fbpx
luni, septembrie 30, 2024

UBB intră oficial în Liga Universităților Internaționale de Excelență

Share

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a primit oficial statutul de universitate de 4 stele în cadrul evaluării QS Star derulate de la începutul anului 2018, fapt care corespunde statutului de universitate internațională de excelență.

UBB se prezintă astfel ca o universitate cu profil internațional, demonstrând excelență în predare și cercetare, cu un mediu academic stimulativ care asigură oportunități excelente de studiu și de integrare a absolvenților pe piața muncii, contribuind prin inovare avansată la o societate bazată pe cunoaștere, care asigură o calitate crescută a vieții oamenilor.

„Așadar, întâmpinăm Centenarul universității românești cu fruntea sus, menținând tradiția academică de excelență a UBB, cunoscându-ne acum, în mod obiectiv, punctele tari (care trebuie păstrate și dezvoltate), punctele pe care trebuie să le dezvoltăm, pericolele pe care trebuie să le evităm, precum și oportunitățile (care trebuie utilizate)”, afirmă acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB.

La rândul său, prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice, adaugă că: „Pe linia competitivității-excelenței, ne propunem ca următoarea țintă să fie UBBPlus*****, adică o universitate world-class de cinci stele! Într-adevăr,  scorul obținut de UBB în evaluare ne situează peste scorul necesar pentru 4 stele, fără însă a atinge încă pragul pentru cinci stele. Putem realiza diferența de puncte într-un interval de câțiva ani, cu politici echilibrate și diverse, direcționate spre obiectivul UBBPlus*****!” Această nouă performanță notabilă se datorează efortului comunității academice a UBB, care, în condiții de subfinanțare cronică și povară legislativă (ex. reglementări ambigue/anti-performanță), a ținut să-și onoreze tradiția academică de excelență.  Din păcate, de-a lungul timpului, autoritățile naționale nu au avut un program de susținere  a excelenței academice, adesea abandonându-i pe aceia care s-au angajat în acest demers sau, mai rău, mai recent chiar pedepsindu-i instituțional. Din păcate, acest lucru nu va afecta doar universitățile, ci va afecta competitivitatea țării și, în final, bunăstarea oamenilor. Sperăm la o corectare a acestor derapaje și la o susținere financiară și legislativă adecvată.”

Criteriile/indicatorii utilizați de QS STAR în evaluarea comprehensivă a UBB au acoperit următoarele componente academice: (1) Predarea (4 indicatori); (2) Cercetarea (3) Inovarea; (4) Internaționalizarea; (5) Angajabilitatea absolvenților (3 indicatori); (6) Mediul de învățare (6 indicatori); și (7) Incluziunea socială (4 indicatori). Un indicator suplimentar a fost evaluarea unui program țintă.

Auditul academic este diferit de ierarhizarea universităților. Dacă ierarhizarea vizează ordonarea universităților prin prisma unor criterii relevante pentru demersul de ierarhizare, auditul academic vizează raportarea universităților la standarde academice internaționale printr-o evaluare comprehensivă și clasificarea lor în funcție de această raportare. Sistemul QS STAR clasifică universitățile evaluate în cinci clase:

  • 5 stele plus (*****+) – Universitate de elită la nivel internațional (A typical five-star + institution is not just world-class, but an elite destination to which the very best students and faculty worldwide will aspire. Its brand name will transform the résumé of anyone connected with it. Five Stars + can apply equally to the world’s foremost comprehensive and specialist institutions). Un exemplu de astfel de universitate este Australia National University, Australia.
  • 5 stele (*****) – Universitate world-class (A typical Five Stars university is generally world class in a broad range of areas, enjoys a high reputation and has cutting edge facilities and internationally renowned research and teaching faculty). Un exemplu de astfel de universitate este Boston University, SUA.
  • 4 stele (****) – Universitate de excelență la nivel internațional (A typical Four Stars university is highly international, demonstrating excellence in both research and teaching. The institution provides an excellent environment for students and faculty). Un exemplu de astfel de universitate este Hull University, UK.
  • 3 stele (***) – Universitate națională cu vizibilitate internațională (A typical Three Stars university is nationally well recognised, and may have also begun to attract international recognition. This institution maintains a reputable level of research and its graduates are attractive to employers). Un exemplu de astfel de universitate este Riga Technical University, Lituania.
  • 2 stele (**) Universitate regională/locală (A typical Two Stars university is active in research and has an established domestic reputation. The institution is a key part of its local community and will often have begun to consider international opportunities). Un exemplu de astfel de universitate este Bath Spa University, UK.
  • 1 stea (*) Universitate emergentă la nivel regional/local (A typical One Star university has established all the key components required to provide a quality service to its students and, in many cases, the foundations upon which to build a stronger domestic reputation. A One Star institution will often have been established within the last twenty years and will be putting in place the leadership and ambition to develop quickl.). Un exemplu de astfel de universitate este Ahmad Dahlan University, Indonesia.

În lume există aproximativ 27000 de universități în sistemele de ierarhizare academică internaționale (rankingurile internaționale), UBB situându-se constant în ultimii ani între primele din România (prima în metarankingurile universitare din 2016 și 2017) și între primele 5% la nivel internațional.

***

Cu o tradiție care pornește din perioada Renașterii (1581), Universitatea Babeș-Bolyai  a rămas de-a lungul timpului, în ciuda vicisitudinilor, mereu ancorată în aria academică internațională. Astfel, Alma Mater Napocensis a avut ca precursori Colegiul Major Iezuit (sec. XVI/XVII, cu limba de predare latină), Academia Claudiopolitană/Colegiul Academic Universitar (sec. XVIII, limbile de predare latină/germană/maghiară), Universitatea Francisc Iosif (sec. XIX, cu limba de predare maghiară) și UBB (sec. XX, cu limbile de predare oficiale română, maghiară și germană, în acord cu principiile multiculturalismului).

În 2019, UBB va sărbători 100 de ani de la refondarea sa ca universitate în cadrul Regatului României de după Marea Unire. Pentru a-și evalua în mod obiectiv rezultatele academice și pentru a-și planifica strategic noile etape de dezvoltare academică, UBB s-a supus unei evaluări internaționale, printr-un audit academic în prestigiosul sistem britanic QS STAR (cel care face și ierarhizarea QS a universităților și care este unul dintre cele mai reprezentative rankinguri universitare la nivel internațional). Nu în ultimul rând, acest demers a fost motivat de încercările repetate ale factorului politic de a minimiza/denigra marile universități ale țării din centrele academice tradiționale, pentru a stabili clasamente/ierarhii ghidate politic.

Ultimele articole

Alte articole