fbpx
joi, octombrie 10, 2024

#streetfoodfestival. Preparate culinare din toate colțurile lumii ajung la Zazen, noua oază verde din Cluj

Share

Street FOOD Festival, evenimentul dedicat celor mai delicioase preparate culinare, revine la Cluj-Napoca în perioada 15-18 iulie. De data aceasta, gurmanzii vor putea face călătoria gastonomică în jurul lumii dintr-o nouă locație: Zazen – Verde Urban (în incinta bazei sportive Transilvania), care aduce, exact așa cum îi spune și numele, o oază de verdeață în mijlocul aglomerației urbane.

Spațiul, dedicat culturii urbane, este perfect pentru întâlniri și evenimente. Zazen e un loc boem, diferit, în care fiecare dintre noi se poate conecta cu natura și din care pleci cu o stare mai bună de spirit. Și, bineînțeles, cu papilele gustative în extaz după câte o oprire la food tuck-ul preferat.  

Patru seri cu concerte

Conceptul festivalului din acest an e yummy & yay, ceea ce promite o colecție mare de experiențe, atât culinare cât și legate de activități interesante sau de programul artistic.

Grasu XXL, Guess Who, Byron, The Mono Jacks, The Kryptonite Sparks și Dimitri’s Bats sunt primii artiști care au anunțat că vor face show în cele 4 zile de festival. Alături de trupe, vedete vor fi truck-urile și preparatele culinare, așa cum ne-am obișnuit în anii trecuți.

Organizatorii promit un mix impresionant de arome, specifice bucătăriei internaționale și o gamă largă de băuturi reci, ideale pentru serile de weekend în mijlocul verii.

Dacă ți-e dor de street food-ul tău preferat, cu siguranță te vei putea bucura de el, iar dacă vrei să încerci ceva nou, vei avea din ce să alegi. Revitalizarea contului de Instagram cu poze frumoase va fi o altă consecință a vizitei tale în festival.

Accesul se va face pe bază de bilet

Pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică costului unui bilet e de 25 de lei, iar prețul unui abonament pentru cele patru zile e de doar 60 lei. Joi, în prima zi a evenimentului, intrarea este gratuită, dar pe baza descărcării unui bilet cu valoare 0. Biletele se pot achiziționa de pe entertix.ro și bilete.ro în limita locurilor disponibile.

„După un an în care industria de evenimente a suferit alături de artiști, ne bucurăm să facem din nou echipă și să pregătim un festival frumos. Ne-am dorit un line-up impresionant ca să sărbătorim cum se cuvine reîntâlnirea cu prietenii noștri. Biletul de acces e o noutate pentru Street FOOD Festival, dar știm că publicul nostru înțelege contextul, condițiile de participare și respectă artiștii pe care vine să îi vadă. Spațiul nu e atât de mare ca la edițiile trecute, așa că recomandăm doritorilor să își ia bilete din timp. Promitem că merită” declară Constantin Covaliu – Managing Partner Why Not.

Accesul în festival e condiționat de respectarea prevederilor actuale, astfel că:

 ●  Se permite accesul doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS CoV 2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoanele care prezintă testul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS CoV 2 nu mai vechi de 72 de ore.

●  De asemenea, accesul va fi permis și persoanelor care, contra cost, vor efectua un test Rapid Antigen NON-INVAZIV, iar rezultatul va fi NEGATIV la punctul de testare special amenajat la intrarea în festival.

Street FOOD Festival Cluj-Napoca va avea loc între 15-18 iulie, la Zazen – Verde Urban, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr 41. Cum ajungi aici? Spațiul e amenajat în incinta bazei sportive Transilvania.

Vezi programul .

Ultimele articole

Alte articole