fbpx
vineri, decembrie 13, 2024

Salina Equines Horse Trophy o are ca oaspete de onoare pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române

Share

În acest an, Salina Equines Horse Trophy, cel mai important eveniment hipic din Transilvania, o are ca invitată de onoare pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române. Alături de Majestatea Sa Margareta, se va afla Alteța Sa Regală Principele Radu. Familia Regală susține SEHT încă de la ediția din 2017, când unul dintre premiile acordate a fost denumit Cupa Regina Ana.


În cadrul celei de-a treia zile de competiție, în 7 iulie, Majestatea Sa Margareta va oferi trofeul câștigătorului Probei Obstacole, ce poartă, în acest an, numele Cupa Regele Mihai. Ceremonia se va desfășura cu începere de la ora 19.00.
“Suntem recunoscători și onorați să o avem oaspete pe Majestatea Sa Margareta la cea de-a treia ediție Salina Equines Horse Trophy. Prezența Majestății Sale ne încurajează în hotărârea noastră de a reconstrui renumele României în sporturile hipice și ne confirmă că suntem pe drumul cel bun. Îi așteptăm de iubitorii echitației să ni se alăture, în toate cele patru zile de concurs. Pe lângă acest moment emoționant, am pregătit multe alte surprize”, a declarat Cristian Bondor, Directorul evenimentului.

În aceeași zi, The Duke of Edinburgh’s International Award își sărbătorește în cadrul SEHT aniversarea a 30 de ani de activitate la nivel mondial. Fundația derulează anual programe de educație non-formală pentru 1 milion de tineri din 140 de țări.

Vă reamintim că, între5 și 8 iulie, în baza sportivă Salina Equines de la Turda au loc trei competiții spectaculoase – Obstacole, Anduranță Ecvestră și Atelaje cu patru cai – dar și swhow-uri de dresaj și cascadorie ecvestră în premieră în România. Cei mai cunoscuți dresori și acrobați europeni – Miron Bococi, Marion Levavasseur, Amandine Delion, Charles Delaunay, familia Dobrovitz – aduc în serile de 6, respectiv 7 iulie, un spectacol unic ce va fi urmărit de mii de spectatori.

La fel ca la edițiile anterioare, pe tot parcursul celor patru zile de eveniment, vor funcționa locuri de joacă pentru cei mici și zone de food & drinks, în așa fel încât oaspeții Salina Equines să poată petrece o zi întreagă în natură, bucurându-se de compania cailor. În plus, zona Turda e generoasă în oportunități de a petrece timp în aer curat: Salina Turda, Lacurile Durgău, Podgoria Crama La Salina.

Prețul biletelor pentru acces la probele din concurs este de 5 lei / zi. În ce privește prețul biletelor pentru spectacolele de dresaj și cascadorie, acesta variază între 65 și 100 de lei.

Biletele pot fi achiziționate de pe www.myticket.ro, www.entertix.ro și din Magazin Entertix Platinia Shopping Center Cluj, magazinele Cărturești din toată țara (în Cluj: Iulius Mall, Vivo, Platinia), Carrefour Vivo, Salina Equines Turda și Restaurant Sarea-n bucate Turda.

Aflat la a treia ediție, Salina Equines Horse Trophy atrage anual sute de concurenți, datorită facilităților premium ale bazei sportive și premiilor substanțiale. Centrul de Echitație Salina Equines, o investiție de peste 2.5 milioane de euro, oferă servicii de echitație – în cele două manejuri exterioare, cu o suprafață de 4000 mp, respectiv 1100 mp și în cel acoperit, de 800 mp -, funcționând și ca pensiune pentru aproximativ 50 de cai.

 

Ultimele articole

Alte articole