la Cluj, între 31 mai și 2 iunie, prezența acesteia fiind posibilă mulțumită sprijinului Cemacon.
Veritabil star, cu o personalitate atipică în peisajul hollywoodian, Nicolas Cage a creat roluri memorabile în cinema, trecând cu dezinvoltură de la blockbuster la filme de autor, fiind unul dintre cei mai bine cotați actori din toate timpurile. Născut pe 7 ianuarie 1964 într-o familie de origine italiană, plină de personalități din lumea filmului, Nicolas Kim Coppola și-a dorit încă de mic copil să devină actor, inspirat fiind de idolul său James Dean. După ce a urmat cursurile Școlii de Teatru, Film și Televiziune UCLA, a încercat să-l convingă pe unchiul său, legendarul regizor Francis Ford Coppola, să-i acorde șansa de a apărea pe marele ecran. În 1982 a debutat cu un rol minor în comedia Fast Times at Ridgemont High, iar după numai un an a fost distribuit în primul său rol principal – adolescentul punk din Valley Girl. Din dorința de a-și câștiga faima în mod independent și pentru a evita nepotismul, a renunțat la numele de Coppola în favoarea lui Cage, după Luke Cage, unul dintre personajele sale preferate din colecția de benzi desenate Marvel Comics.
Nicolas Cage este cunoscut modul puternic realist în care și-a construit personajele încă de la primele sale roluri importante, reușind să se transpună perfect în rolurile sale foarte diverse, de la gangsterul din The Cotton Club (r. Francis Ford Coppola, 1984) la adolescentul columbofil din Birdy (premiat în 1985 cu Marele premiu al juriului la Cannes). Până la finalul anilor ’80 avea să cunoască faima internațională, interpretând numeroase roluri în comedii ultrapremiate ca: Peggy Sue Got Married (1986, r. Francis Ford Coppola), un succes de box-office, nominalizat la trei premii Oscar, Raising Arizona (1987) – comedia neagră a fraților Coen, Moonstruck (1987), distins cu trei Oscaruri și un premiu BAFTA, în care a jucat alături de Cher, dar și în producții precum Wild at Heart (1990, r. David Lynch), premiat cu Palme d’Or la Cannes, și Vampire’s Kiss (1998), în care actorul, în stilul său caracteristic, mănâncă un gândac viu în fața camerei. Toate aceste apariții pe mare ecran i-au consolidat succesul la Hollywood și i-au crescut cota încă din primii ani din carieră.
Unul dintre rolurile sale de referință rămâne cel al scenaristului alcoolic din Leaving Las Vegas (1995, r. Mike Figgis), care i-a adus Premiul Oscar și Globul de aur pentru cel mai bun actor. Ofertele de a juca în producții cu bugete imense l-au asaltat imediat, rezultatul fiind câteva succese impresionante de box-office în blockbustere de acțiune ca The Rock (1996, r. Michael Bay), Face/Off’ (1997, r. John Woo) și Con Air (1997, r.Simon West) – toate trei nominalizate la Oscar la diferite categorii, dar și drama romantică City of Angels (1998, r. Brad Siberling), alături de Meg Ryan. Regizori de marcă de la Hollywood ca Brian de Palma sau Martin Scorsese i-au oferit rolul principal în Snake Eyes (1998), respctiv Bringing Out the Dead (1999).
În 2002 a fost nominalizat a doua oară la Oscar pentru Adaptation (r. Spike Jonze), în care interpretează tot un scenarist, de astă-dată în dublu rol. În același an a debutat ca regizor cu Sonny, film pe care l-a și produs, cu James Franco în rol principal. În 2010 a filmat pentru prima dată în România, pe străzile Bucureștiului și la Castelul Bran, pentru blockbuster-ul Ghost Rider – Spirit of Vengeance, sequel-ul thriller-ului fantasy Ghost Rider (r. Mark Steven Johnson), iar în 2014 a revenit în țară pentru filmările la The Dying of the Light (r.Paul Schrader).
Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale într-un eveniment special ce va avea loc, în 1 iunie, în Piața Unirii Open Air, alături de miile de spectatori de aici. Publicul va putea urmări apoi thriller-ul hi-tech Față în față (Face/Off, r. John Woo), în care Nicolas Cage interpretează, alături de John Travolta, alternativ, rolul unui ucigaș psihopat și al polițitului care se află pe urmele lui. Duminică, pe 2 iunie, în decorul spectaculos al Castelului Banffy de la Bonțida, cinefilii vor urmări, de la ora 21:30, horror-ul sângeros Mandy (2018, r. Panos Cosmatos). Cage este ,,magnific și fabulos de feroce’’ (The Guardian) în rolul unui bărbat care vrea să răzbune moartea iubitei lui.
Tot în 2 iunie, este programat un masterclass, întâlnire unică între superstar și publicul festivalului, moderată de directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov.