În ciuda faptului că trăim într-o lume puternic interconectată, există mici scăpări peste care, de cele mai multe ori, trecem fără ca măcar să ne dăm seama. Peste tot în jurul nostru există diferențe sau obstacole care îngreunează evoluția, pun bariere sau împiedică atingerea adevăratului potențial al fiecăruia dintre noi, iar pentru a contracara această realitate, organizatorii TEDxEroilor au propus pentru ediția din 4-6 mai 2018 tema „Mind the Gap”. Pe lângă abundența de idei noi din domenii cât mai variate, ediția din acest an va continua buna tradiție a aventurilor derulate alături de speakeri și, de asemenea, va premia în cadrul TEDxEroilor Award ideile ce au potențialul de a schimba viitorul lumii în care trăim.
____________________________________________________
În cadrul unui interviu acordat I love Cluj, curatorul TEDxEroilor, Vlad Gliga, a vorbit despre tema acestei ediții, speakeri, dezvoltarea componentei „Adventures”, dar și despre rolul educativ pe care TEDxEroilor și-l asumă tot mai mult.
____________________________________________________
Poți cumpăra bilete la TEDxEroilor „Mind the gap” accesând acest link.
În primul rând, Vlad, spune-ne câteva lucruri despre tema aleasă pentru această ediție, dar și despre ceea ce voi vă propuneți la TEDxEroilor 2018?
Fiecare ediție are o altă temă. Tema este decisă și agreată de toată echipa și trebuie să fie una destul de generală, tocmai pentru a-i putea încadra pe toți speakerii. „Mind the gap” a fost printre finaliste și vrem să atragem atenția asupra „gap”-urile din societate. În română e greu să găsești o traducere, dar ne propunem să vedem diferențele dintre culturii, domenii, oameni și să vedem și cum ar putea fi anulate aceste diferențe. De regulă există „gap”-uri și între ceea ce vrei să ajungi și unde ești, așa că trebuie să fii atent în permanență. Numele temei se leagă puțin și de povestea metroului din Londra, unde există acele semnale cu „mind the gap”: dacă ai grijă la acel gap și treci cu bine, urci în metrou și ajungi la o destinație.
În fiecare an, marile așteptări se leagă de „line-up-ul” de speakeri. Ce ne poți spune pe acest subiect?
De data asta, provocarea este și mai mare. Anul trecut a fost Dacian Cioloș și este acum mai greu să găsim persoane care să depășească așteptările de genul acesta. Pe de altă parte, încercăm să educăm publicul să nu se uite doar la nume sau pentru că au auzit de X și Y. Vrem să se lase surprinși și pentru asta lucrăm un an de zile doar pentru a gândi selectarea speakerilor. Aducem oameni care au ceva nou de zis sau au o perspectivă nouă pe un subiect și ne raportăm destul de mult la realitatea actuală. De multe ori, la edițiile trecute, surprizele plăcute au venit de la speakerii mai puțin cunoscuți. Când e vorba de persoane publice, te poți cumva aștepta la mesajul care va urma. Trebui însă aduși oameni care să atragă atenția și cu siguranță o să fie interesant din acest punct de vedere.
Pe scena TEDxEroilor vor urca peste 20 de speakeri. Mircea Bravo, Alex Bologa, poeta Tara Skurtu sau Gabriela Culda sunt doar primii de pe o listă lungă ce va fi anunțată în perioada următoare.
Mai multe detalii despre primii speakeri de la TEDxEroilor puteți găsi aici:
Care ar fi domeniile din care să ne așteptăm la idei noi la această ediție TEDxEroilor?
Cred că din orice domeniu pot să apară idei noi. O să mergem pe direcția noastră care are mai mult tangențe sociale și vom dori să atragem atenția asupra unor probleme ce țin de egalitatea de gen sau violență, dar ne vom uita și înspre viitor, către lucruri ce țin de tehnologie, noi modalități de a produce energie sau noutăți în domeniul economiei. O să fie subiecte cu care mai multă lume probabil o să rezoneze. Anul trecut a fost Elena Pagu, care a vorbit despre sănătate și sport. Venind de la o doamnă care are 92 de ani, asta a impresionat pe toată lumea.
Referitor la program, vor fi două zile și jumătate în care se va păstra și componenta de Adventures. Ce ne poți spune despre asta?
Am experimentat anul trecut, fiind un concept preluat din SUA. Prin Adventures încercăm să punem publicul în contact cu anumiți speakeri sau cu anumite activități interesante. Alegem orice activitate suficient de interesantă încât să fie asociată cu TEDx-ul. Poate fi un workshop de caligrafie, dar și o vizită la UTCN, la un laborator cu imprimante 3D, o dezbatere sau un workshop pe teme de business. Lista este în construcție și am vrea să avem cam 40 de astfel de activități, după ce anul trecut am avut cam 20. Locurile s-au ocupat foarte repede, semn că există interes și oamenii vor să se conecteze cu speakerii. Formatul acesta devine mai prietenos și timpul este mai generos. Anul trecut, workshopul de Jurnalism de Investigație a fost un mare succes și Attila Biro a fost chiar impresionant. Componenta de Adventures este disponibilă pentru toți participanții la TEDx.
Ce ne poți spune despre TEDxEroilor Award? Îl avem și anul acesta în program?
Award-ul a fost creat în urmă cu doi ani, alături de compania AROBS și chiar am încheiat o colaborare pe mai mulți ani în care vrem să dezvoltăm acest proiect. Am avut un workshop de pre-aplicare pentru a demara competiția și am încercat să le explicăm oamenilor ce urmărim prin acest program și cum ar trebui să ne transmită informațiile necesare pentru selecție. Anul acesta vom avea o selecție mai elaborată și mai mult ajutor pentru ei, astfel că după ce lumea aplică ajungem la o listă-scurtă de vreo 15 proiecte și în cadrul unei zile de workshop vom discuta mai concret pe bugete, impact și așa mai departe. În plus, vom lucra și pe partea de prezentare a ideii. Din cele maxim 15 proiecte vom selecta trei care ajung pe scena TEDx, iar de acolo procesul va fi similar cu cel din anii trecuți, când ei își prezintă ideile la începutul evenimentului, iar publicul are ocazia ca până la final să interacționeze și apoi să voteze. Va crește și premiul, de la 4000 de euro la 5000 de euro și abordăm diverși parteneri care să ofere câștigătorilor și alte servicii sau consultanță pe diferite domenii, pentru anumite perioade de timp. Vrem să funcționăm ca un soi de accelerator de idei și să îi ajutăm pe oameni să crească semnificativ în decurs de un an de zile.
Din ce domenii sunt proiectele înscrise la TEDxEroilor Award?
Anul trecut au fost domenii foarte diverse. Am avut în 2016 un proiect de incubator de afaceri pentru liceeni, iar în 2017 proiectul Food Waste Combat, care se axează pe ideea de risipă alimentară. Ei fac progrese și pe partea de legislație, iar pe plan local au campanii educaționale foarte bune atât în școli, cât și în supermarketuri sau centre de business, ei dezvoltându-se deja pe patru-cinci direcții în mai puțin de un an.
Cât de importantă este pentru voi, ca entitate, implicarea în comunitatea clujeană și cum vă propuneți să faceți acest lucru?
Este o chestiune aflată de mult timp pe agenda evenimentului, atât la nivel local, cât și la nivel internațional. Misiunea TED este să transmită idei care merită împărtășite și destul de mult timp s-a încercat doar păstrarea acestei linii. Atât la nivel local cât și la alte evenimente TEDx simțim nevoia de a face mai mult. Award-ul este o metodă foarte directă de implicare în comunitate chiar și dincolo de premiul în bani. Noi încercăm și la nivel de speakeri să scoatem la lumină idei din comunitate și să găsim voci locale. Publicului îi oferim o platformă pe care să o folosească pentru a interacționa, mai ales că formatul chiar permite acest lucru.