Pentru a îmbunătăți experiența clienților CBC Bistro și pentru a accelera timpul de încasare, Cluj Business Campus a ales să introducă o soluție inovatoare în procesul de servire a clienților: casieria automată.Această soluție presupune înlocuirea caselor de marcat tradiționale cu case automate și este bazată pe algoritmi care permit recunoașterea automată a produselor de pe tavă și plata rapidă cu cardul.
La fel ca în cazul multor astfel de restaurante, traficul CBC Bistro se intensifică la orele de vârf. Atunci coada devine mai lungă și se impun măsuri prin care să se scurteze timpul de așteptare la linia de servire, iar cât mai mult din pauza de masă de o ora să fie petrecută efectiv servind prânzul alături de colegi. „Motivul aglomerării este evident: câteva sute de oameni, angajați ai companiilor care au sediul în CBC Campus, dar nu numai, își doresc să servească masa în intervalul 12:00-13:00”, justifică Vlad Buzoianu, CEO CBC Campus.
Studiile efectuate anterior implementării soluției au arătat că, în medie, clienții cantinei CBC petrec 9 minute așteptând la coadă, iar 76% din acest timp așteaptă să fie serviți. Pentru un sfert din clienți, timpul mediu de așteptare se ridică la 12 minute, iar echipa CBC a demarat un plan bazat pe tehnologie pentru reducerea acestuia. „Prin implementarea soluției de casierie automatăne propunem să reducem considerabil timpul de așteptare. Spre exemplu, dacă ne gândim doar la timpul asociat procesului efectiv de plată, media va scădea sub 15 secunde, prin introducerea casei automate”, estimează Patric Fulop, co-fondator și CTO al Neurolabs, dezvoltatorul soluției de verificare și încasare automată.
Noua soluție a fost implementată în CBC Bistro la sfârșitul anului 2019, ca proiect-pilot, prin introducerea unei case automate, urmând ca, la începutul lunii martie 2020, să aibă loc trecerea totală spre sistemul de casierie automată.Estimarea dezvoltatorilor soluției este că în peste 97% din plăți nu va fi necesară intervenția umană.„Avantajul acestei soluții de casierie automată este că permite angajaților cantinei, implicați până acum în servire și încasare, să se concentreze pe satisfacerea altor nevoi ale clienților, monitorizarea procesul de înlocuire a casieriilor tradiționale cu cele automateși măsurarea impactului acestuia, cel puțin în primele luni de la implementare”, concluzionează Vlad Buzoianu, CEO CBC Campus.
Această soluție inovatoare, o premieră pe piața clădirilor de birouri din România, este dezvoltată de către Neurolabs, un start-up clujean, care folosește Inteligență Artificială și Machine Vision, cu operațiuni în Cluj, Londra, Edinburgh și Paris. „Neurolabs promite să rezolve probleme reale ale consumatorilor, urmărind să automatizeze procese. Oferim, astfel, o soluție tech de recunoaștere de obiecte, în parteneriat cu furnizori de hardware și integratori de software.”, afirmă Paul Pop, co-fondator și CEO Neurolabs.
Despre colaborarea cu CBC, Paul Pop declară că CBC este „un partener care susține inovația tehnologică, pregătit să implementeze soluția Neurolabs și preocupat să ofere cele mai bune servicii rezidenților campusului”.
O altă soluție modernă implementată de CBC în beneficiul chiriașilor este aplicația Visidot, dezvoltată de Rebeldot, o altă firmă clujeană, care ajută companiile din clădire să înlocuiască tradiționalul registru de evidență a vizitatorilor cu un cadru digital. Această soluție răspunde reglementărilor GDPR și oferă date în timp real despre vizitatorii companiilor din campus și scopul vizitelor lor.
Aceste inițiative deservesc o direcție strategica a management-ului CBC: oferirea de servicii inovatoare celor care lucrează și locuiesc în campusul CBC și sprijinirea afacerilor locale, în special pe cele de tip start-up.