Departamentul de Comunicare, Relații Publice și Publicitate din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicarii, a Universității Babeș-Bolyai, în colaborare cu Centrul de Carieră FSPAC, organizează în perioada 21-22 noiembrie 2017 evenimentul intitulat Zilele Carierei DCRPP (sediul FSPAC, str. Minerilor nr. 85, sălile T1-T2).
Studenții au oportunitatea de a întâlni specialiști din domeniul comunicării, relațiilor publice și publicității și de a interacționa cu aceștia în cadrul unor workshop-uri și sesiuni Q&A.
În cadrul evenimentului de deschidere, de marți, 21 noiembrie, ora 10, Chef Adi Hădean le va împărtăși studenților din experiența personală și le va povesti cum se construiește un brand de succes.
Zilele Carierei DCRPP reprezintă o inițiativă venită în sprijinul studenților care doresc să își clarifice opțiunile de carieră și să identifice noi oportunități de dezvoltare personală și profesională.